A început anul școlar și, odată cu venirea copiilor la școală a început și dosariada. Dosare pentru rechizite (sau rechiziții, cum spun o mare parte dintre beneficiarii acestui pretins ajutor guvernamental), dosare de bursă, dosare pentru cupon educațional, dosare de înscriere și lista mai poate continua. Țara asta n-ar trebui să se mai numească România, ci Dosaria. Așa am fi cu mult mai aproape de realitatea de pe tarlalele mioritice.
Dosare… Dosare… Și iar dosare… Ajungem la „înțeleptele vorbe” ale unora ca Lenin și Ceaușescu. Lenin era cu „Învățați, învățați, învățați”, Ceaușescu, să nu rămână mai prejos, a venit cu „Învățați, învățați și iar învățați”. Și ne mai plângem că suntem conduși de plagiatori ca Ciucă…
Pachetul de rechizite școlare reprezintă, oficial, un ajutor pentru familiile nevoiașe. Neoficial, pachetul de rechizite înseamnă recunoașterea eșecurilor politicilor economice și sociale puse în practică de guvernanți. Le place sau nu celor de la butoane, faptul că există școlari pentru care mersul la școală depinde de rechizitele de la Guvern exact asta înseamnă, că statul a eșuat complet în a asigura nivelul de trai decent la care se face referire de aproape patruzeci de ani.
După cum se știe pachetul de rechizite nu este pentru toată lumea, trebuie să fii extrem de sărac să ai dreptul la așa ceva. Dacă depășești un anume venit pe membru de familie – unul nu foarte mare, dacă e să ne raportăm la cât de exorbitant a ajuns prețul vieții în România – îți cumperi singur caiețele la copil. De ce nu dă guvernul rechizite la toți elevii, ci doar la cei care provin din familii cu venituri modeste? Pentru că, s-avem iertare, dar rechizitele celor care beneficiază de așa ceva sunt plătite din banii celor care nu primesc rechizite pentru că, în opinia statului român, sunt suficient de bogați să li le permită. Asta face statul român, încasează taxe de la cei care au un loc de muncă, au un venit și distribuie către cei bătuți de soartă. Sunt și oameni bătuți de soartă, dar în multe situații soarta poartă numele de statul român. Falimentarea întreprinderilor, distrugerea sectorului privat, sufocarea micului întreprinzător la care se adaugă încurajarea nemuncii și a evaziunii fiscale a dus la existența unui număr enorm de beneficiari de ajutoare sociale și, implicit rechizite școlare.
Foarte mulți beneficiari de ajutoare sunt mult mai bogați decât fraierii care plătesc dări cinstite, iar în cazul lor explicația poartă numele de evaziune fiscală, însă statul nu are ochi și nici timp să se ocupe de așa ceva. Dar dacă ești fraier și-ți plătești toate contribuțiile la stat și mai și depășești un anume venit lunar pe membru de familie nu primești de la stat nimic. Cumperi rechizite pentru copil, iar statul, din banii tăi, cumpără rechizite pentru alții.
E România chiar așa de săracă încât nu-și permite să ofere rechizite gratuite pentru toți copiii? Garantat nu. Cât timp România are bani de plătit pensii speciale, salarii de milioane unor indivizi care nu știu să facă nimic, dar sunt angajați prin agenții și ministere, România are bani pentru rechizitele copiilor. Cât timp România își permite să aibă mai mulți parlamentari decât au decis românii în cadrul unui referendum absolut legal, dar și să îi plătească regește, România are bani pentru rechizitele copiilor. Cât timp România are bani să plătească vacanțele de lux ale unui președinte leneș, denumite pompos „vizite de lucru” și „reprezentări la nivel înalt”, are bani și pentru a plăti rechizite pentru toți copiii. Are România bani, doar că îi risipește pe securiști și politicieni, astfel că pentru investit în viitorul copiilor rămân doar firmituri.
Firesc ar fi ca toți copiii din România să primească rechizite. Cum spuneam, acestea sunt plătite din impozitele și taxele încasate de stat de la cei care „își permit” să cumpere rechizite. În multe situații cei care nu se încadrează în condițiile legii ca beneficiari ai rechizitelor au salarii o idee mai mari. Doi părinți plătiți cu salariul minim și au un copil de vârstă școlară nu beneficiază de „marele sprijin” guvernamental. O familie care e plătită cu ceva mai mult decât salariul minim pe economie și are doi copii de vârstă școlară nu primește rechizite. Își imaginează cineva că poți crește în condiții bune un copil vreo mie de lei pe lună? Ei bine, cine are ceva mai mult de o mie de lei net pe lună per membru de familie nu primește rechizite…
Și, dacă tot am vorbit despre pachetul de rechizite, în acest an valoarea lui este de 65 de lei pentru elevii de ciclu primar și 75 de lei pentru cei de gimnaziu. Curat ajutor, Coane Klaus… Asta e România educată, cum s-ar spune. Adică nu era vorba de cine știe ce efort din partea bugetului pentru a asigura rechizite pentru toți copiii. Sunt bani și pentru rechizite de calitate, nu doar pentru mizeriile pe care le primesc copiii în pachetele oferite de stat. Mda, în caz că nu știați, rechizitele asigurate de stat sunt la cele mai joase standarde de calitate. Să fie multe, nu contează calitatea, să aibă guvernul cu ce să se laude.
Fiecare pachet de rechizite este o bătaie de joc atât pentru beneficiari, pentru care statul ar trebui să facă ceea ce este de făcut pentru a-i scoate din starea de sărăcie, cât și pentru cei care plătesc rechizitele respective, dar nu sunt cu mult mai avuți decât cei care le primesc.
Guvernul se laudă că a asigurat rechizite gratuite pentru ceva mai mult de un sfert de milion de beneficiari. Acesta nu e motiv de laudă, e măsura eșecului…
1 Comment
[…] puțină vreme după ce articolul „Vrem rechizite școlare și pentru copiii celor care le plătesc” a devenit accesibil, au început să curgă și „felicitările”. Deoarece pe acest blog […]