Unul dintre cititorii blogului meu – nu sunt foarte mulți, dar câțiva sunt foarte agresivi, iar insistența cu care vor să mă aducă la tăcere îmi spune că tocmai de asta nu trebuie să tac – m-a cam luat la ture. M-am apucat de scris pentru că îmi place să scriu. Am blogul pentru că, în afară de literatură, mai am ceva de spus și cât ceea ce spun deranjează, înseamnă că trebuie să merg mai departe.
Să revin la cititorul care m-a luat la ture. Pe undeva am impresia că e sindicalist din ăla rău de gură. Rău de gură când se ia cineva de sindicat; când e să se ia în clonț cu ministerul pun pariu că e mai docil. Se pare că pentru sindicate marea prioritate e să reducă la tăcere vocile care „îndrăznesc” să conteste munca și liderii, nu să obțină drepturi pentru dascăli. Astfel, cititorul binevoitor mi-a spus că halesc o chestie importată de la turci și că habar nu am cu ce se mănâncă lupta sindicală. Că nu știi dumneata ce înseamnă să te lupți cu sistemul, dacă ai ști nu ai mai scrie aiurea. Și, în final, dacă ești așa de bătăios și de deștept și le știi pe toate și văd că mai și scrii, de ce nu ai candidat și tu să fii lider de sindicat? Că e ușor să stai pe margine și să-ți dai cu părerea. Candidează dacă ai curajul. Și, desigur, ai puțin respect pentru liderii de sindicat, că sunt oameni cu părul alb.
Ei, uite de ce trebuie să-i respect pe „liderașii” de sindicat, că au părul alb. Am și eu o vârstă și printre multele chestii pe care le-am învățat în viața mea e unul care are treabă cu părul alb. Faptul că ai părul alb nu te scutește să fii prost ca oaia. Corect nenea de la sindicat? Ăia care au chelit când pot să spună că i-a prins și pe ei înțelepciunea părului alb?
Pentru informarea corectă a individului care m-a provocat cu candidatura la sindicat, țin să precizez că am candidat. Doar că… Cine are răbdare, poate afla ce s-a întâmplat în rândurile următoare. Cine nu… E vina mea că nu scriu mai atractiv.
- Cum și din cauza cui am ratat cariera de lider sindical
- Cine își bate joc de greva cadrelor didactice
- Hristos a Înviat!
- Malta are deficit din cauza educației, România – din cauza lipsei de educație
- În Malta educația e asumată. La noi – festival de miorlăială și amenințări la profesor
Acum ceva ani liderul de sindicat din școală a ieșit la pensie. Se mai întâmplă, de la o anumită vârstă. Inițial nu mă gândeam să candidez, dar câțiva colegi m-au întrebat dacă nu vreau să devin lider de sindicat. Sincer, m-am simțit tare bine; colegii au încredere în mine și vor să le reprezint interesele. Una e să vrei tu și alta e când te vor și alții. Da, domnilor, mă bag, cum spune reclama aia cu „Ne băgăm?”
Nu a fost campanie „electorală” pentru că nu prea părea cazul. „Foncția” nu prea făcea cu ochiul nimănui, așa că nu m-am implicat. Mi se pare absurd, cel puțin la nivel de școală mică, să duci muncă de convingere cu colegul care te știe prea bine și știe ce poate aștepta de la tine. Nu prea mai ai ce spune; prin tot ceea ce ai făcut până în momentul respectiv deja spune totul despre tine.
Ei bine, a venit și ziua alegerilor. O zi de neuitat, cum să nu… Mi-a picat fisa când am realizat că nimeni nu mă propune, deși s-au găsit colegi să „lanseze în cursă” două nume care, cel puțin până atunci, nu manifestaseră niciun interes pentru funcție. Hopa, aici se petrece ceva… Acum regret că am forțat nota, dar atunci am vrut să văd cât de „se petrece ceva”. Chiar am vrut să știu cum stau, așa că m-am autopropus. A sunat și a arătat jalnic, dar niciunul dintre cei care mă „sondaseră” nu a ridicat mâna să facă propunerea. Am făcut-o eu.
S-a votat și… Și când s-a afișat rezultatul votului, m-am întrebat dacă, din întâmplare, nici măcar eu nu m-am votat. Explicații există, mi-o fi tremurat mâna, am clipit prea des, eram și emoționat. Patru voturi, dintre care unul, posibil, al meu. Din cele cincisprezece voturi pe care contam – am contabilizat doar voturile celor care m-au întrebat dacă nu vreau să le reprezint interesele – au rămas doar trei. Mda, să admitem că, totuși, am reușit să mă votez singur.
Acum regret că m-am autopropus; m-am cam făcut de râs. Nu regret pentru că am aflat cum stau lucrurile. Regret că atunci, pe loc, nu mi-am dat demisia din sindicat. Care era vina sindicatului? Păi nu o știam, dar s-a aflat și asta.
Doi dintre colegii care m-au rugat să le reprezint interesele mi-au arătat buletinele de vot înainte să le bage în „urnă”. Uite, te-am votat. Nu le-am cerut eu, ci așa au simțit ei. Mai rămâne să știu cine a fost al patrulea, nu?
I-am lăsat să se bucure de victoria liderului ales. Nu i-am purtat pică doamnei respective, dar m-am pus pe dezlegat enigma. Pentru că, în acele zile, era ditamai enigma. Cum spuneam, într-o școală mică colegii se știu prea bine, așa că a fost punct ochit, punct lovit. Îmi spui și mie care a fost treaba cu golăneala asta? Și răspunsul a fost de milioane. Scuze, noi te-am vrut lider, dar cei de la Botoșani au spus că e mai frumos să iasă altă persoană, că pe tine nu te prea dorește nimeni la sindicat. Există o explicație, nu-i așa? Vorba Lenei lui Pârțag. O explicație pe care am intuit-o, dar am avut nevoie de confirmare. Și, la timpul potrivit, le-am bătut unora obrazul. Măi boilor, dacă ieșeam lider de sindicat mă luptam pentru voi, nu o dădeam la pace cu inamicul. Dar dacă vă place să fiți proști pe banii voștri… Până la urmă, era vot secret, nu? Dacă doreați ca cineva să vă reprezinte onest era dreptul vostru, ați plătit pentru asta.
Regret că nici atunci nu am băgat în mă-sa sindicatul. Am făcut-o în cele din urmă și asta nu o regret.
Priceput cum stă treaba cu sindicatul? Selecția liderilor nu se face de către membri, ci de șmecherul de la județ. Un individ onest și bătăios, care chiar vrea să lupte pentru drepturile colegilor nu are nicio șansă să ajungă acolo unde merită. Șmecherii din fruntea sindicatului nu au nevoie de luptători, ci de oi.
Mda, și a venit dulcea clipă a răzbunării. 2023… Datorită unor schimbări de carieră, am rămas fără lider de sindicat taman când fierbea treaba cu greva. Când se întâmplă chestii de-astea fierbinți prin învățământ e greu de găsit și cozi de topor. E nevoie de lider, avem nevoie de lider de sindicat. Nu vrei tu să fii lider? Hai, că e nevoie… Nu!
Nu, n-am vrut să fiu lider. Nu după ce liderul de la nivel județean îmi ruinase „cariera” cerându-le colegilor să nu mă voteze pentru că „așa e mai frumos”. Nu e cazul să ceri favoruri de la oamenii de care ți-ai bătut joc. Uneori, cel mai onest răspuns pe care îl poți da unui sistem stricat nu este să-l conduci, ci să-l lași să se descurce singur cu oamenii pe care i-a ales exact pentru asta.