Se termină luna și încă nu avem ministru la Educație. Interimatul lui Bolojan a expirat de vreo două săptămâni, ceea ce nu prea bate cu legea, dar nu e nicio durere de bască pentru încălcarea legii. Nu sunt prevăzute sancțiuni clare pentru situația în care termenul legal de interimat este depășit și mai trăim și o perioadă de criză care, în opinia lui Bolojan, dă dreptul la măsuri extreme. Situațiile excepționale cer măsuri excepționale, nu așa se spune? Ei bine, la noi, în România, nu doar se spune, se aplică.
Două luni fără ministru la Educație e mai mult decât un semn de întrebare, mai mult decât un semnal de alarmă, e buzduganul prin care catastrofa își face anunțată prezența iminentă. Atenție, băi profesorașilor, vin peste voi… Dacă nimeni nu și-a asumat portofoliul Educație, e grav. Într-o țară plină de cozi de topor, de habarniști cu pretenții de parvenire politică nu s-a găsit un ipochimen care să accepte fotoliul de ministru… Da, sună ciudat, dar mai ales dătător de fiori. Dacă nici până lichelele nu s-au îngrămădit la ușa lui Bolojan să ceară funcție de ministru, e clar cam ce dezastru urmează în sistem. Bine, Bolo și gașca au pus altfel problema. Cică există doritori, dar premierul vrea pe cineva de calitate la Educație, nu un diletant ca Daniel David care să dea bir cu fugiții când ți-e austeritatea mai dragă.
Personal, am pariat la un moment dat pe Sorin Ion, care părea „victima” perfectă. Cumva înghesuit în corzi, doar nu credeți că o să renunțe la minister pentru a reveni la catedră, mai ales după ce, sub o formă sau alta, a fost părtaș la măsurile nepopulare. Se pare că m-am înșelat.
Și, totuși, se pare că așteptarea a luat sfârșit și Bolojan chiar a găsit pe cineva pentru Educație. Prin presă, tot mai agresiv, este vehiculat numele lui Mihai Dimian, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. O variantă cel puțin ciudată, dacă este să analizăm contextul și personajul. Țin să precizez de la început că nu-l cunosc personal pe Mihai Dimian. Suntem cam de-o vârstă, doar că el și-a făcut studiile pe alte meridiane. Și, chiar dacă și le făcea la Suceava, nu era obligatoriu să-l cunosc, nu? Însă despre Mihai Dimian am auzit numai lucruri bune, ceea ce e atât de rar în ziua de azi, mai ales când vine vorba despre universitarii de rang înalt. Omul și-a făcut studiile pe bune și trece drept un individ serios și implicat, care s-a ținut departe de scandaluri de corupție sau de altă natură.
- Mihai Dimian, următoarea victimă? Când Educația devine post suicidar în Guvernul Bolojan
- Noaptea ca hoții – programa de română aprobată pe sub masă
- Declarații de avere – Hadăr minte prin omisiune, liderii locali o rezolvă prin dispariție totală
- De ce la profesori se taie fără discuție, iar la alții se discută?
- Economia statului, plătită de profesor
Cu alte cuvinte, un individ integru, care merită să fie numit la vârful învățământului românesc, doar că nu e cel mai potrivit moment pentru el. Când ești onest, când ai muncit din greu pentru ceea ce ai obținut de la viață, te ții departe de scandaluri, e cam de neînțeles să te atunci în albia porcilor. O ști Dimian ceva ce nu știm noi și anume că Bolojan e dispus să facă unele concesii pentru a avea în sfârșit un ministru de calitate? La cum s-a comportat premierul cu Educația, îmi vine greu să iau în calcul varianta asta, dar nici nu pot să o ignor. Chiar Bolo a spus că s-a reechilibrat bugetul mai bine decât se aștepta, prin urmare alte măsuri de austeritate în învățământ și alte domenii nu se prea justifică, nu-i așa? Ei bine, se pare că s-a lăudat degeaba, vorba unui banc prost, nu e el așa grozav pe cât se dă, chiloții îi sunt prea strâmți, deoarece măsurile de austeritate continuă, mai ales în Educație. Nema normă de hrană, adio tichete de vacanță și primă de carieră didactică. Doctoratul nu mai contează cine știe ce din punct de vedere financiar și lista poate continua.
Ce să caute Dimian în ciorba asta condimentată din plin cu măsuri de austeritate? Sincer, mi-e milă de el. Ori e naiv, ori știe ceva ce nu știm noi. E posibil să nu-mi mai fie milă după ce o să ajungă acolo sus și, asemenea porumbeilor, o să înceapă să livreze rahat la purtător. Dar, deocamdată, totul se rezumă la o singură realitate tristă și de durată: Educația nu a fost și nici nu o să fie vreodată prioritate națională, ci doar o chestie care dă bine în discursuri și propaganda electorală. Suntem la început de 2026, până în 2028 nu a mai rămas chiar atât de mult, deci nu e departe ziua când Educația va reveni în atenția celor care vor încă patru ani de ciolan.
Domnule Dimian, am încredere în dumneavoastră, dar tare mi-e teamă că o să dezamăgiți.