Cu mult timp înainte să ajung la catedră, mi s-a băgat în cap că meseria de dascăl presupune vocație. Nu ai vocație, nu ai ce căuta la catedră. Am fost de acord și încă mai sunt, doar că nu mi-am imaginat că meseria dascăl presupune doar vocație și sacrificiu, nu și salarizare pe măsură.
În societatea românească e mai mult decât acceptat faptul că, dacă ești profesor, trebuie musai să te sacrifici pentru viitorul luminos. Restul profesiilor au voie să fie salarizate corespunzător, dar nu și truditorii de la catedră. De ce? Pentru că ei au vocație. Și vocația ar trebui să le ajungă cu vârf și îndesat.
Mda, vocația… Pârdalnica de vocație… Cică e cea mai importantă. Dar ce poți face cu vocația când ai anumite nevoi, dar nu dispui de bani pentru a cumpăra chiar și acele lucruri de care ai nevoie pentru a-ți desfășura activitatea la clasă? Asta pentru că statul român, în marea lui înțelepciune și nemărginita zgârcenie, nu oferă mijloacele didactice necesare, astfel încât dascălul trebuie să le cumpere, că de aia e plătit cu o mizerie de salariu.
Din fericire, există un magazin de unde puteți cumpăra tot ce vă este necesar la școală și chiar mai mult plătind cu… vocație. Da, chiar așa, singura monedă acceptată în magazinul respectiv este vocația de dascăl. Nu vă dau adresa, trebuie să-l găsiți singuri. O să vă spun doar cum a decurs prima mea vizită la „Magazinul cu vocație”.
Magazinul cu vocație e situat pe o străduță lăturalnică, nu prea circulată. Are firmă mare, luminoasă, dar nu și vitrine. În fața magazinului te așteaptă un portar masiv, ambalat într-o uniformă fantezistă, iar pe piept are un ecuson mare pe care scrie „Ministerul Educației din România”.
- Românul și sângele de afacerist
- Profesori în Fața Justiției: Când Legea Se Aplică Selectiv în România
- Magazinul cu vocație. Cum să plătești cu sacrificiu și iluzii în învățământul românesc
– Magazinul unde se poate plăti cu vocație? am întrebat timid.
– Da, „Magazinul cu Vocație”, mi-a răspuns binevoitor portarul, împingând în față ecusonul cu „Ministerul Educației din România”.
– Și aici pot achiziționa materiale didactice plătind doar cu vocație, nu cu bani?!
– Da, desigur…
– Doar cu vocație?! am repetat eu, neîncrezător.
– Dom’le, eu cred că am fost destul de clar de la început, a replicat portarul și pe mutra lui largă am identificat o umbră de exasperare și un nor de dispreț. Ești cadru didactic, nu credeam că e cazul să mă repet. Când am spus că aici e magazinul la care se poate plăti doar cu vocație, exact asta am spus. Ori asta cu repetatul este defect profesional, cum se spune… Repetăm, repetăm, repetăm… Știți cum se spune, Repetiția este mama învățăturii…
– Poate mai degrabă Repetenția. Repetenția este mama învățăturii de minte, doar că acum nu prea mai este voie să aplicăm această metodă. Deci, se pot face cumpărături plătind cu vocație?
– Da, dom’le, da… Aici se poate plăti cu vocație, că de aia îi spune „Magazinul cu vocație”. E un proiect al Ministerului Educației, cred că se vede…
Și iar a împins ecusonul în față, să nu cumva să-mi scape.
– Proiect al Ministerului Educației?!
– Mda, vezi că iar te repeți și asta… Mă rog, cred că poate fi considerat defect profesional. Și „Magazinul cu Vocație” e mai mult decât un proiect. E o realizare…
– Mda, realizare…
– Citesc scepticismul în reacția dumneavoastră și nu-mi place… Nu-mi place deloc. E lipsă de respect pentru eforturile Ministerului și implicarea doamnei ministru. Să știți că doamna ministru ține foarte mult la proiectul ăsta…
– Mai devreme ați spus că e realizare…
– Reflex profesional, nu-i așa?
– Poftim?!
– Tocmai ai încercat să mă pui într-o postură proastă sperând să mă zăpăcești cu diferența dintre sensurile cuvintelor „proiect” și „realizare”. Să știi că am și eu sensibilitatea mea. Cumperi sau nu?
– Ce?
– Orice îți dorești din oferta magazinului.
– Orice?!
– Da, orice… Cu condiția să oferiți vocație la schimb, desigur… E singura monedă acceptată în magazin. În rest… În rest nu acceptăm nimic.
– Nici valută?!
– Valută?! Ce să facem cu ea? Nu are nicio valoare în „Magazinul cu Vocație”. Aveți vocație de cadru didactic sau îmi consumați timpul degeaba?
– Am douăzeci și cinci de ani la catedră. Vechimea o datorez mai ales vocației…
– A, în cazul ăsta e perfect… Puteți să intrați. Cumpărați tot ce vă poftește inima și la ieșire plătiți cu vocație. E depozitată pe același card cu banii de primă didactică…
– Aha, deci se explică, m-am dat eu deștept. Oficial plătești cu vocație, dar la ieșire ți se trag bani de pe cardul cu prima didactică… Știam eu că este o șmecherie…
– Nu e nicio șmecherie, dom’le, de unde le mai scoți? Și vă mai supărați când lumea spune că profesorii sunt cârcotași. Nu vi se ia niciun ban de pe card, doar vocație…
– Și ce anume pot cumpăra cu vocație, dacă nu vă e cu supărare?
– Orice doriți…
– Orice doresc?! Pot cumpăra niște hărți geografice?
– Orice chiar asta înseamnă, adică orice… Puteți cumpăra hărți, se înțelege. Și nu numai…
– O imprimantă color, că aș cam avea nevoie…
– Da, desigur, imprimantă. Și zece imprimante, nu numai una… Că aveți pe ce; vocație, nu glumă…
– Hârtie pentru copiator? De regulă, hârtia pentru copiator îmi dezechilibrează bugetul…
– Hârtie de copiator, cum să nu… E la mare căutare, de aceea e la reducere; se dă la jumătate de preț comparativ cu magazinele. Deși, tehnic vorbind, nu se poate face o echivalare corectă între bani și vocație.
– Pot să-mi iau și haine? Știți, la catedră e nevoie de o anume ținută și banii din salariu…
– Haine, dom’le, cum să nu… Chiar nu ai înțeles ce ți-am spus mai devreme? Dacă ai suficientă vocație, poți cumpăra o mașină, chiar și un avion… Avem parteneriat cu o firmă de imobiliare. Apartamente și vile la Cluj fără credit, doar pe vocație. Intrați și vedeți că totul este pe bune…
Am intrat, cum să nu.. De-abia așteptam să cumpăr câte ceva la schimb cu vocație. Magazinul era imens de fapt o fostă hală industrială, transformată în spațiu comercial. Sute de metri…. Ba nu! Mii de metri de rafturi frumos amenajate și etichetate. Doar că încă de la intrare am identificat o mică problemă. Rafturile erau complet goale. Nimic de vânzare, doar etichete cu „Iei cât vrei, plătești cu vocație” și citate motivaționale – „Aurul are preț, vocația e neprețuită”.
– Ei, cum vi se pare magazinul nostru? m-a întrebat portarul, care se strecurase în hală odată cu mine. Ce spuneți de organizare, de prețuri?
– Spun că nu văd niciun fel de mărfuri… Ce să cumpăr dacă nu e nimic expus?
– Doar ceea ce e expus, se înțelege.
– Păi nu e nimic expus..
– Asta e și ideea… Dar nu puteți spune că Ministerul Educației nu a pus la dispoziția cadrelor didactice un loc de unde să poată achiziționa tot ce doresc plătind cu vocație. Doar știți că vocația are valoare inestimabilă…