În România ultimilor ani se petrece un fenomen destul de ciudat și din ce în ce mai greu de ignorat. Pe mine unul recunosc că a ajuns să mă cam calce pe nervi și mi-a cam tăiat cheful de concedii pe meleagurile mioritice. Sunt sigur că l-ați observat și voi sau, dacă nu l-ați observat, o să-i conștientizați existența după lectura acestor rânduri.
Românul nu merge în concediu să se relaxeze. Nu merge nici să bage în el până să-i iasă pe urechi la all-inclusive, deși de cele mai multe ori acesta este scopul vacanței. Să bage până să facă o burtă mai ceva ca ostașului Nicolae Ciucă. Nu, românul merge în concediul să facă tot felul de analize economice. La asta se pricepe cel mai bine.
Dacă de-a lungul călătoriilor mele întâlneam doar un priceput din ăsta îmi spuneam că, de frate, e individul ăla excepțional, nițel deranjat la cap care nu are ce face și pierde timpul calculând ce și cum. Dar astfel de indivizi sunt deranjant de mulți și nu prea poți să-i consideri dus cu capul deoarece – exact! – sunt prea mulți…
Astfel românul, cum ajunge la pensiune sau la hotel, cum începe… „Două, patru… șapte… cincisprezece… douăzeci și două… douăzeci și cinci… Douăzeci și cinci de camere la pensiune, dom’le, douăzeci și cinci. Vă dați seama? Vă dați seama ce de bani se face aici? Douăzeci și cinci de camere la trei sute cincizeci de lei camera e vreo nouă mii de lei pă noapte… Pă și cât crezi că are ăsta cheltuieli? Nu cred că mai mult de vreo cinci sute, hai, o mie să zicem, da’ nu mai mult. Da-i rămâne măcar opt mii pă zi, pă zi, domle, îți dai seama? Pă dacă face opt mii pă zi, la câte zile are anul, vă dați seama ce de parale face ăștia cu pensiunile?
- Românul și sângele de afacerist
- Profesori în Fața Justiției: Când Legea Se Aplică Selectiv în România
- Magazinul cu vocație. Cum să plătești cu sacrificiu și iluzii în învățământul românesc
Bă, pur și simplu indivizii ăștia te exasperează. Nu destul că fac calcule peste calcule, cele mai multe fanteziste, că doar nu credeți că ăla cu pensiunea are plin tot anul, dar țin neapărat să te cultive și pe tine, care ești întâmplător în zonă. „Domle, ai idee ce de parai se învârte pe aici? E bani serioși, domle, nu mărunțiș.” Pentru individ nu contează chestia aia numită TVA, impozit pe profit și alte chestii care fac viață grea întreprinzătorului român, contează doar calculele alea făcute de cele mai multe ori în cap până… Până se blochează calculatorul. Domle, hotelul ăsta are cinj de camere și dacă la fiecare ia câte trei sute profit curat pă noapte face o sută cinj de milioane pe noapte, adică miliarde într-o lună, miliarde într-un an. Face, face ăștia bani…
Ultimul priceput care m-a călcat pe nervi cu chestia asta a luat la ochi un tonomat de cafea. În timp ce așteptam cuminte la rând la recepție să fiu cazat, un nene s-a băgat în vorbă. Domle, mă uitai la aparatul de dă cafele. Stau aici de juma de ceas, știți câți oameni a luat cafele în timpul ăsta? Douăzeci de oameni, domle, douăzeci…
Și desigur, au urmat calculele fanteziste. Păi e trei lei cafeaua, nu cred că o cafea costă mai mult de cincizeci de bani, dar hai să spunem că te costă un leu cafeaua (eu unul sunt de părere că individul nu era capabil să efectueze calcule cu virgulă nici măcar pe calculatorul de pe telefon). Păi dacă e douăzeci de cafele în jumătate de oră și e cincizeci de cafele pe oră (?!) e o sută de lei pe oră… Păi în zece ore pe zi cât merge drăcia aia, e zece meleoane pă zi… Pă într-o lună e trei sute de meleoane, e bani de bani…
Mda, asta face românul pe unde se duce. Calculează cifre de afaceri și profituri și pe urmă-l apucă invidia. Și e greu de priceput de ce oameni atât de pricepuți la calcule, care au descoperit găina cu ouă de aur, nu se apucă să facă și ei „meleoane”, așa cum fac ăia pe care-i evaluează și-i invidiază, dar îi și disprețuiesc. Se vede scârba pe fața lor când vorbesc despre întreprinzători și susțin mereu că „ăștia își face banii pe spinarea mea”. E drept, dar e și firesc să fie așa. Asta e economia de piață. Faci bani din afaceri, nu-ți deschizi hotel sau pensiune doar să faci fapte bune. E drept că mulți patroni au prețuri nesimțite, dar nu te obligă nimeni să te cazezi la ei.
Decât să socotești banii altora, mai bine fă tu bani, mai ales că, român fiind, ai „abilități” ca nimeni altul. Pune osul la treabă, investește bani, cumpără tonomate de cafea și pune-le la lucru, să-ți producă zece meleoane de lei pe zi și multe altele… Da, știu e greu, așa că, românește, ne limităm la ceea ce ne pricepem mai bine. Bârfa nici măcar nu costă…