Am mai bine de douăzeci și șase de ani la catedră. Douăzeci și șase împliniți în august… Douăzeci și șase de ani reprezintă ceva și în tot acest timp nu mi-am pus niciodată o întrebare de bun simț și care presupune ceva responsabilitate pentru persoana subsemnatului. Pentru că ar trebui să mă mai preocupe și soarta mea, nu doar a altora, în special din categoria „da, statul nu vă plătește salariile, dar gândiți-vă la copii”. M-am tot gândit la alții – mai bine de două decenii am tot făcut asta – numai că a venit momentul în care mi-a trecut prin cap să mă gândesc și la mine. Sună egoist? Personal, sunt de părere că sună mai degrabă responsabil. Responsabil și asumat.
O întrebare de bun simț care mă privește personal, dar pe care am evitat-o mai bine de două decenii și jumătate: Câte ore muncesc pe săptămână pentru bunul mers al școlii?
Da, chiar așa! Câte ore muncesc în fiecare săptămână pentru a-mi îndeplini obligațiile de serviciu? Nu m-am întrebat până acum și, poate, dacă nu existau anumite circumstanțe, nu m-aș fi întrebat nici în următorii ani, poate niciodată. Însă s-au găsit câțiva indivizi nu neapărat bine intenționați care m-au forțat să mă gândesc și la mine, nu doar la alții.
M-am întrebat câte ore muncesc pe săptămână pentru jena aia ce are pretenția să fie numită sistemul național de învățământ. Mda, pretenții mari, prestații mici. Anul acesta am făcut ce nu am făcut niciodată și nici nu am crezut că voi face. Mi-am cronometrat activitatea pentru serviciu. Cronometrare ceva mai grosolană, doar nu-și imaginează cineva că am stat cu cronometru în mână. Și am ajuns la o concluzie cât se poate de jenantă și revoltătoare totodată.
În săptămâna 8 – 12 septembrie – 55 ore. Nu mare lucru cum s-ar spune, nu? Să zicem că e prima săptămână de lucru și a fost nevoie de mai mult efort, dar lucrurile se reglează din pâine sau pateu – depinde ce e mai ieftin – pe parcurs.
- Practica pedagogică, îngropată de Șocâte și contabilitatea universitară
- Reforma cu două masterate și zero eficiență
- Unde e degrevarea, domnule ministru?
- Invitat la FILIT Iași
- Câte ore pe săptămână lucrează un profesor?
Săptămâna a doua de școală – 15 – 19 septembrie – „doar” 48 de ore. Mda, ceva mai relaxat. Dar tot mai mult de patruzeci de ore pe săptămână.
Săptămâna a treia de activitate – 22 – 26 septembrie – am sărit iar de borna celor 50 de ore. 58 de ore. Am inclus aici și orele dedicate serviciului prestate sâmbăta și duminica. Cine-și imaginează că un profesor lucrează doar cinci zile pe săptămână și nici alea complet se înșeală amarnic. Nu că ar interesa pe cineva… Puteau fi și mai multe, dar am avut un eveniment…
Săptămâna a patra – 29 septembrie – 3 octombrie – 52 de ore. Nu mare lucru, doar 12 ore în plus, nu-i așa? O zi și jumătate de lucru standardizat – adică ne raportăm la cele opt ore de activitate zilnică de care tot vorbea Șocâte. Dar e treabă, sunt documente de făcut, ești profesor, te implici.
Săptămâna a cincea – 6 – 10 octombrie – undeva la patruzeci de ore. Puteau fi și mai multe, dar au fost doar vreo patruzeci. Datorită unor probleme personale nu am putut să mă dedic ca de obicei activității didactice. Așa că m-am încadrat în normă.
Săptămâna a șasea 6 – 10 octombrie. 48 de ore. Cât o săptămână ceaușistă de lucru. Era nevoie de mai multe ore pentru a rezolva tot ce era de rezolvat, dar am avut nevoie de ceva timp și pentru familie. Recuperez în săptămâna curentă. Adică o să mă prindă miezul nopții la calculator până pe vineri, poate și sâmbătă și duminică. Apropo, articolul de față e scris în „timpul meu”, nu cel dedicat serviciului, deci nu e contabilizat. Așa, ca chestie, am adunat până acum nouă ore de activitate pentru școală. Pe ziua de azi. Și încă mai e timp de pierdut pentru școală; de îndată ce termin rândurile de față – recunosc, scrise din furie și frustrare – revin la documentele școlare. Sunt multe și multe sunt inutile, dar dacă le cere sistemul…
Cum anume am reușit performanța asta? Păi destul de „ușor”, aș spune. Chiar foarte ușor. Grație reformelor lui Bolo și Șocâte, stau în școală cel puțin douăzeci și cinci de ore. Orele la catedră – douăzeci de bucăți, că așa e porția. Mai am și dirigenție, plătită în bătaia de joc, că aplicația contabilizează parale mai puține, să nu cumva să sărăcească statul. Și fac și de serviciu. De două ori pe săptămână, nu doar o singură dată. Luni și joi. Recunosc, m-am cam oferit voluntar pentru asta, dar nu pentru că mă dau în vânt după așa ceva, ci pentru că efectiv nu sunt suficienți colegi care să acopere serviciul pe școală. Consecință a reformei de tip Șocâte, cu creșteri de norme și tăieri de posturi.
Dosare de toate mamele și toate culorile. Da, inclusiv de mama lui Șocâte, pe care am pomenit-o din când în când în asociere cu deșteptul ei fiu. Planificări… Sunt multe. Mai multe decât speram anul trecut că, na, e criză și „norma de predare va crește cu cel mult două ore” înseamnă de fapt patru ore în plus. Teste inițiale. Teste normale, să le spun așa… Teste… Când o să ies la pensie vreau să nu mai aud de teste. Consiliat elevi și părinți chiar și după programul oficial – care se vrea a fi de la 8 la 14. Da, faci treaba când e nevoie, nu când ai pretenția că e program. Pregătit pentru lecții, că nu poți să te duci „ca boul”. Sau, mai exact, ca Șocâte la minister. Așa ies neprevăzuturile. Intră la minister nepregătit și neavenit și ia măsuri în consecință.
Catalog virtual, că sunt stăpân peste așa ceva. Nu e chiar complicat, dar este. Adică se putea și mai simplu. Părerea mea sinceră? Bătaie de cap. Aparent comod de lucrat cu el, dar doar dacă ești profesor, nu mai ai și alte roluri.
Treaba aia cu patruzeci de ore pe săptămână e minciună. Ca dascăl, nu muncești doar patruzeci de ore pe săptămână, meseria îți mănâncă sensibil mai mult, dar nu te uiți la asta. Nu m-am uitat până nu s-au găsit doi deștepți să-mi atragă atenția că nu muncesc destul. Dar voi, Bolo și Șocâte, voi cât munciți? Că, sincer să fiu, nu se vede mare lucru.
Ar mai fi multe de spus, dar am de lucru. Pentru școală, evident.