Sincer, sunt furios. Sunt extrem de furios, dar, chiar și așa, a rămas loc pentru dezamăgire. Furie și dezamăgire, de-abia reușesc să mai tastez.
Asta pentru că trăiesc într-o țară în care idioții sunt atât de vocali și de vizibili încât oamenii onești au devenit, practic, invizibili. Nu prea mai contează că există români empatici, cu bun simț, români care gândesc și înțeleg durerea altora. Contează ceea ce se vede, ce e mai vocal, ce reușește să ia fața. Și fața au luat-o nesimțiții, prostovanii și părerologii de serviciu care știu ei mai bine.
Prostia unora dintre români face mereu valuri, dar zilele astea s-a atins o culme a culmilor nesimțirii. Partea proastă e că nu o să rămână pentru mult timp necucerită deoarece potențial există. Ne-ar fi la toți mai bine dacă toată lumea și-ar canaliza energia în direcții constructive, dar de unde așa minune?
Despre ce e vorba, la modul concret? Despre copiii blocați în Dubai. Escaladarea conflictului din zonă a blocat traficul aerian și, printre alții, sunt și vreo 50 de elevi care erau în excursie. Pe lângă ei mai sunt circa 1000 de români care trăiesc spaima vieții lor după ce s-au trezit cu rachete, alarme și armată. Cum reacționează cretinul mioritic? Ce căutau în Dubai? Bine le-a făcut ăia de i-au bombardat, să se învețe minte, să nu mai plece din țară. Gata, nu le mai place România?
Că Bădia Rădăcină dintr-o văgăună în care nimeni în ultima sută de ani nu a fost abonat la ziar sau a cumpărat vreo carte asta are de disecat. Ce au căutat elevii în Dubai? A, și au fost însoțiți și de niște profesoare? La ce hate și-au luat profesorii în ultima grevă, chestia asta cu profesoarele din Dubai a picat numai bine retardaților nației. Nu le pasă de copii sau de părinții acestora, de grijile și spaimele lor, de faptul că sunt oameni. Nu, prostul vede doar ce vrea el să vadă, nu-i pasă de nimic altceva.
Și știți ce deranjează mai tare? Că ăia care se bucură și-și dau cu părerea sunt genul ăla de părinți care vin la școală și fac scandal dacă cineva se uită urât la odrasla lor. Dacă îi atinge careva odorul e în stare să cheme toată școala la proces. De-a lungul carierei didactice am cunoscut puține astfel de specimene, dar din anumite puncte de vedere pot spune că au fost prea multe.
- Zidurile ignoranței noastre sunt mai înalte decât Burj Khalifa
- Educația pe pilot automat: fără ministru, fără viitor, doar cu promisiuni goale
- Am greșit cu Bolojan – și nu mi-e rușine să recunosc
- Bolojan nu are nimic personal cu mine… doar cu buzunarul meu
- Recenzie la Făt-Frumos. Pe Divahair.ro
Ce să caute ăia în Dubai? Ce să învețe acolo? În România nu au ce vizita? Iată întrebările care trădează orizontul îngust al celui care crede că lumea se termină acolo unde începe ignoranța lui. În Dubai înveți că imposibilul e doar o chestiune de buget și voință, înveți că poți ridica o civilizație pe nisip dacă ai viziune, în timp ce noi ne împiedicăm de borduri puse direct pe pământ fertil, în timp ce drumurile arată de parcă sunt bombardate. Acești elevi au mers să vadă cum arată secolul XXII, în timp ce detractorii lor încă se luptă cu logica secolului XIX. Să compari experiența unui nod de transport global cu o tură prin gropile patriei e ca și cum ai spune că nu e nevoie de internet pentru că avem și noi ecou în peșteră. Este refuzul violent de a accepta că România nu poate crește prin izolare, ci prin oameni care au văzut lumea și s-au întors cu o altă unitate de măsură pentru normalitate.
Un individ îngust la minte, suflător de nai de felul lui, a vărsat atâta venin virtual încât nu m-am putut abține și l-am invitat să-și bage naiul în cur. Mostra de gândire e în poza de la începutul articolului. A simțit nevoia să spună ce crede el despre părinții acelor copiii și în postare a mai băgat ceva despre vizitat România. Știe careva cât costă o săptămână de cazare în Dubai în perioada asta? Nu mergem pe opulență, ci pe ceva decent. Ei bine, prețurile sunt sensibil mai mici decât în România. Și nu e vorba că a început conflictul, e vorba de prețuri mai vechi, înainte să înceapă nebunia. Da, în martie, în Dubai e mai ieftin decât în România.
În final, rămâne o întrebare amară: ce lăsăm în urmă, în afara acestui zgomot de fond fetid? Elevii se vor întoarce acasă, probabil cu o maturitate forțată de sirenele războiului, dar și cu imaginea unei lumi care funcționează după alte reguli decât cele ale „descurcărelii” dâmbovițene. Vor privi înapoi spre hăhăiala voastră și vor înțelege, mai clar ca niciodată, de ce trebuie să învețe de zece ori mai mult – ca să nu ajungă niciodată ca gloata cu apucături. Până când nu vom învăța să ne bucurăm de zborul celuilalt, vom rămâne cu toții captivi, nu într-un aeroport de lux din deșert, ci într-o fundătură istorică alimentată de ură și autosuficiență. Băi înapoiaților, puneți mâna și citiți o carte, vizitați lumea, spargeți zidurile ignoranței, înainte de a mai ridica garduri pentru alții – altfel, singurul „Dubai” de care veți avea parte va fi propria voastră mizerie, poleită cu ecrane de telefon pe care nu știți să citiți decât venin.