Viața de scriitor nu e ușoară… Nu e ușoară nici pe alte meleaguri, unde se citește, darmite în România unde cartea nici măcar nu se prea cumpără, că știți cum e, vorba lui Țiriac. Nu toată cartea ce se cumpără se și citește. Românul e chiar cumpătat când vine vorba de citit, așa că cei mai mulți nici nu citesc, dar nici nu cumpără. Nu că ar face ceva mai bun cu banul, dar cine sunt eu să critic?
Deși anul care tocmai s-a perindat prin viața noastră a fost destul de bun din punctul de vedere al scriitorului Ciprian Mitoceanu – cel mai bun an, mai exact, de când mi-am văzut prima carte tipărită și până acum, e loc și de mai bine. Adică nu mă pot lăuda cu cine știe ce acumulări financiare datorate cărților. Nu am făcut niciodată un secret din asta, așa că s-au găsit câțiva „prieteni” care au socotit că e de datoria lor să-mi acorde consiliere financiară. Cică ar fi bine să apelez și eu la Patreon. Să cer și eu ceva sponsorizare pentru conținut.
Mda, Patreon… Pare o idee bună, doar că, după ce am mai reflectat asupra ei, am decis să nu… Fără Patreon. E drept că orice ban contează, dar nu e chiar așa. O fi Patreonul de ajutor, dar nu și pentru scriitori. Patreonul presupune donație și donația, oricât de bine-intenționată ar fi, nu poate înlocui valoarea autentică a unei opere literare. Scriitorul nu este un cerșetor cultural care întinde mâna în speranța unui ajutor, ci un creator de povești, idei și emoții care trebuie să fie apreciat pe măsura muncii depuse. Cartea este produsul unei munci intelectuale, un bun cultural care trebuie să-și găsească locul în lume pentru că merită, nu pentru că cineva simte milă sau o obligație morală. Dacă un scriitor ajunge să trăiască din donații se mai poate numi scriitor? Eu unul sunt de părere că nu… Scriitorul trebuie să trăiască exclusiv din cărțile pe care le vinde. Dacă are talent, vinde, dacă nu… Dacă nu e capabil să scrie cărți vandabile, pe care omul să le citească pentru că-i place să facă asta, nu pentru că se simte obligat, atunci nu merită să fie numit scriitor.
Într-o societate sănătoasă, un scriitor trăiește din talentul și eforturile sale, iar succesul lui vine natural, din interesul cititorilor pentru ceea ce scrie, la fel și banii. Cărțile trebuie să se vândă pentru că rezonează cu publicul, pentru că oferă ceva valoros – fie el cunoaștere, divertisment sau alinare sufletească. De aceea, gesturile de tip „donator” pot distorsiona acest echilibru: ele nu stimulează autorul să crească și nici nu reflectă o apreciere autentică. Nu ești scriitor dacă obții mai multe parale din Patreon decât din drepturi de autor.
Să scrii nu înseamnă doar să publici, ci să creezi o punte între tine și cititor. Dacă acea punte este artificială, întreținută doar de un sprijin financiar exterior, relația se fragilizează. Adevăratul test al valorii unui scriitor este atunci când cineva cumpără o carte pentru că vrea să o citească, nu pentru a face un favor. Tocmai de aceea, îmi doresc ca fiecare exemplar al cărților mele să fie cumpărat cu acest gând: „Vreau să citesc această carte pentru că mă atrage, pentru că povestea mi se pare fascinantă”.
Scriitorul care ajunge să depindă de donații riscă să devină sclavul bunăvoinței altora, pierzând din autenticitate și motivație. Prefer să lupt pe teren cinstit, să câștig cititorii prin ceea ce scriu, nu prin mila lor. Dacă acest drum este mai greu, măcar știu că e unul drept, iar fiecare carte vândută este o victorie adevărată.
În concluzie… Fără Patreon. Poate că nu e mai simplu, dar e mai cinstit așa. Și față de mine, și față de cititori… Dacă nu simțiți nevoia sinceră de a-mi cumpăra cărțile, nu le cumpărați. E în regulă dacă nu vă plac și, mai ales, e vina mea.