Acum câteva zile, am primit invitația de a semna petiția „SPUNEM NU CATALOGULUI DIGITAL”. S-a gândit cineva – nu știu cine – că dacă lucrez în învățământ voi susține inițiativa asta izolată. De ce anume „inițiativă izolată”, o să precizez ceva mai jos.
De felul meu, nu sunt insensibil la chestiunile care privesc învățământul. De fiecare dată când am avut ocazia am luat atitudine pro sau contra. Evident, nu pot spune că am procedat bine de fiecare dată, chestie pe care mi-o asum. Sunt și eu om și, asemenea oricărui om, supus greșelii. Însă când am citit textul petiției m-a cam apucat râsul. Pentru că e de râs. Pe urmă m-a apucat plânsul, pentru că și de plâns este.
Despre ce e vorba? Câteva cadre didactice s-au răsculat contra catalogului digital și cer menținerea catalogului clasic, cu care au fost obișnuite de pe vremea lui Pazvante. Pentru că așa e în România, mergem înainte pentru că înainte era mai bine. Și pentru că nu dă bine să recunoască faptul că nu prea le au cu tehnica modernă, au băgat petiție. Cu motivație beton…
Inițiatoarea petiției vrea să i se comunice cine anume este proprietarul serverului care deține baza de date, dar și cine anume și cum va răspunde în cazul scurgerii de date din sistem în cazul unui atac cibernetic. Și cine anume garantează respectarea principiului confidealității datelor înscrise în catalogul electronic. Motive serioase, nu așa…
Le place unora sau nu, acesta este trendul. Nu doar în țara noastră, în întreaga lume. Cataloagele digitale nu mai sunt o chestie care fac babele să scuipe în sân și să pomenească de cel rău, sunt parte din normalitate. Tehnica evoluează, iar catalogul clasic tinde să devină demodat. Aceasta e direcția, oameni buni. Catalog virtual, tabla inteligentă, mijloacele de supraveghere video, eventual pontajul electronic – să vezi petiție dacă se ajunge la așa ceva – și lista poate continua vor deveni parte din cotidian. Încă mai există dascăli care au un ghimpe împotriva calculatorului, dar ce te faci în lumea actuală fără cunoștințințe (uneori foarte solide) de utilizare a calculatorului? Eventual profesor care are ceva cu calculatorul digital.
- Prima bancă: obsesia părinților și reforma absurdă a Ministerului Educației
- Drama profesorilor navetiști – nici măcar promisiuni neonorate
- Guvernul are bani doar pentru naveta unui singur profesor
În perioada pandemiei cursurile online au fost un chin, dar, așa cum unii sunt mai egali cu alții, unii au fost mai chinuiți ca alții. Nu pozez în victimă, dar mă număr printre chinuiții învățământului online. Trec peste faptul că abilitățile necesare mi le-am procurat eu, cursându-mă pe banii mei; statul român nu a investit nici măcar un leu în educarea mea pentru învățământul virtual, dar asta nu l-a împiedicat să profite. Însă perioada a fost un coșmar din cauza câtorva colegi care efectiv nu aveau nicio tangență cu Google Classroom. Culmea culmilor a fost că cei mai mulți nici măcar nu erau colegii mei de cancelarie. Au avut grijă câteva persoane să mă recomande și primeam telefoane de pe unde nici nu visam. Cum se adaugă elevii? Cum se intră în clasa virtuală?
Un profesor pensionar, deci care putea să dea cu reject problemelor legate de învățământul online, mă suna de fiecare dată când trebuia să se conecteze. Alt deștep mă suna măcar de trei ori pe zi să-mi ceară conturile elevilor și parolele de acces, că voia el să facă nu știu ce să meargă totul mai bine. Asta în condițiile în care, înainte de fiecare oră, mă suna să-i spun pașii necesari la conectarea la propriul cont. Da, nu se pricepea să intre în contul personal, dar se pricepea să optimizeze.
Care e legătura între petiție și ăia care nu se puteau conecta la calculator în perioada pandemiei? Sunt sigur că v-ați dat seama, dar o să explic un pic. Nu spun că e valabil pentru toată lumea, dar majoritatea semnatarilor sunt acei oameni care au cursuri de calcultoare și diplome și ce le mai trebuie, dar nu și priceperile necesare pentru a lucra cu un calculator, darmite să se descurce cu catalogul digital. Catalogul digital nu e doar complicat, dar mai păcătuiește prin înregistrarea datelor. Încă mai sunt prin școli profesori care dorm tot anul – înainte dormeau tot semestrul – și în ultimele zile se apucă să umple catalogul cu note. Ori, în cazul catalogului digital, nu prea ține figura… E cam dificil să pui trei note într-o singură oră, dar pe date diferite, așa cum mergea treaba cu catalogul clasic.
Prin urmare, nu e mai cinstit ca unii să recunoască verde că sunt varză la tehnică (și nu numai, dar hai să nu scotocim prea adânc în mormanul de probleme din învățământ)? Spuneți, domle, că nu vă pricepeți să deschideți un calculator, nu vă mai miorlăiți în petiții că nu e cazul. Vă place sau nu, catalogul electronic e viitorul, nu doar în România. Puneți mâna și învățați cum se utilizează, nu mai semnați petiții. Și apropo, dacă sunteți în stare să semnați o petiție, se poate spune că aveți potențial să utilizați și un catalog digital.
Faptul că sunt mai puțin de cinci sute de semnatari nu poate decât să mă bucure. Dacă aveți chef de umor intelectual, petiția este aici. Numai pentru cei cu un fin simț al umorului.