Ministerul Educației promite reformă de multă vreme, dar de livrat livrează doar tâmpenii. Tâmpenii mari cât galaxia, poate chiar mai mari.
După ce nu a mișcat nici măcar vârful unui deget pentru a plăti salariile cadrelor didactice – am în vedere salariile legale, nu pe cele aproape înjumătățite de neaplicarea legilor și nerespectarea promisiunilor făcute atât în perioada grevei, cât și în campania electorală – Ministerul și-a luat mâinile de pe dascăli. Descurcați-vă cum puteți cu naveta de la domiciliu și până la școală și retur, că ministerul nu are bani. Să vă plătească naveta autoritățile locale…
De ce autoritățile locale? Dascălii sunt angajații Ministerului Educație (în sfârșit, Educația are un minister dedicat, nu mai apare Cercetarea, Digitalizarea și ce se mai poate), nu năimiții autorităților locale, adică a primăriilor sau consiliilor locale. Prin urmare, decontarea navetei cadrelor didactice trebuie plătită de Ministerul Educației. Tolomacii de la butoane spun că nu au bani, dar nu cred că e cazul să fie crezuți.



Acum un deceniu și ceva, când era balamucul cu plata hotărârilor judecătorești, Ministerul a trimis o circulară directorilor de școală prin care aceștia erau cumva presați să ceară amânarea punerii în plată a hotărârilor judecătorești pe motiv că nu există bani la bugetul de stat. Vă dați seama câtă mârșăvie? Directorii de școli știau care este starea bugetului de stat și, prin urmare, cereau amânarea plății. De ce nu a făcut asta ministrul de resort? De ce nu a înaintat cererea asta ministrul de Finanțe? De ce nu a făcut-o Traian Băsescu, președintele jucător? Pentru simplul motiv că, de fapt, bani existau, doar că guvernanții nu erau dispuși să respecte legea. Păi nu mai bine mulgi bugetul în loc să respecți legea?
- Blestem pentru o vacă
- Prima bancă: obsesia părinților și reforma absurdă a Ministerului Educației
- Drama profesorilor navetiști – nici măcar promisiuni neonorate
- Guvernul are bani doar pentru naveta unui singur profesor
- „Nuntă pe bani” – un film ce merită atenție
Dar timpul a trecut și nemernicii din fruntea statului și-au rafinat metodele de spoliere. Astfel, au mutat decontarea navetei cadrelor în sarcina autorităților locale. Asta în condițiile în care Ministerul Educației ar putea să plătească mai mult decât naveta cadrelor. Să avem în vedere că Educației nu i s-a alocat niciodată procentul legal din PIB. Practic, vorbim de nerespectarea legii.
Mai trebuie să ne amintim și declarația Monicăi Anisie, care asigura pe toată lumea că nu are ce să facă cu bugetul legal, așa că s-a mulțumit cu mizerii. Avea ce să facă cu bugetul legal. Să plătească, de pildă, salariile legale, dar n-a pomenit niciodată de așa ceva.



Bani sunt, legislație există. Dar oficialii Ministerului Educației au preferat să paseze problema în sarcina autorităților locale, ceea ce este o mârșăvie nenorocită. Până la urmă, vorbim despre dascăli navetiști, da? Adică de oameni care vin din altă Unitate Administrativă Teritorială. (UAT, cum li se spune mai nou). Adică nu e „omului locului” și, prin urmare, autoritățile locale nu mai pot de problema lui. Nu are decât să se descurce singur, deoarece nimeni nu se obosește să-l ajute. Ministerul Educației?! Păi ministerul și-a luat de multă vreme mâna de pe profesori. Sunt ceva ani de când i-a pasat în grija autorităților locale. Acolo unde sunt primari educați, care înțeleg importanța educației, nu au fost probleme cu decontarea navetei (până acum). Acolo unde comunitățile au în fruntea lor idioți parveniți, care se laudă cu analfabetismul lor, naveta nu se plătește de ani întregi.
Sindicatele?! Depozite de nemernici puși de căpătuială. Academia Iudelor, cum s-ar spune.
În această continuare a unui sistem falimentar, dascălii au rămas la mila guvernaților, care însă s-au grăbit să-i respingă și să-i trimită la uși și mai ferecate. Credeți că vreun primar bătut în cap va cheltui o sumă considerabilă cu naveta dascălilor când poate să facă de banii respectivi un teren de fotbal pe teren înclinat, afacere din care să-și tragă ceva comisioane? În loc de soluții viabile, adoptate în cadrul legii, combinagii de la butoane pasează responsabilitate cu costuri electorale minime. Nu mai pot consilierii locali și primarul de votul amărâtului de profesor. Nu are cum să-i sancționeze, doar face naveta din altă localitate, din altă Unitate Administrativ Teritorială.