Anul acesta fac douăzeci și șapte de ani la catedră, dar m-am săturat de multă vreme să mi se tot refuze acordarea drepturilor legale pe motiv de vocație și „trebuie să vă gândiți la copii”. Cu vocația nu mi-am plătit nici măcar un pahar cu apă, dar de gândit la copii m-am tot gândit. Ani întregi am organizat cercuri pe disciplină, am făcut ore de pregătire „fără număr”, de multe ori eu fiind mai interesat să fac orele respective decât elevii. Am organizat zeci de excursii din care am revenit epuizat fizic și psihic, dar cu buzunarele goale pentru că nu tot părintele care își trimite odrasla în excursie îi dă și bani de cheltuială. Asta e genul de precizare pentru cei care au impresia că în excursie te relaxezi și nu mai poți de bine. De ceva ani nu mă mai bag…
Mi-am irosit energia tinereții la catedră. Ani întregi am cumpărat material didactic pentru că ministerul e prea sărac să ofere așa ceva, dar mă gândeam la copii, nu-i așa? Salariul nu a fost niciodată prea grozav, dar tot timpul s-au găsit motive să nu-mi fie acordat în întregime. În 2008 salariile cadrelor didactice au fost mărite cu 50%, s-a făcut mare tam-tam prin presă că uite ce respect avem pentru profesori și ce salarii le-am făcut, dar legea nu a fost niciodată pusă în practică. Nu e nici abrogată, ceea ce lasă loc la interpretări, dar acestea nu sunt în favoarea cadrului didactic, ba dimpotrivă. Există lege, dar statul nu are bani, mai poți să spui ceva?
Da, statul nu are bani, dar are nevoie de educație și pentru asta apelează la cadrele didactice, zdrăngănind la coarda sensibilă. Hai, că meseria asta se face din vocație, nu pentru bani și trebuie să vă gândiți la copii. Copiii nu sunt vinovați, nu trebuie să sufere.
Ei, ca să vezi… Statul, prin mâna premierului Bolojan a tăiat bursele de merit ale copiilor și studenților, că doar nu suferă nimeni din cauza asta, nu? Dar dascălii nu trebuie să facă grevă, nu trebuie să ceară respectarea legii atunci când vine vorba despre salariile lor, trebuie să facă ceea ce nu face statul și anume să se gândească la copii.
- Profesorii nu sunt fanatici religioși
- Ca în Germania, Bolo, dar exact ca în Germania
- Privilegii sindicale pe banii celor din cancelarie
- Rezistența din cancelarie – semnele unei rupturi în Educație
- Rușine NN Pensii, rușine APAPR
Salariul ți-a fost tăiat mascat prin manevra Șocâte-Bolojan? Nu e problemă, gândește-te la copii și sacrifică-te.
Norma de hrană ți-a fost tăiată abuziv? Gândește-te la copii și prestează muncă de calitate.
Tichetele de vacanță nu ți se mai dau? Din nou, gândește-te la copii.
Prima de carieră didactică nu mai vine? Oricum nu poți cumpăra material didactic din ea, trebuie să te cursezi la prețul și de la furnizorul indicat de minister, deci da, gândește-te la copii.
Plata pentru ora suplinită e ridicolă? Oricum nu ai ore suplinite, de-abia ți-a ieșit catedra, dar dacă ai și ești plătit cu zece lei, gândește-te la copii, nu la bani.
Naveta cu mașina personală te costă mai mult, dar statul nu are bani? Care e problema, tu te gândești la copii și viața devine mai frumoasă.
Lista poate continua, dar e cazul să pun stop cu următoarea precizare: Educația nu e o religie, iar profesorii nu sunt fanatici religioși, genul de habotnici care să moară de foame pe altarul cauzei. Să fii profesor e o meserie ca oricare alta. Da, o meserie. Da, e vorba și de vocație, dar vocația e necesară și în alte domenii, așa că lăsați abureala că dacă ai vocație nu mai e nevoie de salarizare.
Vocația e necesară, dar nu plătește ratele la bancă, nici hârtia pentru copiator și nici materialele didactice. Cu vocația nu cumperi nici măcar o cafea, așa că lăsați-mă cu vocația. Profesorii au nevoie de salarii corecte, nu de abureli cu „vocația” și „să nu sufere copiii. Vrei oameni bine pregătiți la catedră? Plătește-i, nu le băga în cap că sacrificiul lor e mai important decât să fie plătiți omenește. Profesorii nu sunt fanatici religioși, gata să moară de foame pentru a-și îndeplini misiunea și menirea la catedră.
Profesorii sunt oameni ca toți oamenii. Au nevoi și au dorințe, dar cât timp salarizarea e de tot rahatul, la un moment dat se cam satură să se sacrifice și să-și sacrifice familia. Știți cam ce sacrificii face o familie de profesori? Da, circulă pe net o glumă conform căreia căsătoriile între cadrele didactice ar trebui interzise deoarece se face cumul de sărăcii. Dascălii se sacrifică pe sine pentru a asigura educația tinerei generații. Își sacrifică copiii pentru a asigura ceea ce guvernul nu vrea să bugeteze, dar are pretenția să fie livrat. ȘI toate astea pentru ce? Să vină un individ și să-ți spună că nu muncești, că în Germania profesorii au mai multe ore?
Hai, Bolo, lasă muzicuța că nu e cazul. Vrei educație, plătește salarii, livrează material didactic în școli și asigură condiții de lucru. Termină cu prostia asta că un dascăl cu vocație nu se uită la bani, ci moare de nerăbdare să-și facă treaba. Nu mai compara norma de predare din România cu cea din Germania fără să compari salarii și condiții de lucru. Nu mai cere fără să oferi. Apropo, statul român îmi datorează bani din 2008, ce facem cu datoria aia?
Dacă „vocația” devine scuză pentru subfinanțare, atunci nu mai vorbim despre educație, ci despre exploatare cu pretenții morale.