Învățământul românesc a atins un nivel al penibilului dificil de imaginat în urmă cu trei decenii și ceva. Partea proastă e că se poate și mai rău și cei care conduc destinele învățământului vor să demonstreze asta.
Indiferent de ce spun nostalgicii, învățământul ceaușist numai de calitate nu era. Se învăța mult, dar nu învăța toată lumea, iar promovabilitatea la Bacalaureată era „record” pentru că așa veneau indicațiile de la Partid, obicei care a persistat și după ce Ceaușescu a dispărut din peisaj.
Îmi amintesc cum, în vâltoarea evenimentelor din Acel Decembrie, s-au găsit câțiva care să ridice problema calității – mai bine zis lipsa de calitate – a învățământului românesc. Deci de unde calitate, dragi nostalgici? Și atunci, în Decembrie, s-a spus clar: gata, de acum învățământul va fi pe bune, cu admiteri serioase și examene adevărate, nu din acelea pe care să le promoveze tot prostul, chiar și cel care nu vrea să le susțină.
În vara lui 1990 chiar se părea că s-a terminat cu învățământul de calitate simulată și că vom avea, în sfârșit, calitate în realitate, nu doar pe hârtie. Astfel, la finalul clasei a VIII-a, în vară, am dat admitere „pe bune”, cu subiecte nu dificile, ci foarte dificile. Din vreo sută treizeci de candidați, mai puțin de douăzeci am obținut medii peste cinci. Selecție?! Da, se poate spune și așa… Dar pentru sistemul de învățământ nu a fost mare problemă. S-a rezolvat în toamnă, când cei picați în vară cu note de unu și doi a devenit genii de nouă și zece. Pe bune că așa s-a întâmplat….
Atunci când s-a făcut alegerea șefului clasei noi, cei admiși în vară, nici nu am fost băgați în seamă. Normal… Cei mai buni dintre noi aveau note doar de șapte și opt, nu ne comparam cu „valorile” din toamnă, care obținuseră doar note de nouă și zece. Dacă în prima etapă de admitere profesorii supraveghetori chiar asta au făcut, adică nu au permis nicio formă de fraudă, efectiv nu te lăsau să respiri mai adânc, cei care au dat admiterea de toamnă se lăudau că supraveghetorii le-au scris rezolvările subiectelor pe tablă, să nu cumva să rămână reforma fără obiectul muncii.
- Românul și sângele de afacerist
- Profesori în Fața Justiției: Când Legea Se Aplică Selectiv în România
- Magazinul cu vocație. Cum să plătești cu sacrificiu și iluzii în învățământul românesc
Și cu asta s-a terminat cu reforma… Gata cu seriozitatea, gata cu meritocrația. Îi școlarizăm pe elevi că altfel rămâne sistemul fără activitate. Să vă mai spun ce bătaie de joc a fost și cu Bacalaureatul?! Mai bine păstrez subiectul pentru altă ocazie; pentru moment e destul să spun că a fost chiar mai rău decât la admiterea de toamnă. Da, după ce am susținut probele de Bacalaureat, mi-am dat seama că reforma învățământului nu exista decât în discursurile găunoase ale minților și mai găunoase – mai pe scurt, discursurile politicienilor.
Am devenit profesor, printre altele, pentru a ajuta la reformarea unui sistem care suferea enorm. La ce reformă am ajuns? La ceva ce e reformă doar cu numele, pentru că în rest… În rest e mult mai rău decât acum treizeci de ani. În momentul de față, datorită camerelor de luat vedere și a implicațiilor legale pe care le presupune existența acestora promovabilitatea la Evaluarea Națională arată groaznic, la fel și rezultatele la Bacalaureat, dar nu e problemă, reforma s-a adaptat. Poți intra la liceu cu nota unu la Evaluarea Națională; e mai dificil să fii admis la școala profesională decât în liceu. Pare incredibil, ceva de noaptea minții?! Așa o părea, dar ăsta e adevărul… Elevii care pică admiterea la școala profesională sunt repartizați automat la liceu și datorită grijii Ministerului de resort nici un elev nu rămâne pe dinafară. Hal de reformă? Puțin spus. România Educată în toată splendoarea ei jegoasă.