Dacă stăm și ne gândim puțin, analizăm ce este de analizat, ajungem la concluzia că statul român, prin instituțiile sale, este principalul responsabil pentru escaladarea violenței din mediul școlar. Poate chiar singurul vinovat…
Acum câțiva ani de zile am cunoscut un elev revenit din Spania. Băiatul respectiv s-a declarat efectiv șocat de nivelul violenței din școala românească. Iar asta în condițiile în care școala în care nimerise nivelul de violență se situează la un nivel scăzut. Era cât pe ce să scriu rezonabil, dar se știe că, atunci când vine vorba de violență, nu există nivel rezonabil. Singurul rezonabil e cel care exclude complet violența. Din păcate, după ce elevul respectiv a ajuns la liceu, a aflat ce înseamnă cu adevărat violența școlară.
Dar să revenim la perioada în care acel copil revenit din Spania a dat pentru prima dată piept cu realitatea din școala românească.
– Dar în Spania cum era?
– A, păi să vedeți… În Spania, în primele săptămâni, am bătut un coleg de clasă.
Așa a început povestea…
Consecințele au fost categorice și imediate. Directorul i-a chemat părinții la școală și fără prea multă ceremonie le-a spus de la obraz
– Vă luați nebunul și plecați din școală. Acum…
Chiar așa le-a spus. Luați-vă nebunul și plecați. Nu mă interesează unde, e problema voastră, dar noi, în școala noastră, nu tolerăm astfel de apucături.
Salvarea a venit tocmai de la tatăl puiului de spaniol, care, întâmplător, era coleg de serviciu cu tată bătăușului, iar românul reușise să-și creeze o imagine destul de bună la locul de muncă.
Spaniolul a solicitat audiență la director și l-a rugat să fie mai indulgent.
– Domnule, ăștia vin din România… Tatăl lui îmi este coleg de muncă și nu e om rău, ba dimpotrivă. Mai acordați-i o șansă, trebuie să avem răbdare cu ei…
Directorul nu a stat prea mult pe gânduri. I-a convocat și pe românași și le-a spus verde în față:
– Dacă se mai întâmplă, nu e cazul să vă mai spun eu să plecați. Plecați voi, dacă aveți bun simț. Să nu spune-ți că nu am fost înțelegător.
Și, în cei patru ani cât timp s-a școlarizat în Spania, românașul nostru nu a mai bătut pe nimeni. Nici nu a fost bătut, ceea ce e de înțeles. Din păcate, a recuperat ce era de recuperat când a revenit în țară.
– În România nu-i exmatriculează pe elevii violenți?
- Ovidiu Jitaru: Un om cu principii solide pentru viitorul României
- Ce se vinde pe Basescu.ro? Că băutura a turnat-o Băse pe gât
- Românul și sângele de afacerist
O întrebare care ascundea în spatele ei multă mirare. Păi în Spania… Da, mi-ai spus, în Spania se luau măsuri drastice chiar de la prima abatere. La noi… La noi e România Educată, care efectiv încurajează violența școlară.
Treaba cu bullyingul a apărut în România acum câțiva ani. De termen e vorba, pentru că violența școlară există de când s-a inventat școala pe meleagurile unde ciobanul Bucur și alții de teapa lui își pășteau în vechime oile.
Dar pentru că avem pretenții europene și țintim chiar mai sus, violenței școlare i s-a spus bullying și a început lupta cu fenomenul. Și așa de bine s-a luptat, încât în momentul de față violența din mediul școlar a atins cote alarmante și asta fără să ținem cont de violențele în care sunt implicați elevii în afara școlii. Vezi aici un articol despre un șmecheraș cu apucături de mafiot. Clasa a IX-a… Cu alte cuvinte, strategia națională anti-bullying a dat roade peste roade și e loc și de mai rău.
De ce anume se întâmplă asta? Pentru că statul român e strâns la pungă când vine vorba despre cheltuielile educației, iar exmatricularea pramatiilor e, practic, imposibilă în învățământul primar și gimnazial. E drept că la liceu există posibilitatea ca un elev să fie dat afară din școală, dar nu vi se pare că răul a fost deja făcut? Până să ajungă la liceu, când poate fi exmatriculat, elevul violent evoluează, dar nu în direcția potrivită. Și, pe tot parcursul acestei nedorite evoluții, elevul violent acumulează un portofoliu de victime și ajunge la convingerea că nu i se poate întâmpla nimic. Cei mai mulți dintre exmatriculați trăiesc cu convingerea că li s-a făcut o mare nedreptate și, de fapt, ei sunt adevăratele victime. Cam asta se întâmplă când bați pe cineva și nu pățești nimic pentru că ești în clasa pregătitoare. Mai bați pe alții zece și tot nu ți se întâmplă nimic pentru că ești în clasa I. Da, ai parte de cuvântări, de morală, predici și atenționări, dar nu mai poți tu de asta, că ești deja un derbedeu imposibil de recuperat și „tratamentul” cu indulgență continuă.
Exmatricularea pentru acte de violență? Da, e cea mai bună soluție, chiar dacă presupune riscul ca anumite pramatii să rămână neșcolarizate. Dar, dacă s-ar apela la exmatricularea pentru violență, cei mai mulți dintre părinți ar lua atitudine. Nu împotriva profesorilor și victimelor, așa cum se întâmplă acum, ci s-ar preocupa de educarea odraslelor din dotare. Asta pentru că nimănui nu-i convine să schimbe o duzină de școli pentru că progenitura are proaste apucături. Apucături deprinse în familie – până la urmă familia este cea dintâi școală pentru fiecare dintre noi.
Exmatriculați pramatiile și în scurt timp nu o să mai avem violență în școală. Are cineva curajul să ducă reforma învățământului românesc la acest nivel?