Personal evit să încalc legea și nu încurajez încălcarea ei, dar, din păcate, am ajuns la concluzia că trăiesc într-o țară în care fărădelegea este la ea acasă și justiția aplică legea doar în cazul celor mărunți. Pentru cei mari nu există pedepse, există doar prescrierea faptelor, plecat din țară și multe altele. În țara asta răspunderea nu există, doar pasarea acesteia de la o instituție la alta, de la un individ la altul.
Legea există în România, dar nu se aplică decât profesorilor. Pentru profesori există lege, pentru alții există doar prescrierea faptelor și pensii speciale.
Mărturisesc, scriu la furie, sunt așa de furios cum nu am fost de multă vreme. Pentru că trăiesc într-un căcat de țară în care Justiția nu e oarbă, e proastă, coruptă și fățarnică. M-am aprins după ce am citit despre cazul profesorului din Drobeta Turnu Severin care a fost pus sub control judiciar și i s-a interzis exercitarea profesiei. E drept că pentru 60 de zile, dar chiar și așa mi se pare strigător la cer.
De ce anume s-a ajuns ca profesorul de sport să fie pus sub control judiciar? Omul a greșit. A greșit grav, de altfel; nu sunt eu cel care să iau apărarea celor care greșesc, vorbesc doar de măsurile luate împotriva lui. Profesorul a pus note în catalog unor elevi care chiuleau de la oră. Care elevi au fost găsiți de polițiști în parcarea unui centru comercial în timp ce, teoretic, ar fi trebuit să se afle la școală. S-au extins cercetările și s-a descoperit că profesorul nu numai că nu-i notase absenți, dar îi și pricopsise cu note. Și gata, e acuzat de fals și uz de fals, suspendat și plasat sub cotrol judiciar.
- Ovidiu Jitaru: Un om cu principii solide pentru viitorul României
- Ce se vinde pe Basescu.ro? Că băutura a turnat-o Băse pe gât
- Românul și sângele de afacerist
Nu contest că a greșit. Da, a greșit, a făcut ceva ilegal. Însă măsurile luate sunt de noaptea minții într-o țară în care medicul care se face vinovat de moartea unui copil de 16 ani pentru că a refuzat să-l opereze ascunzându-se în spatele unor prevederi legale inexistente își pleda nevinovăția pe facebook în loc să fie în spatele gratiilor. Ăsta nu a fost suspendat, încă mai are dreptul să profeseze. A trecut un an și ceva de la moartea Alexandrei Ivanov, dar împotriva criminalei nu s-a luat nicio măsură; momentan lucrează în sistem.
Procurocul Ion Diaconescu, cel care l-a trimis în pușcărie pe Marcel Țundrea pentru 25 de ani nu a pățit nimic pentru că fapta s-a prescris. Nu e singurul… E bine mersi, încasează pensie specială. Acum trei ani a fost prins băut la volan. Nu e în pușcărie… A primit un an și opt luni cu suspendare. Dacă există dreptate în lumea asta, Diaconescu n-ar trebui să ajungă în mormânt decât după ce va păși pragul închisorii în calitate de deținut.
Dar, când vine vorba de profesori, legea e neîndurătoare. Un coleg de-al meu a fost anchetat de procurori și a plătit despăgubiri pentru că a tras de urechi un elev. Nu a interesat pe nimeni că pe parcursul orei elevul i-a tot arătat „semne”, a deranjat ora și abia după ce i-a tras un șut profesorului acesta a reacționat și l-a urecheat. Sunt sigur că, dacă îi trăgea un șut în cur lui Diaconescu, era arestat și trimis la reeducare în secunda următoare, dar cât timp e vorba de un profesor legea se aplică fără a se ține cont de circumstanțe.
O colegă a fost anchetată pentru că a primit de la părinți un amărât de cozonac italienesc. Nu a pretins nimic; s-a întâmplat în ajun de Crăciun și părinții s-au gândit să-i facă un mic cadou. Nu toți, că de asta s-a ajuns la anchetă. Pentru profesori există justiție și celeritate.
Atunci când vin în control păduchii Curții de Conturi pe profesori îi găsesc cu datorii la stat, nu pe alții. Știu ce spun; până în momentul de față am avut de-a face cu trei nemernici de la Curtea de Conturi. Doi s-au pensionat, papă pensie specială de cinstiți ce au fost, al treilea încă se plimbă cu motocicleta prin județ. Fiecare a avut ceva de pretins „să iasă controlul bine”. A ieșit bine, dar nu la școală… Profesorii plătesc pentru cea mai mică greșeală, chiar și când nu o fac. Apropo, am câștigat procesul, dar nu mi s-a făcut dreptate, în sensul că banii confiscați au rămas la stat, iar lepădăturile de la Curtea de Conturi nu au pățit nimic. Dreptate românească… Nu mai pot instituțiile din România de drepturile profesorilor.
Judecătorii au dat statul în judecată și au primit tot ce au cerut, inclusiv decontarea ochelarilor. Profesorii au primit doar o bătaie de joc numită primă de carieră didactică. 1500 de lei… Mare avere.
De ce atunci când un profesor greșește instituțiile statului acționează cu celeritate, iar când greșește un medic, un judecător, un procuror sau oricine altcineva Justiția nu-și face treabă? Profesorul de sport de la Drobeta Turnu Severin a greșit, da, e evident. Dar măsura e exagerată. Ar fi normală dacă s-ar aplica aceea și măsură pentru toată lumea, dar cât timp magistrații care greșesc nu pățesc nimic, de ce să fie profesorii cei cu care se face legea?
Faptul că e anchetat penal e mai mult decât suficient. Dacă un procuror beat a primit un an și opt luni cu suspendare, profesorul ar trebui să se aleagă cu cel mult o mustrare scrisă. Să fie echitate în toate.