Mi-am petrecut ultimii douăzeci și șase de ani la catedră. Or fi mulți? Or fi puțini? În România există categorii socio-profesionale care se pensionează la vârsta mea având mult mai puțjni ani vechime în câmpul muncii, iar pensiile sunt mai mari decât voi avea eu vreodată salariul – în treacăt fie spus, după douăzeci de ani, ca profesor, nu mai primești mare lucru în plus.
În douăzeci și șase de ani am cunoscut ceva schimbări de miniștri, însă nu niciunuia dintre cei care s-au perindat pe la Ministerul Educației (și cum i-a mai spus de-a lungul timpului) nu i-am acordat atât de multă atenție ca lui Daniel David și asta, paradoxal, în condițiile în care individul nu merită niciun fel de atenție. Din păcate, așa neînsemnat cum ar trebui să fie, nu mai poate fi ignorat pentru că a reușit în atât de puțin timp să o depășească pe Ecaterina Andronescu în topul incompetenților ce au distrus educația. O idee cu iz de comparație – Ecaterina Andronescu a folosit lopata, Daniel David a îngropat învățământul folosind excavatorul în maniera care-mi amintește de gropile comune din timpul celui de-al doilea război mondial. Ăsta e Daniel David, cel mai sinistru personaj care a ajuns vreodată să dețină portofoliul Educației, pentru că ceea ce el spune că e reformă nu are nici în clin și nici în mânecă și în orice altceva cu reforma adevărată.
Măsurile dispuse de Daniel David în sistemul național de educație nu au nimic în comun cu reforma, e cât se poate de evident. Pentru că nu poți vorbi de reformă atunci când mărești norma didactică din pix, fără niciun fel de studiu de impact, fără nicio bază științifică, doar agitând steagul crizei. E criză, trebuie să luăm măsuri urgente, altfel țara se duce dracului. La ce măsuri s-au luat, e clar că țara tot la dracu ajunge, doar că învățământul o să ajungă mai devreme la destinația cât se poate de evidentă.
Ca profesor, nu sunt chiar total împotriva creșterii normei de predare, dar sunt împotriva modului cum a fost făcută și a faptului că, dintre toate categoriile socio-profesionale, grosul plății dezastrului economic să fie plătit de dascăli. Asta în timp ce guvernanții nu se ating de salariile și pensiile magistraților. Orice pensie care nu e bazată pe contribuție e o pensie nesimțită. Dar această creștere trebuia făcută cu responsabilitate, nu așa pentru că i s-a năzărit lui David că doar prin manevra asta se poate salva nu doar învățământul, ci întreaga țară. Economiile de 0,02% din PIB făcute de reforma lui David sunt jenante și în niciun caz decisive pentru reducerea bugetului. Asta e partea jalnică. Partea proastă – cumplit de proastă – e că deciziile astea cretine (sub nicio formă nu pot fi numite reforme) au făcut incredibil de mult rău.
- Practica pedagogică, îngropată de Șocâte și contabilitatea universitară
- Reforma cu două masterate și zero eficiență
- Unde e degrevarea, domnule ministru?
- Invitat la FILIT Iași
- Câte ore pe săptămână lucrează un profesor?
Cum spuneam mai sus, dacă se dorea neapărat creșterea normei didactice de predare – să spune că era absolut necesară – ministerul trebuia să facă treaba asta gradual, pe parcursul a măcar cinci ani, timp în care să li se ofere profesorilor posibilitatea de reconversie profesională. Ești profesor de chimie, dar creșterea normei de predare presupune ceva ore de fizică? Ai timp în trei-patru ani să faci și reconversia necesară. Ori tocmai așa ceva nu s-a întâmplat. Mulți profesori au fost puși în situația de a-și completa catedra cu discipline ce le sunt complet străine. Subsemnatul a tremurat ceva la gândul că va fi pus în situația de a alege la completare ore de fizică sau de chimie, discipline cu care nu a mai avut de a face din liceu și atunci în postura de elev. Au trecut de atunci mai bine de treizeci de ani. Deși sunt cunoscut drept o persoană cu imaginație bogată (hai să nu spunem bolnavă), nu am reușit să mă imaginez predând fizica sau chimia la un nivel acceptabil. Chiar dacă nu îmi place, dacă eram pus în situația de a preda așa ceva, preferam să renunț la patru ore (având Gradul Didactic I norma de predare mi-a fost umflată cu patru, nu doar cu două ore) decât să fac naveta pe cine știe ce coclauri sau să predau fizica ori chimia.
Asta însemna reformă prin creșterea normei de predare. Un răgaz suficient pentru ca dascălii să se adapteze la situație, să facă atât de necesara reconversie profesională. Ori, după cum bine știm, așa ceva nu s-a întâmplat. De fapt știm prea bine ce s-a întâmplat. Suplinitorii au fost îndepărtați brutal din sistem – și vorbim despre cadre didactice calificate, dar care nu au reușit să obțină titularizarea din cauză că nu sunt suficiente ore disponibile – iar locul lor a fost luat la catedră de profesori care predau alte discipline. Mai pe șleau, locul suplinitorilor a fost luat de profesori care nu stăpânesc foarte bine metodica predării disciplinelor respective și, foarte probabil, nici nu dispun de cunoștințele necesare. Curat reformă, Dănuț băiete.
David este un personaj aterizat în fruntea învățământului și care nu reușește să lase măcar impresia că a trecut prin școală ca profesor. Are un discurs alarmist, vorbește doar despre catastrofe iminente dacă profesorii își primesc drepturile salariale și se pretinde reformist. Pretinde că deciziile lui au salvat „posturi, burse, salarii și burse” când, de fapt, nu a salvat nimic. O mulțime de tineri profesori au fost efectiv alungați de la catedră, profesorii primesc mai puțini bani pentru muncă mai multă, iar David vorbește despre reducerea birocrației, care ar compensa creșterea normei de presare. Băi, mă lași?