România este țara eternului paradox, asta e deja stabilit și nu mai miră pe nimeni, prin urmare nu e cazul să mimăm surprinderea privitoare la ceea ce se întâmplă în sistemul național de Educație. Cel mai mare rău din Educație nu e reprezentat de legile făcute pe genunchi și promulgate pe repede înainte. Nici miniștrii habarniști, adesea atât de rupți de realitate că mai bine le-ar sta în filme cu și pentru proști decât la minister nu sunt cel mai mare rău. Există un rău chiar mai mare decât subfinanțarea cronică a sistemului și acest rău e reprezentat de liderii de sindicat.
După 1990 tot felul de personaje dubioase au început să se bată cu pumnul în piept și să ceară drepturi pentru dascăli, văzuți doar ca o masă de sacrificiu în lupta cu analfabetismul și lipsa de educație. La catedră ai nevoie de vocație, ce-ți mai trebuie salariu și materiale didactice? Vrei să faci performanță, cumperi din salariul tău, că de-aia ți-a dat ministerul salariu sau te milogești pe la sponsori și părinți. Dar atenție cu părinții. Dacă te reclamă vreunul că ai cerut bani de cretă sau de perdele, te halește DNA.
Dar să revin la cel mai mare rău al învățământului românesc, acei lideri care, iată, l-au depășit în longevitate și pe Ceaușescu. Peste tot liderii se schimbă, au loc alegeri adevărate, numai în câteva domenii se dau mandate „pe viață”, iar învățământul este unul dintre acestea.
Când vorbesc de trădare și trădători, mă gândesc mai ales la greva din 2023. O grevă care a debutat sub aparența unei lupte pentru demnitate și salarii decente, dar puțini au fost cei care au văzut manevra liderilor cu vocație de trădători. Am fost unul dintre cei care au sesizat mârșăvia, iar timpul mi-a dat dreptate. Profesorii au stat în soare săptămâni întregi, au ratat ore, au pierdut bani și au suportat presiuni din toate părțile, au crezut că liderii – Simion Hăncescu, Marius Nistor, Anton Hadăr și ceilalți – vor lupta până la capăt. Rezultatul? O suspendare abruptă a grevei pe 12 iunie 2023, fără referendum real în rândul membrilor, fără consultare adevărată, cu promisiuni vagi și ordonanțe care au adus majorări insuficiente, dar niciodată puse în practică, urmate de ani de amânare, înghețare de facto și de tăieri mascate. Da, am obținut drepturi, dar acestea nu se plătesc acum, ci mai încolo, eventual în mileniul următor.
- 31 ianuarie și zero răspunsuri
- Educația are nevoie de un ministru, nu de un slugoi
- Cum scăpăm de nemuritorii din fruntea sindicatelor?
- Paradoxul suprem al sindicalismului românesc – eșecuri totale, mandate pe viață
- De ce dascălii plătesc cotizații unor trădători „aleși” pe viață?
Mulți dascăli s-au trezit și au urlat „Trădătorilor!” Au avut dreptate, dar răul a fost făcut deja. Liderii au semnat rapid un armistițiu convenabil pentru ei, nu și pentru profesori, au încheiat greva chiar în momentul în care producea efect maxim, iar ei au rămas pe posturi, cu salarii intacte și cu putere neatinsă. De atunci, acuzațiile de trădare nu au încetat. Unii au fost numiți „trădători” direct în presă și pe rețele, alții au fost acuzați că negociază pe sub masă avantaje personale sau pur și simplu că se tem să nu piardă scaunele călduțe. Rezultatul palpabil: în 2025, când au venit măsurile de austeritate Bolojan – comasări de școli, norme umflate, clase de 30–35 de elevi, amânări de hotărâri judecătorești câștigate de profesori – reacția sindicală a fost… anemica. Proteste sporadice, marșuri fără dinți, amenințări cu grevă care se sting înainte să înceapă cu adevărat. 2024 a trecut fără ca greva să revină, deși liderii tot amenințau cu asta, iar guvernanții n-au oferit nimic din ceea ce au promis.
2025? Păi deja vedem care sunt urmările, nu? 2025 a fost anul în care se impunea grevă generală, dar liderii au trădat. Asta se pricep să facă cel mai bine, nu? Cel mai grav e că trădarea nu e doar una de moment. E structurală. Liderii sindicatelor din învățământ stau de decenii pe scaune. Hăncescu e sindicalist din 1990, a tot urcat treptele în ierarhie, iar din 2010 conduce Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Anton Hadăr a început și el devreme, tot din anii 90, iar din 2001 a tot fost președinte. Marius Nistor e și el foarte peren.
Niște numiți pe viață au transformat sindicatele în cluburi de perpetuare a puterii, nu în arme reale de luptă. Cotizațiile se adună cu miile de lei lunar de la dascăli săraci, dar banii nu se văd în campanii serioase de presiune, în fonduri de grevă care să permită rezistență de 2–3 luni, în avocați care să câștige procese masive. În schimb, vedem comunicate pompoase, poze la masă cu miniștri, promisiuni reciclate și – cel mai adesea – cedări tactice exact când statul începe să simtă durerea. Da, e vorba de greva din 2023.
Trădarea supremă vine acum, în 2026. Unii lideri insistă pe grevă în mai, știind perfect că dascălii nu rezistă financiar mai mult de 2–4 săptămâni. E o sinucidere programată. Profesorii pierd salariile, intră în faliment lent, se întorc umiliți la catedră și examenul de Bacalaureat intră în linie dreaptă, fără emoții pentru minister. Ce fac liderii? Liderii rămân cu mandatele intacte, cu imaginea de „luptători” în ochii celor care nu înțeleg mecanismele. E o afacere murdară, sacrificiul maselor pentru supraviețuirea elitei sindicale.
Dragi profesori, ajunge! Nu mai plătiți cotizații unor oameni care vă folosesc pe post de masă de manevră. Dacă tot vreți presiune, cereți grevă țintită, chirurgicală – patru ore pe 29 iunie, la startul Bacului, când ministerul nu-și permite haos național. Sau, mai bine, schimbați liderii. Demiteți-i pe cei care v-au vândut în 2023 și continuă să vă vândă. Pentru că adevărata trădare nu e a Guvernului – ăla e dușman declarat. Trădarea reală e a celor care ar trebui să vă apere spatele și vă bagă cuțitul în el, cu zâmbetul pe buze și cu scuze prefabricate. Curățați sindicatele, dar curățenia să înceapă de la vârf. Trimite-ți-i la catedră pe șmecherii care au degrevare totală pentru că sunt lideri de sindicat. Alegeți în fruntea sindicatelor oameni cinstiți, nu șmecheri. Zdruncinați fotoliile pe care stau cocoțați tot felul de neaveniți.