Trolii există… Trolii și postacii de partid. Există…
Există, dar asta nu ar trebui să ne bucure, ba dimpotrivă. Când cei care au pretenția să conducă un popor apelează la troli și postaci pentru a pune pumnul în gura celor au de spus ceva ce aleșii nu vor să audă, e clar că nu e în regulă. Nu e firesc, asta nu mai e democrație, e primul pas spre dictatură.
Îi disprețuiesc pe troli și pe postaci, acele scursuri umane care și-au vândut demnitatea pentru un blid de linte. Pentru că nu doar despre demnitatea lor este vorba. Dacă le place să fie lichele, nu au decât; e chestie de opțiune personală. Partea proastă e că activitatea lor îi determină pe mulți să renunțe, să se retragă în sine și să nu mai protesteze. Acesta e, de fapt, scopul trolilor și postacilor. Să distrugă și minima rezistență împotriva abuzurilor guvernanților.
Ei bine, chiar așa josnice cum sunt, cozile de topor prezintă și un aspect pozitiv. Unul de care ne putem lipsi dacă asta ar însemna să dispară și lichele din spatele tastaturilor. Faptul că secăturile își consumă energia pentru a mă „aduce pe calea cea bună” îmi indică foarte clar că deranjez, că există cineva deranjat de ceea ce fac eu. Și cât timp deranjez înseamnă că truda mea nu e zadarnică, ba dimpotrivă…
Spre deosebire de judecători, polițiști și securiști, profesorii pot mânca pensie de la 70 de ani
La puțină vreme după ce articolul „Vrem rechizite școlare și pentru copiii celor care le plătesc” a devenit accesibil, au început să curgă și „felicitările”. Deoarece pe acest blog funcționează moderarea comentariilor – ceea ce nu e același lucru cu cenzura, să fim bine înțeleși – mesajele au fost trimise direct autorului. Și am avut ce citi… Nu limbaj suburban, ci pretenții de discuții lămuritoare, capabile să-l îndrepte pe cel căzut în păcat cu forța argumentelor. De ceva timp băieții veseli au ajuns la concluzia că vorba bună poate aduce mai mult folos decât ghioaga verbală.
„Dumneata nu știi pe ce lume trăiești? Cum, domnule, să dea România bani să cumpere rechizite pentru toți elevii când țara e în criză? Chiar nu știi că nu mai sunt bani la buget? Vrei să bagi țara în criză?”
Și…
„De ce să dea statul bani să cumpere caiete și pixuri pentru cei care bani? Dacă ar fi după mine, nu aș da pachete nimănui. Alți bani aruncați pe fereastră”.
Ei, ca să vezi… Câtă grijă pentru banii statului. Dar cel mai interesant mi s-a părut mesajul cu iz de provocare: „Știi că nu există bani la buget, nu? Oricine propune măsuri populiste trebuie să găsească și sursa de finanțare. Așa e corect”.
Așa e corect… Sincer, am o problemă cu expresia asta. Mai exact cu „nu e corect”. Un coleg de facultate a uzat-o mai mult decât e cazul și fac alergie când o aud. Dar, pe undeva, mi se pare corect. Mi se pare corect să identific sursa de finanțare pentru programul „Rechizite pentru toți”.
Cum spuneam, România are bani. Are bani pentru a asigura rechizite pentru toată populația școlară, are bani cât să transpună în practică proiectul de țară al președintelui Iohannis, respectiv „România educată”, doar că banii sunt risipiți aiurea.
Să luăm, de pildă, indemnizațiile consilierilor locali și județeni. Indemnizația de consilier local reprezintă, conform legii, până la 10% din salariul primarului. În ceea ce privește cuantumul minim, legea nu prevede nimic, prin urmare membrii unui consiliu responsabil pot să propună o indemnizație simbolică, de doar un leu. Nu e aberație, e propunerea unui primar din Maramureș. În 2020, primarul de Cavnic a venit cu propunerea asta. Nu mai știu dacă a fost acceptată sau nu, dar e un început decent. Până la urmă consilierii locali candidează pentru binele comunității locale, nu pentru pricopsirea personală. Așa că nu văd mare sacrificiu în a participa la ședințele de consiliu local pe gratis. Asta înseamnă să te implici, să te sacrifici pentru binele comunității. Dai de la tine în loc să pretinzi. Renunți la indemnizație dacă vrei să faci bine…
Cât mai e indemnizația de consilier local? Vreo mie de lei? Ceva pe acolo când vine vorba de orașe, că în majoritatea consiliilor locale s-a mers pe maxim; dacă tot ai posibilitatea să-ți tragi niște bani pentru activitate în slujba comunității, mergi până la capăt, nu mergi cu jumătăți de măsură sau pe tâmpenii ridicole de genul indemnizației de un leu. Din o mie de lei se pot plăti zece pachete de rechizite a câte o sută de lei. Într-o lună, un consilier local ne costă cât zece pachete de rechizite; zece pachete ceva mai de soi. Într-un an, se adună o sută douăzeci de pachete de rechizite din ceea ce n-ar trebui să fie indemnizația unui consilier local. Din vreo cinci sute cât e indemnizația unui consilier local de comună se pot cumpăra jumătate din rechizitele pomenite mai sus.
Un Consiliu Local e format din vreo unsprezece consilieri. Mai bine de o mie trei sute de pachete de rechizite pe an, atât cheltuie statul cu membrii unui consiliu local format din unsprezece lipitori de oraș. Mai bine de șase sute de pachete cu rechizite pentru o comună. În câte comunități rurale avem atât de mulți elevi? Sunt comune care au mai puțin de cinci sute de locuitori; câți dintre ei sunt elevi?
Doar cu banii pe care statul îi bagă în buzunarele consilierilor locali s-ar asigura rechizite de calitate pentru toți elevii din România. Am găsit sursa de finanțare, nene trolule? Am găsit… Depinde de stăpânii tăi ca propunerea asta să devină realitate… Evident, nu o să se întâmple așa ceva deoarece majoritatea celor care dau din coate să ajungă în CL o fac pentru bani, nu pentru că le-ar păsa de comunitate sau de ghiozdanul elevilor. Dar, acum, că le-am atras atenția, nu prea mai pot spune că nu au știut că statul îi plătește cu bani cu care ar putea să plătească rechizitele elevilor.