Ieri am început furios, azi bag continuarea în forță. Mesajul e mai ales pentru acei isteți care au impresia că excursia școlară e pentru profesori prilej de relaxare plătit de părinți.
Dragi specialiști în tot ceea ce mișcă, ați încercat vreodată să aveți grijă de câteva zeci de copii care numai la respectat regulile nu se gândesc? Copii cărora le spui de o sută de ori ceva și ei tot ce știu fac, adică aiurea? Am avut amețiți care au fugit din grup la autocar că și-a uitat el nu știu ce pe acolo și a trecut prin fața mașinii. Năuci care s-au pierdut de grup mergând cu grupul. Da, merge ce merge și dintr-o dată își dă seama că nu mai cunoaște pe nimeni în jurul lui. Pare greu de crezut? Angajați-vă profesori, faceți două-trei excursii și mai vorbim.
Vi s-a întâmplat vreodată să nu găsiți un copil pentru că pe respectivul îl doare la bască de reguli și a șters-o din grup fără să spună? De ce ai plecat? Pentru că îmi era foame și m-am dus să iau ceva de mâncare. Dar nu am plecat departe. Da, dar de ce nu ai spus nimănui? Noi nu știam unde ești… Da, dar eu știam unde sunteți dumneavoastră. Dialog real, nu imaginat. Pentru orice întrebare sau reproș, avea replica la el. Ce mai conta că în douăzeci de minute trebuia să plecăm la restaurant? Lui îi era foame chiar în clipa aia. Așa că a dat cu flit pe organizare și cadrele didactice. Nu l-am căutat decât jumătate de oră. El era bine mersi, se omenea și spunea că știa unde suntem noi, de ce atâta grijă.
A sărit vreodată un elev de pe trotuar în stradă pentru că „mi s-a părut că vă uitați urât la mine”? A sărit, dar nu era pe tura voastră. Noroc că nu era nicio mașină, dar strada e pentru mașini, nu pentru amețiți. V-a plecat un elev din grup că vrea să păcănească și pentru că i-ați interzis asta, a găsit momentul când nu erați cu ochii pe el și a livrat surpriza? Genul ăla de amețit nescos din sat, care visa să ajungă la oraș doar să dea roșie-neagră. Zero orientare, doar dorință de paca-paca. Trebuie să ai grijă de el să ajungă acasă întreg, dar el nu are decât o singură grijă, să bage bani în păcănele.
Ați încercat vreodată senzația de catifelare când vezi că un copil ia contact cu pământul pentru că nu se uită pe unde merge? O colegă a avut o experiență de neuitat; un copil și-a rupt mâna în trei locuri la Cetatea Sucevei. Dacă tot erau zidurile acolo, de ce să nu se joace de-a escaladatul? Ce contează că învățătoarea urlă la el să se dea jos? Păi e plătită de babac, că de-aia dă babacul impozit la stat.
- Nu mai fac excursii. Să-i plimbe părinții pe banii lor – și să vadă cât ține (2)
- Nu mai fac excursii. Să-i plimbe părinții pe banii lor – și să vadă cât ține (1)
- Ministrul Dimian a venit cu lopata de acasă
- Bine a venit, Domnule Dimian – adio viitor, hello austeritate elegantă
- Mentalitățile cretine nu mor, se adaptează
Odată am plecat în excursie doi oameni cu 83 de copii. Am plecat doar doi ca să ne distrăm cât mai bine pe banii copiilor? La asta se gândește părintele român verde? Ei bine, nu a vrut nimeni să-și complice viața. Ce, nu am ce face? Să răspund eu pentru atâția copii? Nu mă duc nicăieri… De câteva ori am apelat la persoane din afara școlii să mă ajute, așa de relaxante sunt excursiile. Și să știți de la mine că niciodată nu am mers cu copiii într-un loc pe care nu l-am vizitat singur înainte. Nu faci așa ceva, nu mergi pe bâjbâite cu câteva zeci de copii după tine. Deci… Nu mă duc pe mine copiii în excursie, eu îi duc.
Îmi plătesc copiii excursia? După fiecare excursie vin cu buzunarele goale. Și eu, și copiii. De multe ori am plătit eu excursia pentru ca un copil să nu rămână acasă deoarece părinții nu aveau bani decât pentru țigări și trascău și de fiecare dată am regretat pentru că au făcut probleme cât pentru zece excursii. Știți cum e să vă urce tensiunea la 20 din cauză că amețitul de care ți-ai făcut milă a lăsat baltă grupul și s-a dus să se întâlnească cu nu știu ce mătușă care i-a spus că poate să rămână la ea peste noapte? Așa, fără să anunțe pe nimeni, că doar e în excursie, trebuie să se distreze. Doar nu l-a luat un străin, l-am luat eu, care-i sunt mătușă, ce nu vreți să înțelegeți? Hai, că prea exagerați, că nu s-a întâmplat nimic.
Și, totuși, de ce fac asta? De ce îmi cheltui timpul, energia și banii pentru a-i duce pe copii în excursie? De ce nu-i las să-i plimbe babacii lor? Pentru că vreau să le ofer acestor copii o imagine mai largă despre lume, vreau să le deschid orizontul. Acum mulți ani, când unii dintre excursioniști au văzut un tramvai, au început să urle: Trenul, uite trenul! Unul dintre acei excursioniști mi-a mărturisit mai târziu: Nici eu nu știam ce e ăla, dar măcar am tăcut din gură să nu vadă lumea cât sunt de prost. De acolo i-am luat pe unii acum ceva ani. De la habar nu am ce e ăla un tramvai.
Eu unul, după sute de excursii, încep să cred că ar fi mai bine să nu mai fac niciuna. Să-i las pe părinți să organizeze. Să vadă ei cât de „ușor” e să ai grijă de 30-40 de copii pe drum, cu reguli, cu accidente posibile, cu responsabilitate penală. Poate atunci or înțelege. Sau poate nu. Probabil vor zice iar: „De ce nu face profesorul? Că de-aia îi plătim.”
Și tot acolo rămânem: cu orizont îngust, cu ură gratuită și cu un sistem educațional care moare încet, sufocat de propria mediocritate colectivă.