La modul cel mai sincer și asumat, nu pot spune că m-am bucurat cine știe ce atunci când Daniel David și-a luat zborul de la Ministerul Educației. Chiar dacă nu a avut cine știe ce timp la dispoziție, individul a reușit să producă mai mult rău în sistem decât Andronescu, Cîmpeanu, Anisie și Deca la un loc.
Dacă demisiona atunci când Bolojan – alt „ctitor” al învățământului românesc – i-a dat fișa de parcurs, Daniel David pleca de la minister ca erou. A preferat să fie ticălos, dar și-a dat seama că poate mai mult, așa că a băgat demisie și asta îl face ticălosul ticăloșilor. De ce anume? Pentru că, odată plecat de la minister, Daniel David are posibilitatea de a spune că reformele lui au fost bune, cei care le-au aplicat au făcut-o prost și de asta e dezastru, nu pentru că totul a fost prost din start. Dacă rămânea ministru, avea șansa să-și „asume” – cu ghilimelele de rigoare, pentru că Șocâte e incapabil să-și asume ceva – dezastrul în totalitate. Păi tu ai dispus, tu ai aplicat, ăla ești, prietene.
A preferat să-și recupereze cotiuga și măgarul lăsate în margine de București când a fost uns ministru și s-a reîntors la Cluj. Cică familia l-a rugat să demisioneze și el, ca un Șocâte de calitate, a ascultat. De ce nu l-a rugat familia să nu crească norma de predare la profesori? Firesc ar fi fost ca, odată ajuns la Cluj, să se milogească de ăia de acolo să-i dea un birou într-o clădire cât mai obscură și să aștepte pensia neștiut de nimeni, dar nu, Șocâte a revenit pe cai mari, deși a plecat (și revenit) cu cotiuga trasă de măgar. Normal, cât a fost ministru a pompat bani serioși la UBB pe principiul lui „nu te caci acolo unde te hrănești”, prin urmare cei de la UBB au motive să-i mulțumească. Au și să-i reproșeze, dar cât timp au venit banii parcă nu-ți vine să-i bați obrazul.
- Ministru când a tăiat, moralist când a plecat
- „Famelea” Bolojan
- Greva care n-o să mai fie pe motiv de sindicate responsabile
- Apel către profesori: Nu vă mai lăsați prostiți!
- România fără cultură – mârșăvia din sistemul editorial românesc
Odată revenit în „civilie”, lui Șocâte i-a revenit și pofta de reformă. Omul are păreri, dar are și blog, așa că din când în când mai scrie câte o porcărie. Prin urmare, luna trecută a comis o perlă de gândire. Eu am aflat abia azi pentru că mai trec din când în când și pe Republica unde Șocâtele e contribuitor, nu urmăresc mizeria lui de blog. Individul suferă de sindromul eroului, așa că nemaiavând posibilitatea de a reforma direct, își dă cu părerea. „Cum trebuie înțeleasă norma didactică de 8 ore/zi în învățământul preuniversitar”. Și în articol – să-i spunem așa pentru că mi-e greu să găsesc un cuvânt care să descrie exact situația – individul cică face o clarificare menită să-i ajute pe profesori să-și poată proteja mai bine drepturile, adică programul de opt ore pe zi. Da, că pe lângă predatul la clasă profesorul mai are și altele de făcut. Dar dacă știe să-și apere drepturile, muncește doar opt ore pe zi. „Spre exemplu, așa cum am spus și când eram ministru, dacă în același timp de lucru crește ponderea unei activități (ex. activitatea de predare-învățare-evaluare), trebuie să se reducă ponderea altei activități (ex. activitatea birocratic-administrativ-educaționale). Dacă se iese din timpul standard de lucru – ex. prin prea multe activități birocratic-administrativ-educaționale –, este nevoie și de o formă de plată suplimentară. Dar, pentru asta, este nevoie de o normare mai clară a timpului de lucru, de aceea, încurajez ministerul să finalizeze acest demers inițiat de mine și aflat încă în stadiu incipient și îi încurajez pe profesori să solicite această normare” Șocâtele dixit, preluare de pe danieldavidubb.wordpress.com.
Băi Șocâte, băi inteligența pământului, tu știi pe ce lume trăiești? Crește ponderea într-o parte și scade în alta? Hai să-ți spun eu cum arată „ponderea” în cazul meu. Legal vorbind, trebuia să am doar 16 ore de predare. Gradul Didactic I și peste 25 de ani la catedră. În realitate, am 20 de ore de predare la care se mai adaugă dirigenția și ODP – ora la dispoziția părinților. O oră la categoria ODP e relativă, deoarece părinții nu pot veni chiar atunci, vin și ei când pot, sună când pot. Niciodată mai puțin de o oră pe săptămână, dar să spunem, dragul lui Șocâte, că e o oră. Douăzeci și două de ore până acum.
Datorită faptului că reforma lui Șocâte a redus numărul de cadre din școală, fac de serviciu de două ori pe săptămână. În medie, cam două ore în plus pe tură, că avem și elevi navetiști. Deja sunt douăzeci și șase de ore. Zilele acestea mai fac și niscaiva cursuri tot pentru școală, nu pentru mine. Două ore pe zi curs, plus încă vreo oră pe platformă… Cincisprezece ore pe săptămână. Deja am sărit de patruzeci la total. Mai am și de corectat, de pregătit lecții, de manageriat situații, de trecut note și multe altele. Totalul se duce undeva la șaizeci de ore pe săptămână. Unde mă-sa e debirocratizarea aia de care tot vorbește Șocâte că m-am săturat să înregistrez și să adun dovezi pentru orice activitate? Unde e plata suplimentară? Da, Șocâte vorbește de plată suplimentară și aș accepta chiar și un leu pe oră. Nu de alta, dar dacă tot muncesc, un leu pe oră e mai mult decât nimic.
Șocâte putea să facă el toate chestiile astea de care vorbește acum. A fost la butoane, deci acolo unde se iau decizii, nu face parte din categoria celor care își dau cu părerea, dar nu pot întreprinde nicio scamă de reformă. N-a făcut nimic dintr-un alt motiv decât ipocrizia și anume că statul nu are bani de băgat în învățământ. Când tu te apuci să tai bursele de merit la elevi și studenți, când crești norma de predare la profesori pe motiv că nu sunt bani e nesimțire crasă să vorbești de plata activităților care depășesc cele patruzeci de ore pe săptămână.
Cât timp a avut pixul în mână ne-a încărcat norma. Acum că s-a întors la Cluj, ne predă lecții despre drepturile profesorilor. Asta nu mai e reformă, e tupeu academic.