Panică la Cotroceni. S-a stricat mașina de ștanțat decorații

Intensa activitate declanșată de președintele Iohannis în ultima perioadă are toate șansele să înceteze subit deoarece mașina de ștanțat decorații s-a defectat iremediabil.

„Era de așteptat, a declarat Marcel Ciocănescu, operatorul ștanței de medalii. În ultima perioadă a fost supusă unui intens proces de imprimare de medalii și decorații și ceea ce era previzibil să se întâmple s-a întâmplat. Gata, kaput, cum spune președintele când se enervează și uită limba română. Daună totală…

Colapsul mașinii de produs medalii e în măsură să compromită activitatea finalului de mandat prezidențial, pregătită cu meticulozitate germană timp de aproape zece ani în condițiile în care importul unei mașini specializate din China durează mult prea mult. Din fericire, Ligia Deca, ministrul educație, se pare că a găsit o soluție onorabilă.

„Când mașina de ștanțat medalii se strică, noi nu disperăm, noi apelăm la profesori. Astfel, am făcut apel la cadrele didactice să vină la Cotroceni și să completeze diplome de onoare pentru ce are de gând să mai decoreze președintele. Așa cum i-am obișnuit, profesorii nu vor fi plătiți pentru această activitate, dar în schimb vor primi adeverințe pe care le pot anexa dosarului personal, că nu se știe când ai nevoie de așa ceva, la fel cum se întâmplă cu majoritatea cunoștințelor achiziționate de elevi în școală.

Președintele s-a declarat mișcat de gestul cadrelor didactice și promite să le onoreze cu diplome de participare, cu condiția să și le completeze singure.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *