Pe vremea când eram elev, în clasa a VIII-a, am studiat ceva latină. Studiat e un fel de a spune, deoarece n-am avut parte de profesor calificat. În plus, s-a întâmplat în anul școlar 1989 – 1990, deci când Ceaușescu și-a încasat porția de plumb fierbinte, servit direct pe țeava mitralierei, așa că pe nimeni n-a mai interesat să ne învețe latină. Altele erau subiectele zilei; în plus, în ianuarie 1990 s-au făcut niscaiva rotații de cadre didactice. Nu are rost să insist.
Din toată latina „studiată” în gimnaziu mi-a rămas în cap chestia cu „Aquila non capit muscas” și Glumele lui Cicero. Atât s-a putut…
Ei bine, la glumele lui Cicero m-a dus gândul când am văzut manevrele lui Eugen Tomac. Sincer, cred că-și scrie numele cu mai puține litere decât este cazul. Foarte probabil, îi lipsește un „l” și un „o”. l-ul și o din Tolomac. Așa, să nu lăsăm loc la interpretări.
După ce a mâncat rahat cum că educația o să fie prioritate națională în mandatul lui – nimic nou, că tot prostanul ajuns la Palatul Victoria asta spune la început de mandat – și că o să facă salariul debutantului 6 mii de lei, iar restul dascălilor vor avea salarii cum au practicanții de șpagă și malpraxis, Tomac a făcut… A făcut un fel de treaba mare, să mă exprim mai elegant. A promis, a elaborat – cică – un program de guvernare și și-a depus mandatul înainte să-l primească.
Care a fost scopul acestei manevre? Ce a vrut să spună autorul? Până la urmă, Tomac știa de ceva timp că o să se răhățească pe el mandat de premier, de ce a așteptat până în ultima clipă să-și dea jos nădragii și să dea drumul la material pentru vidanjă? De ce s-a mai complicat să elaboreze – ce pretențios sună când vine vorba de unul ca Tomac – un program de guvernare când știa că nu o să mai pupe funcția? Și, mai ales, care a fost faza cu programul ăla de redresare a educației naționale, de salarii adevărate pentru dascăli?
- Glumele lui Tomac
- Un (ne)banc cu ardelean…
- Nu datorez(i) nimic sindicatelor
- Reforma care mi-a furat două zile pe săptămână
- Leana și Costel, nemernicii de la Curtea de Conturi
Personal, găsesc că rahatul debitat de Tolomac privitor la cât de bine o să le fie cadrelor didactice sub înțeleapta lui ocârmuire face parte dintr-un plan mai mare de redresare a finanțelor naționale pe seama dascălilor. Românii au memorie scurtă și peste câteva săptămâni nu vor mai ști cine e ăla Tomac, dar memoria românului mai are un neajuns: reține ce nu trebuie. Bine, nici Tomac nu e de reținut, dar românul știe deja că dascălii vor avea salarii cât practicanții de șpagă și malpraxis, așa că nu o să le plângă de milă când viitorul Șocâte de la Educație o să dea iar cu toporul în veniturile cadrelor didactice.
În concluzie? Tomac nu a fost decât un pion care și-a făcut treaba. A pregătit terenul pentru următorul premier și, mai ales, pentru setul de austeritate care va lovi învățământul. Cicero era un tip simpatic. Avea glume subtile, era spiritual. Tomac nu e decât un tolomac care a descoperit că se trăiește mai bine din politică decât din muncă cinstită. Sincer, sper să ajungă să trăiască din salariu de dascăl, iar la timpul potrivit să-și tragă caloriile din pensie de profesor.