Nu, n-am uitat, doar că nu am avut timp… Mda, în ultima perioadă mă laud cam des că sunt cam ocupat, ceea ce nu e de rău, cel puțin așa sper atunci când o să-mi apară următoarele cărți. Următoarele cărți, nu următoarea carte… Pentru că e mai multe, vorba românilor din sud. A unora dintre românii din sud, mai exact, că unii vorbesc limba română aproape la fel de bine ca moldovenii. Ei, da, mă aberez și eu cu moldovenii și Eminescu.
Dar, revenind la Ziua Limbii Române și la limba română ca atare, în concediu am fost martor la o chestie care mi-a dat de gândit foarte serios. Asta să fie România educată? Asta e, fraților, și nu prea mai avem cum să o întoarcem de pe drumul pe care a apucat-o.
Plimbat alene prin stațiune. Să te plimbi alene prin Eforie înseamnă altceva decât în restul localităților de pe harta României, dar nu intru în amănunte. Și, cum mă plimbam eu alene după regulile locului, numai ce aud niște țânci urlând la babacii din dotare.
„Tati, ne duci și pe noi la „Nu sunt banii totu-n viață?”
Copii… Minori adică, de unde să știe ei ce e cultură și ce e… spectacol pe litoral? Doreau și ei ceva distracție, că nu prea arătau ca și cum și-ar fi dorit să citească o carte; arătau mai degrabă ca și cum ar fi avut nevoie de așa ceva.
Replica babacului cu burtă de burtă și șlapi în picioare (și cu banderolă tricoloră la pălărie)? „Mă, nu se spune așa, bă, că nu e corect. Nu e bani tot în viață, bă, nu „Nu sunt banii totu-n viață….” M-a cam apucat râsul, dar am reușit să mă abțin. Am intuit că urmează explicații demne de luat în seamă și chiar nu am vrut să le pierd.
„Dar, tati, așa scrie pe afiș. „Nu sunt banii totu-n viață”, a insistat unul dintre țânci. Așa scrie…
„Scrie, scrie… Și ce dacă scrie? Ăia care a scris e proști, că de aia scrie așa… Nu înțeleg de ce-i mai lasă să scrie dacă e proști și nu știe gramatică…”
Vă puteți imagina așa ceva, oameni buni? Burtosul ăla, cu aspect de gherțoi, se considera mare specialist în gramatică. El, care nu era în stare să rostească o singură propoziție corectă în limba maternă, avea pretenția de specialist. Ăia care a scris afișul e proști, eventual și ăia care citește de pe afișe, el nu… El era stăpânul gramaticii…
Am râs, chiar dacă asta l-a făcut pe specialist să se uite urât la mine, dar repejor m-a apucat plânsul. La clasele primare, mai ales, învățătorii insistă pe lângă părinți să-și ajute odraslele la teme, altfel acestea nu fac față. Nu e normal, nu e deloc normal, dar asta se întâmplă. Vă puteți imagina cam ce chin e pe capul copiilor care au părinți atât de pricepuți și care chiar iau de bun îndemnul cadrelor didactice? Ce tămbălău e în capul unui copil căruia la școală i se predă o gramatică, dar acasă are parte de corecții de genul de mai sus? Pe cine să creadă? După mintea cui să se ia? Să învețe limba română așa cum îi este predată la școală sau să o preia „din tată-n fiu?” Adică cu „e mulți, e toți, e probleme, nu e banii tot în viață…”
Unii vor spune că nu e cazul să ne facem griji, că ipochimenii cu burtă și pălărie cu banderolă tricoloră oricum nu-și bat capul cu școlarizarea odraslelor, că lasă totul în seama cadrelor didactice, ceea ce, până la urmă, e bine. Da, adevărat, astfel de indivizi nu dau două parale pe școlarizare de calitate. Dar odraslele din bătătură de la ei învață să vorbească; părinții sunt primii profesori de limba română din viața noastră și dacă insistă că vorbim româna ca și ei, e clar ce viitor ne așteaptă. Și mai sunt unii care chiar se implică în educarea copiilor. Cu consecințele de rigoare…
1 Comment
[…] scurt timp după ce articolul „Amintiri de Ziua Limbii Române” a devenit accesibil, au și început să curgă mesajele. Nu toate de felicitare, dar eram […]