Încă un protest inutil în educație

Sindicaliștii din Educație protestează. Din nou… Un protest neinspirat și cât se poate de inutil. Legea salarizării unitare a ajuns în Parlament pe 15 iunie, dar protestul de amploare al sindicatelor din învățământ a avut loc abia două zile mai târziu. De ce nu s-a protestat înainte ca legea să ajungă în Parlament? Nu așa era firesc? Îți susții cauza preventiv, nu după ce s-a întâmplat dandanaua. Doar pentru asta și liderii de sindicat ar trebui să-și dea demisia și să se întoarcă la catedră, acolo unde îi așteaptă toate beneficiile pentru care s-a luptat sindicatul.

Și astăzi se protestează. Protest masiv, cum sună reclama, însă cât se poate de inutil. Sau, dacă vreți să vorbim despre ceva utilitate, să amintim de celebra frecție cu Carmol pe piciorul de lemn al învățământului. Picior de lemn de fac, nu jucărie…

Un protest care nu va schimba nimic, iar liderii știu foarte bine asta și, cât timp nu se atinge nimeni de privilegiile lor, nici nu o să fie motivați să demareze demersuri adevărate în sprijinul dascălilor. Pentru că soluția la nemulțumirile cadrelor didactice nu este protestul în stradă. Pentru anul trecut sindicaliștii se laudă că au prestat patruzeci și ceva de zile de proteste. Patruzeci și ceva de zile de protest cu ce rezultate? Nici cât praful de pe tobă. Și, de parcă nu ar fi de ajuns, nu doar că nu s-a obținut mare lucru, dar protestele dascălilor nici măcar nu mai sunt susținute de societatea civilă. Bine, la ce popor educat avem, nici măcar nu surprinde.

Pe undeva, și românul needucat are dreptate. S-a cam săturat să-i vadă pe profesori în stradă, mai ales că guvernanții transmit că iau în serios aceste mișcări și tot rezolvă problemele dascălilor. Așa că, vrând-nevrând, apare iluzia că profesorii nu se mai satură și cer tot mai mult. Din nou, realizarea de bază a liderilor sindicali.

Anul trecut, când se știa cam ce ne așteaptă din toamnă, liderii de sindicat au ratat momentul grevei la Bacalaureat. Dacă se punea un pic de presiune pe Guvern și Minister la Bacalaureat, garantat nu creștea norma de predare în toamnă, dar nu s-a vrut. Nu pentru că nu se putea sau nu era momentul, ci pentru că așa au decis liderii. Anul acesta nu se mai face grevă la Bacalaureat pentru că nu avem Guvern cu puteri depline, ci doar interimatul lui Bolojan. Care e problema? Chiar credeți că cei care vor veni la butoane după Bolojan, indiferent de culoarea politică, ar fi rămas complet insensibili la blocarea Bacalaureatului? Dar, din nou, nu s-a vrut.

În loc să mobilizeze membrii de sindicat, să-i țină ore întregi în soare și să-i pună să-și urle nemulțumirile sub privirile pline de scrâbă ale românului needucat, dar priceput la toate, liderii puteau să folosească departamentul juridic. La câți bani încasează din cotizații, puteau să angajeze case de avocatură, nu juriști care nu știu pe ce lume se află. Procese adevărate, până în pânza hotărârilor judecătorești executorii. Apel la instanțele internaționale dacă nu se poate altfel. O hotărâre judecătorească e de preferat unor promisiuni deșarte.

Ordonanța austerității lui Bolojan trebuia atacată de Avocatul Poporului, însă știm cum se mișcă Avocatul Poporului în România. Dacă sindicatele inițiau demersurile necesare, Avocatul Poporului nu avea ce să facă și trebuia să se pună în mișcare. Se pare că sindicatele nu au făcut nimic, Avocatul Poporului are justificarea perfectă pentru inactivitate. Păi dacă nu m-a anunțat nimeni, eu de unde să știu?

Adevărul dureros este că protestele profesorilor au ajuns să semene tot mai mult cu un ritual obosit: liderii ies în față, cadrele didactice sunt mobilizate, se strigă lozinci, se dau declarații, iar apoi totul se stinge fără rezultate reale. Între timp, guvernele se schimbă, legile trec, normele cresc, iar profesorii rămân cu aceleași promisiuni reciclate și cu aceeași întrebare: la ce a folosit încă un protest? Până când sindicatele nu vor înlocui spectacolul străzii cu o strategie juridică și politică serioasă, învățământul românesc va continua să piardă, iar liderii să mimeze lupta pe care pretind că o duc în numele profesorilor.