Suntem în plină austeritate, iar autoritățile par decise să astupe gaura din buget cu orice preț. Și pentru autorități „orice preț” nu înseamnă prea mult cât timp nota de plată este decontată de cadre didactice. Ca de obicei, nu?
România educată e moartă de multă vreme, dar în Județul Iași Educației i s-a bătut și un țăruș în inimă. Așa, să fie sigur că nu-ți mai revine niciodată. Sunt profesori care nu mai știu ce înseamnă decontarea navetei de vreun an de zile, dar asta se pare că nu deranjează pe nimeni. Știu deja cam ce se discută pe marginea subiectului. În meseria de dascăl nu banii contează, importantă e vocația. Și dacă ai vocație, ce-ți mai trebuie bani? Cine l-a pus să facă naveta? Păi țara arde și noi plătim naveta la cadre didactice?
Oficial, nu sunt bani. Neoficial însă, e vorba de austeritate prost aplicată, interese meschine și lipsa de reacție a unor sindicate ce nu știu decât să încaseze cotizații și să mimeze lupta cu guvernul. Să le luăm pe rând.
Austeritate. Da, e austeritate. Dar chiar și așa, nu începi să strângi cureaua lipsindu-i de drepturi pe dascălii navetiști. Învățământul e un sistem complex, departe de a fi ideal. Ca profesor nu te angajezi la școala de peste drum, ci acolo unde găsești post. Ori, s-avem iertare, pot poți găsi și în celălalt capăt de județ. Și nu faci naveta pentru că-ți place să vezi zi de zi frumusețile județului, ci pentru că nu ai cum altfel să ajungi la locul de muncă. E la mintea cocoșului. Sunt cadre didactice care petrec mai mult timp pe drumuri decât la catedră, dar continuă să facă naveta pentru că asta e meseria lor, pentru că nu au altă posibilitate și pentru că și copiii dintr-un sat amărât au dreptul la educație de calitate. Există bani pentru panseluțe, pentru „Ziua comunei”, pentru festivaluri cu rapsozi care știu să cânte „Domn Primar, Domn Primar”, dar nu sunt fonduri pentru educația copiilor. Da, naveta cadrelor didactice e o cheltuială ce ține de educație. Vrei copii educați? Investești măcar în naveta profesorilor. Restul ține de vocația de dascăl, nu?
- Naveta profesorilor și nesimțirea sindicală
- Logica Tâmpită a Liderilor de Sindicat: De la Boicot la Nimic
- Vizită Inspiratoare la Școala Primară St. Margaret College din Senglea, Malta!
- Experiența Erasmus+ în Malta – Ziua a doua: comunicare fără zgomot și provocarea Elevator Pitch
- Experiența Erasmus+ în Malta: O Săptămână de Inovație Educațională
Interese meschine. Da, există interese meschine. Știți vorba aia din popor răstălmăcită de băieții de la Divertis cu ani în urmă? Fie pâinea cât de rea, tot ți-o vrea altcineva. Asta e viața în învățământ. Cu ani în urmă, când să faci o facultate nu era la îndemâna oricui, multe posturi din învățământ nu erau ocupate e calificați de decenii întregi. Acum s-a schimbat situația, e mai dificil să termini liceul cu bac decât să faci șapte facultăți. Drept urmare, prin fiecare colț de țară există fata cuiva sau „băietul” cuiva care are studii, dar nu prea are post la școală, că vine unu’ sau una de pe nu știu unde mă-sa, care are tot aceleași studii, dar a luat notă mai mare la titularizare și nu avem ce-i face. Ei, chiar nu avem ce-i face? Îi tăiem banii de navetă și dacă are vocație să se ducă să și-o risipească în altă parte.
Sindicatele… La modul general, sindicatele din România sunt doar niște grămezi de bălegar, însă puține duhnesc așa groaznic cum pute haznaua denumită generic „Sindicatele din Educație”. Și, că tot veni vorba, haznaua e o budă, nu visterie cu galbeni, așa cum ați învățat din „Punguța cu doi bani”. Ce fac sindicatele pentru a apăra drepturile dascălilor cărora primăriile le-au tăiat naveta? Nimic. Nimic la superlativ, mai exact. Sindicatele trag semnale de alarmă și atenționează. Asta fac sindicatele, semnale de alarmă și atenționări. Sindicatele trebuie să dea primăriile în judecată și apoi să apeleze la executorul judecătoresc. Nu ai cum să dai în judecată pentru navetă și să pierzi procesul, e deja cunoscută treaba, dar sindicatele nu se înghesuie la Tribunal. E mai comod să tragi semnale, să atenționezi și să nu faci nimic, plus că ieși mai ieftin cu plata avocaților. Profesorii să se descurce singuri. Mai o meditație, mai un ban de la părinți. Au vocație, ce le mai trebuie sprijin de la sindicat?
În privința decontării navetei, legea e clară, chiar dacă strâmbă (dascălii pot deconta doar la valoarea abonamentului, nu cheltuielile reale) dar în republica baronilor locali, legea e o sugestie, iar profesorul – o cheltuială enervantă, mai ales atunci când a luat „postul cuiva”.
Într-o țară în care legea există mai mult ca decor decât ca instrument, sindicatul ar trebui să fie ultimul zid între abuz și om, ori așa ceva nu am prea văzut. Zidul e făcut din carton și zgomot, iar profesorul lăsat să se descurce singur, deși cotizează lună de lună, uneori de ani buni, la bunăstarea liderilor de sindicat. Un sindicat care doar „atenționează” nu apără drepturi, ci gestionează tăceri. Iar până când aceste structuri nu vor înțelege că rolul lor nu e să mimeze indignarea, ci să o transforme în acțiune juridică și presiune reală, dascălii vor continua să plătească din buzunar nu doar naveta, ci și prețul unei reprezentări inexistente.
Închei, asemenea lui Cato cel Bătrân – Nu Cartagina trebuie să dispară, ci liderii din fruntea sindicatelor.