Mulți ani mi-am dorit ca sistemul de învățământ să aibă parte de reformele de care are atât de multă nevoie. Cât de naiv am putut să fiu… Acum cea mai mare teamă a subsemnatului este reforma sistemului de învățământ. Asta pentru că puzderia de reforme la care a fost supusă Educațiua a făcut mai mult rău decât bine.
Deși de Epoca de Aur ne despart mai bine de treizeci de ani, învățământul de azi nu diferă, în esența lui, de ceea ce se întâmpla pe vremea Geniului Carpaților. Programa școlară este încă prea îmbâcsită, prea plină de chestii inutile pe care elevul trebuie să le învețe pentru că „o să-i prindă bine în viață”. Dacă aș avea câte un leu pentru fiecare chestie pe care am învățat-o în ideea că o să-mi fie de folos în viață, aș avea mai mulți bani decât Becali. Iar dacă așa avea măcar cincizeci de bani pentru fiecare chestie pe care deja am uitat-o, cred că aș fi cel puțin milionar. Cred, deoarece nici eu nu mai știu câte cunoștințe inutile am acumulat pe parcursul anilor de școlarizare. Am învățat, nu le-am folosit, am uitat… Încă mai aștept ziua în care voi fi pus în situația de a extrage un amărât de radical. Și o aștept cu teamă pentru că… am cam uitat. Cât privește ziua în care voi avea nevoie de funcții trigonometrice, mă rog ca avea zi să nu vină niciodată, pentru că habar nu mai am cum se lucrează cu așa ceva, deși în liceu mă descurcam destul de bine.
Eu unul am făcut școala în comunism, când, cumva, programa școlară era adaptată nevoilor societății de atunci. Trebuia să înveți pe de rost o mulțime de inutilități pentru că doar așa puteai accede în învățământul superior. Însă acele zile au apus și sper să fie apuse odată pentru totdeauna.
Școala de azi trebuie să răspundă nevoilor viitoare ale societății, însă la modul cum e structurat sistemul național de învățământ, școala nu te pregătește nici măcar pentru ziua de azi, darămite pentru cea de mâine. Cel mult, școla românească te pregătește pentru ziua de ieri, acea zi care nu o să mai revină.
Reformele, așa multe cum au fost, au făcut mai mult rău decât bine pentru că s-au limitat la schimbări de suprafață și au evitat să producă acele transformări profunde de care învățământul românesc și societatea au atât de multă nevoie. S-au înlocuit trimestrele cu semestrele, iar acum lucrăm cu module, dar programa școlară a rămas, în linii mari, înțeenită în mentalitatea comunistă. Mai mult, că mult e mai bine.
Ne lăudăm cui este dispus să ne asculte că avem în sistem de învățământ „beton”, dar rezultatele la examenele de Evaluarea Națională și Bacalaureat sunt tot mai jalnice cu fiecare an ce trece și singurii pe care îi găsim de vină sunt elevii…
Nu pierdem nicio ocazi să subliniem cât de avandați suntem noi, românii, în ceea ce privește programa școlară. „Că ceea ce învață un elev din Germania în clasa a VIII-a, la noi se predă încă din clasa a VI-a”. Da, sigur, chiar așa se întâmplă. Ce studiază nemții în clasa a IV-a, elevii români buchisesc încă din clasa I. În afară de germană, desigur, Și, culmea ghinionului, când se trage linie, tot nemții sunt mai deștepți, mai ancorați în realitatea vieții de zi cu zi. Și, desigur, mult mai pregătiți epntru ziua de mâine.
Iar factorii decidenți din învățământul românesc, în loc să insiste cu reforma acolo unde e cazul, fac reforme din categoria lui „am marcat și noi momentul”. În loc să reducă programa școlară și să o adapteze la necesitățile zilei de azi – ideal ar fi ca școala să te pregătească pentru ziua de mâine, dar de unde atâta bucurie? – se insistă pe mai mult și mai mult, deși e evident că nu aceasta este soluția.
Pe parcursul unei școlarizări infernale elevul român acumulează prea multe cunoștințe sterileși prea puțin din abilitățile care să-i permită să facă față realității nemijlocite. Aceasta este marea problemă a învățămâtului românesc, faptul că privește spre ieri, nu spre mâine, iar singurul tratament e reforma. Din păcate, în România reformele numai reforme nu sunt, așa că am ajuns să mă tem mai mult de reforme decât de lipsa lor.