Fost profesor al lui Ciucă: Nu e așa de prost precum pare

După ce a supus statul la cheltuieli uriașe pentru a-i promova cartea pe care nu o cumpără nimeni deși se dă gratis, Nicolae Ciucă s-a făcut de baftă cu gafa la Măruță. Nu e cazul să insistăm, deja se știe ce a făcut. Practic, s-a comportat și a reacționat ca un adevărat analfabet funcțional. Și, de parcă nu ar fi de ajuns, pe post de scuză a venit cu o acuză. Mulți nu au priceput ironia…

Cu alte cuvinte, noi suntem proștii nu el. Pentru că doar proștii nu pricep ce e aia o glumă, iar pentru ironie e nevoie de un anume coeficient de inteligență. Dar cât timp mulți nu au priceput…

Exasperat de tâmpeniile pe care le face fostul său elev, unul dintre profesorii care l-au avut în clasă pe Nicolae Ciucă a ținut să facă unele precizări:

„Da, îmi aduc bine aminte de elevul Nicolae Ciucă. Da… Da, cum să nu… Un asemenea elev e greu de uitat. Să știți că, în ciuda aparențelor, nu e așa de prost precum pare, adevărul este că e mult mai prost. Mult, mult mai prost… Țin minte că, atunci când era elev, îi puneam note fără să-l mai ascult, că mă tot enerva cu ăăăă ăăăăă. Adică părea să știe ceva, dar de fapt nu știa nimic. Mă mir că nu s-a făcut jandarm, deoarece ieșea din el un ghiogar de mare clasă”

Contactat telepatic, Nicolae Ciucă a comentat foarte caustic caracterizarea făcută de fostul lui profesor. „Mulți nu au priceput ironia lu’ dom’ profesor… Las’ că-i vine lui pensia…”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *