S-a cam ales praful de greva cadrelor didactice și asta înainte să înceapă. Data de 25 mai era cât se poate de nepotrivită pentru demararea unui protest atât de radical; dacă vrei să obții presiune în învățământ faci grevă în preajma examenului de Bacalaureat, nu cu o lună și ceva înainte de sfârșitul anului școlar. Greva la Evaluarea Națională nu are nicio valoare, e o chestiune de bun simț și pe care o știe până și un individ care nu are tangență cu învățământul, dar are măcar o urmă de creier în țeastă.
Ei bine, se pare că liderii de sindicat gândesc altfel că na, ei au experiență în lupta cu patronatele, știu mai bine cum stă treaba, când e momentul cel mai potrivit și au responsabilitate cât să dea și la alții. Așa că Simion Hăncescu a anunțat că greva s-ar putea să nu mai fie grevă. E context politic nefavorabil; ce se întâmplă dacă se începe greva, dar nu este cu cine discuta pentru că Bolo s-ar putea să fie trimis la Oradea?



Cu alte cuvinte, nema protestul adevărat. Sindicatele o să se limiteze la urlat în megafoane în fața Guvernului, Ministerului și prefecturilor din teritoriu. O să se tot facă apel la membrii de sindicat să vină să ragă alături de lideri, să vadă și ei cu ce se halește pâinea de protestatar.
Cu alte cuvinte, va fi agitație, dar nu protest adevărat. Contextul politic e nefavorabil, iar liderii sindicatelor din învățământ sunt foarte responsabili, așa cum au fost mereu. În 2008, când Guvernul Tăriceanu a mărit salariile cadrelor didactice cu 50% doar să spună că nu poate pune în practică măsura, liderii de sindicat erau cei mai mari deschizători de ochi și minți. Hai, domnule, cum să ne mărească salariile așa de mult? Vă dați seama că dacă se întâmplă asta intră Românica în criză și se duce țara dracului pomană. Chiar vreți să fiți responsabili de dezastrul ăsta? Liderii erau mai vocali la argumentare decât politicienii și jegurile astea sunt încă în funcție.
- Greva care n-o să mai fie pe motiv de sindicate responsabile

- Apel către profesori: Nu vă mai lăsați prostiți!

- România fără cultură – mârșăvia din sistemul editorial românesc

- Profesorii nu sunt fanatici religioși

- Ca în Germania, Bolo, dar exact ca în Germania

Da, salariul meu de profesor, dacă ar fi fost plătit conform prevederilor legale, România intra în faliment. Eu și salariul meu eram de vină pentru situația grea a țării, deși salariul ăla mărit nu mi s-a plătit niciodată. Legea a tot fost prorogată, niciodată aplicată, iar în 2010 Bețivul născut cu sticla în mână a tăiat salariile și pensiile pentru a demonstra, printre altele, să a mări salariile dascălilor e echivalent cu dezastru. Nu, nu mărim. Sindicatele nu au protestat că era criză.
Hăncescu e mare lider din 2010, adică din acel an când Bețivul născut cu sticla în mână a tăiat salariile dascălilor. Ce a făcut pentru a preveni dezastrul? Un mare kkt. În 2023 a fost unul dintre cei care a încheiat greva unilateral chiar în momentul în care revolta dascălilor și presiunea asupra sistemului au atins cote maxime. 2023 putea fi un moment istoric, dar liderii au ales să se șteargă la târtiță cu sacrificiile celor pe care pretind că îi reprezintă. 2024?! Nu s-a întâmplat nimic, deși existau toate motivele pentru reluarea grevei suspendate. Hăncescu, Nistor și Hadăr au fost responsabili, cum să bagi țara în rahat pentru profesori?



Nu e problema mea că țara nu are bani. Chiar nu e problema mea, eu sunt profesor și îmi fac treaba. Am învățat să fiu profesor, nu finanțist sau politician. Îmi fac treaba, trebuie să fiu plătit conform legii, pentru că de asta e lege și ghici ce? Nu eu am dat legile, eu doar le respect, dar să fie respectate și acele legi care mă avantajează, nu doar cele care îmi spun ce am de făcut.
Țara care nu are bani pentru mine, are bani pentru pensiile securiștilor, magistraților și alte pensioare speciale, deci în mod evident nu banii lipsesc, ci presiunea pe guvern. Iar Hăncescu a decis să nu pună nicio presiune, cică nu e momentul. Totuși, o grevă e necesară. Ce-ar fi să facem cu toții grevă să plece Hăncescu și Nistor dimpreună cu toți lacheii lor de la nivel județean? Ce spuneți de asta?
