De fiecare dată când profesorii ridică problema salariilor plasate mult sub media europeană – de fapt în coada clasamentului -, despre umilințele și birocrația din sistem, degetul se îndreaptă în mod reflex către Guvern. Parțial adevărat, Guvernul promite, dă legi, dar nu livrează, ci prorogă. Legal vorbind, salariile cadrelor didactice sunt mari, dar în realitate sunt de-a dreptul jenante, nici vorbă de salarii atractive la catedră.
Miniștrii Educației sunt schimbați peste noapte – penultimul a fugit ca un șobolan să nu răspundă pentru „reforma” cu care i-a suflat Ecaterinei Andronescu titlul de Groparul Educației – politicienii își aduc aminte de Educație doar când se deschide anul școlar, când au nevoie de poze prin școli sau când bagă discursuri lacrimogene cu „viitorul copiilor”.
Totuși, războiul dascălilor nu trebuie să fie cu Guvernul, deoarece pentru cadrele didactice dușmanul este mult mai aproape decât se poate bănui privind sistemul din afară. Profesorii nu trebuie să lupte cu Guvernul și Ministerul, ci cu cei care pretind că-i reprezintă. Pentru că cel mai mare dușman al celor din învățământ e reprezentat tocmai de cei aleși să le apere drepturile.
Trist, dar cât se poate de adevărat, cei mai mari inamici ai cadrelor didactice sunt tocmai liderii de sindicat.
Ani la rând profesorii au trăit cu impresia că sindicatul este ultima redută în calea abuzurilor guvernului, însă realitatea e mult mai cinică. Sindicatele nu au fost niciodată de partea dascălilor, ci doar colaboratori docili ai celor care s-au aflat la butoane.
- Cel mai mare dușman al profesorilor nu este Guvernul
- Vreau sindicate incisive, nu responsabile
- Ministru când a tăiat, moralist când a plecat
- „Famelea” Bolojan
- Greva care n-o să mai fie pe motiv de sindicate responsabile
Rezultatele așa-zisei lupte sindicale? Salariile cadrelor didactice din România sunt printre cele mai mizere din Europa, iar dacă luăm în calcul și puterea de cumpărare ajungem la concluzia că puține meserii sunt plătite mai prost decât cea de dascăl în România.
Sindicatele pretind că luptă, că negociază dur. În realitate, protestele sunt declanșate în cele mai proaste momente și anulate exact în momentul când presiunea devine reală, iar explicația este totdeauna aceeași: „Trebuie să fim responsabili”.
Responsabili față de cine? Față de debutantul care primește câteva sute de euro? Față de suplinitorul plătit în bătaie de joc? Față de cei pe care vremurile i-au prins în sistem și sunt prea tineri pentru pensie, prea bătrâni să mai schimbe meseria, prin urmare putem spune că sunt captivi de-a dreptul?
Față de cine au liderii responsabilități? Față de cei pe care îi reprezintă sau față de cei cu care negociază? Faptele arată clar care este orientarea liderilor de sindicat. Îi doare la târtiță de sindicaliști, pe ei îi interesează sustenabilitatea bugetului. Dacă nu sunt bani, de unde să se plătească salariile legale pentru dascăli? Apropo, dacă salariile dascălilor ar fi plătite conform legilor pe care aleșii le-au tot prorogat, un profesor cu Gradul Didactic I ar avea peste două mii de euro salariu, dar datorită liderilor salariile dascălilor sunt la jumătate în timp ce liderii încasează venituri de peste cinci mii de euro pe lună.
Asta pentru că liderii protejează politicienii de presiunea sindicaliștilor. Pentru guvernanți e mai ieftin să ofere privilegii liderilor decât drepturile legale dascălilor. Iar liderii, profund recunoscători, îngroapă în derizoriu protestele dascălilor. Declanșează greve în martie, când presiunea e inexistentă, dar fac tot posibilul ca profesorii să nu facă valuri în iunie, când greva nu poate fi ignorată.
Genul ăsta de lideri trebuie să dispară. Cât timp sindicatele vor fi conduse de indivizi ca Hadăr, Hăncescu și Nistor, sindicaliștii vor fi nevoiți să se mulțumească doar cu firmituri și legi favorabile, dar niciodată aplicate, doar prorogate.
Dragi colegi, nu vă mai lăsați prostiți de lideri. Nu-i mai lăsați să vă vândă drepturile. Cereți-le să nu vă mai „apere drepturile” pentru că vedeți ce bine s-au descurcat. Trimiteți-i la catedră, să vadă și ei ce înseamnă să mănânci pâine de profesor.