O profesoară pentru învățământul primar din județul Botoșani a ajuns la spital după ce a căzut efectiv din picioare în timpul orelor datorită suprasolicitării de care a avut parte la serviciu. Inițial, pe site-urile de știri a apărut și numele respectivei profesoare, cunoscută ca o persoană foarte implicată în viața civică, dar foarte probabil la cererea acesteia identitatea i-a fost protejată. Interesant de remarcat este și faptul că, după ce s-a creat puțină vâlvă în jurul subiectului, articolele care au semnalat incidentul au început să dispară. O manevră ce, din păcate, devine tot mai comună în România, o țară în care e mai important să nu se vorbească despre o problemă decât ca respectiva problemă să fie rezolvată. Rezolvarea presupune eforturi, investiții în timp și bani, mușamalizarea e încă mult mai ieftină.
O profesoară a ajuns la spital după ce a fost nevoită să se ocupe de patruzeci și trei de copii. Patruzeci și trei de copii de 6 și 7 ani… Te apucă oboseala mintală numai când te gândești la patruzeci și șase de copii adunați la un loc. Nu chiar în treacăt fie spus, în clasa respectivă se mai aflau și trei copii cu CES – Cerințe Educative Speciale – însoțiți de părinții lor.
Imaginile cu profesoara căzută pe podea, primind ajutor medical chiar în fața clasei, ar trebui să devină cel puțin la fel de virale ca filmulețul cu suveranistul care a lovit un livrator din Bangladesh. Departe de mine de a minimaliza incidentul respectiv, dar, totuși, parcă nimeni să nu vorbească despre profesoara care a leșinat în fața clasei, mi se pare nedrept.
Și e nedrept. Incidentul cu livratorul a poate fi considerat un caz izolat – și așa sper să și rămână – pe când profesoara căreia i s-a făcut rău din cauza stresului și a suprasolicitării nervoase tinde să devină un fenomen național. Nu auzim vorbindu-se prea des despre așa ceva deoarece mulți dascăli rezistă până la finalul zilei de muncă și se prăbușesc acasă.
- Navetă spre falimentul școlii românești. Microbuze la preț de autocare și școli desființate
- Unde sunt colegii de anul trecut?
- 43 de elevi, un minister absent și o profesoară în ambulanță
- Aberații în loc de reformă
- Amendamentul Dawson – acum și în varianta electronică
Mai o cafea, mai o automotivare de genul „trebuie să mănânc și eu o pâine și am rate la bancă”. Reziști până la finalul programului de muncă și acasă te prăbușești în hol, nu-ți mai trebuie mâncare și nici măcar o cană cu apă. Pur și simplu vrei să dormi, dar nu poți deoarece te așteaptă hârțogăraia. Dacă ești specialist în clasele mici e și mai rău, dar nu te plângi și mergi înainte. Mergi înainte deoarece știi că nimeni nu te înțelege și nimeni nu vrea să te ajute, dar în schimb găsești pe toate drumurile indivizi dispuși să dea cu piatra, că la asta se pricepe cel mai bine românul. Nu știe să-și educe odrasla și nici nu-l interesează, păi profesorii ce au de făcut la școală? Să pună mâna să-mi învețe copilul, că de asta e plătit de stat, din banul meu. Mda, plătit de stat… Cel mai adesea, cei care spun asta nu au dat niciodată vreun leu la stat, dar au primit ajutoare de de când se știu. Că statul trebuie să-i ajute și pe ei. De fapt, statul trebuie să-i ajute doar pe ei, profesorii n-au decât să se descurce, că de aia au salariu…
Prea puțin se vorbește despre surmenajul profesorilor. Cazul de față a fost trecut repejor sub tăcere deoarece vorbim de un număr foarte mare de elevi într-o singură clasă. Patruzeci și trei de elevi la un singur cadru didactic se poate încadra foarte bine la tentativă de omor calificat. Încă înainte să scriu aceste rânduri (am atacat problema și pe pagina personală de Facebook) s-au găsit o droaie de indivizi care să-mi atragă atenția că pe vremea lor erau și treizeci de elevi în clasă și cadrele didactice nu se mai plângeau atâta și nu mai leșinau. Nu, serios? De unde știți voi cum se simțeau dascălii acelor vremuri? Desigur, clasele erau mai simplu de stăpânit pe atunci, dar cea mai eficientă metodă didactică presupunea utilizarea ciomagului pe post de material didactic. Ori, să avem iertare, în ziua de azi așa ceva nu doar că nu mai poți aduce nuiaua în clasă, dar riști să faci pușcărie și dacă ridici tonul la copii.
Nu sunt adeptul ciomagului în educație, dar în condițiile actuale, în care educația de acasă lipsește cu desăvârșire, singurul mod de a ajusta situația în favoarea profesorului este reducerea numărului de elevi în clasă. Cu cei patruzeci și trei de elevi se puteau face foarte bine trei clase. Trei clase, trei învățătoare? Da, trei clase. Dacă vrei educație de calitate, la ciclul primar o clasă ar trebui să aibă cel mult cincisprezece elevi. Zece-doisprezece ar fi ideal – dacă vrei educație de calitate, dacă vrei ca învățătoarea să se ocupe de fiecare elev în parte, așa cum ar trebui, atunci clasa trebuie să aibă cel mult cincisprezece elevi. Cu patruzeci și trei ce poți să faci? Accident vascular sau infarct.
Clasă de patruzeci și trei de elevi… În loc de trei învățătoare plătești una singură. Dacă se prăbușește, care e problema? Angajezi alta, că doar avem șomaj în învățământ. Nu se vorbește despre caz deoarece ministerul ar trebui să recunoască dimensiunile dezastrului produs de „reformele” lui Daniel David. Clasă cu patruzeci și ceva de elevi la învățământul primar. Nici pe timpul lui Ceaușescu nu era așa…
PS. Imaginea e generată cu AI.