Sincer să fiu, actualul ministru al Educației mi-a făcut o părere proastă de la început. Spun că „mi-a făcut o părere proastă” și nu că „nu mi-a făcut o impresie prea bună” pentru că e vorba de două situații destul de diferite, iar situația cea mai nasoală e atunci când cineva îți face o părere proastă de la început. Mda, e și treaba aia cu prima impresie contează și dacă cineva se pricopsește cu o ștampilă prea puțin măgulitoare e dificil să scoată cerneala respectivă.
Individul ăsta a reușit să distrugă ceea ce a mai rămas de distrus după ce Madam Andronescu a dat cu lopata în învățământ. Cumva, dacă nu apărea în peisaj Daniel David poate nu aflam niciodată cât de mult a mai rămas de făcut praf din Educație, așa însă… Oricum, asta nu trebuie marcat ca un punct pozitiv în portofoliul individului. Măsurile dispuse nu au nimic în comun cu reforma. Am mai scris despre asta și o să mai scriu. Chiar dacă mi-a crescut programul de lucru, chiar dacă mi-a fost micșorat salariul, găsesc câteva clipe să scriu și despre această nenorocire numită Daniel David.
Mai întâi de toate, individul este un impostor de toată jena – despre asta voi scrie un articol separat; mecanismul acestei imposturi este prea amplu pentru a fi descris în câteva rânduri. Mai apoi e cât se poate de rupt de realitatea învățământului românesc. Nu are nici măcar minimele cunoștințe teoretice necesare pe care le presupune păstorirea unui sistem atât de complicat. Despre cele practice, ce să mai vorbesc? Când spui „psihologia românească” te cam pufnește râsul, nu-i așa?
Creșterea normelor didactice și concedierea mascată a mii de dascăli sunt cele mai mari nenorociri pe care David le-a produs în învățământul românesc. Nu e de ignorat nici faptul că numărul elevilor din anumite clase tinde către infinit. Zilele trecute am scris câte ceva pe marginea cazului profesoarei care a ajuns la spital din cauză că avea patruzeci și trei de copii în clasă. Într-o țară normală, cei patruzeci și trei de copii reprezentau suficient material – iertată să-mi fie exprimarea nu foarte academică – pentru trei clase sau măcar pentru două. La noi… Ca la noi, la nimeni. Avem o învățătoare capabilă? Îi dăm toți elevii, că doar nu se mai pune problema de număr maxim de elevi în clasă.
- Navetă spre falimentul școlii românești. Microbuze la preț de autocare și școli desființate
- Unde sunt colegii de anul trecut?
- 43 de elevi, un minister absent și o profesoară în ambulanță
- Aberații în loc de reformă
- Amendamentul Dawson – acum și în varianta electronică
Pe câțiva dintre tinerii colegi cu care am împărțit bucuriile și momentele mai puțin fericite din anul școlar precedent nu i-am mai regăsit prin școlile din România. Unii au plecat departe de țară și asta nu pentru că au vrut, ci pentru că n-au avut altă alternativă. Nu s-au titularizat nu pentru că sunt proști – așa chiar cum premierul și Daniel David au sugerat -, ci pentru că nu au existat posturile necesare pentru a se titulariza. Majoritatea școlilor dau la vacantare ore doar pe un an sau doi și nu vorbim de manevre oneroase din parte directorilor. Pur și simplu prognoza demografică nu arată prea bine și în multe cazuri nu prea poți garanta viabilitatea orelor – că de catedre întregi nu se mai vorbește decât în cazuri excepționale – pe patru ani sau mai mult. Știu ce spun, am fost director și toate orele și posturile pe care „nu le-am dat la titularizare” că am fost ticălos, așa cum am fost acuzat n-au rezistat cei patru ani care ar fi făcut posibilă titularizarea. Școlile respective nu mai există; ultima a fost desființată în toamnă, deși în ianuarie avea avizul pentru un nou an școlar.
Unde sunteți, dragi colegi? Dragi tineri care ați ales cariera didactică, dar – să mă exprim mai alambicat – cariera didactică nu v-a ales pe voi? Ați terminat o facultate sau chiar mai multe, pentru că în ziua de azi nu mai ajunge o facultate să poți preda în învățământ; din acest punct de vedere dubla calificare e de milioane. Ați muncit pe brânci, ați dat examene peste examene și statul român v-a răsplătit toată truda cu un salariu de mizerie. L-ați acceptat, gândindu-vă că, poate, o să vină și vremuri mai bune. Știu ce ați simțit că am trecut și eu prin asta.
Vremurile mai bune nu au venit. Au venit în schimb cele proaste. Ați învățat, ați făcut naveta, ați suportat lovituri peste lovituri de la sindicate și guvernanți și ați tot întors obrazul. Ați mers înainte și v-ați gândit la copii. Știu, și eu am trecut prin asta. Da, hai să ne gândim la copii… Sacrificii peste sacrificii și, în loc de mulțumire, ministerul, prin deciziile aberante ale celui care se pretinde salvator de țară și educație, v-a dat un șut în cur. Nu e cea mai academică expresie ce putea descrie situația, dar e cea mai potrivită pentru că vulgaritatea este ceea ce caracterizează acțiunile ministrului Șocâte.
Alungați din sistemul care ar trebui să vă mulțumească. Unde sunteți, dragi colegi, pe ce meridiane și paralele v-ați răspândit?
Am scăpat de suplinitori, au rămas numai titularii. Aprecierile lui Daniel David, zis și Șocâte. Au rămas doar titularii să facă ce? Să predea ore pentru care nu sunt pregătiți, pentru care nu au avut parte nici măcar de o formare pe fugă. Prea ușor se joacă unii cu destinele oamenilor și cu viitorul copiilor. Și asta o face un ministru care pretinde că ar trebui să fie lăudat pentru curaj. Care curaj? Singurul curaj care a fost în fruntea Educației a fost Adrian Curaj, dar nu pentru că ar fi fost cine știe ce curajos ci pentru că așa îl chema, Adrian Curaj.
Au plecat niște colegi, unii au plecat din țară. Nu le mai trebuie învățământ, partea mai proastă e că nu le mai trebuie nici România. Îi înțeleg. Trebuia să fac și eu asta mai demult, dar am tot sperat la mai bine. Acum sunt prea tânăr pentru pensie și prea bătrân să îmi schimb meseria. Nu e vorba de lipsă de adaptabilitate sau comoditate, ci de probleme de sănătate. Spatele, pe care l-am cam exploatat, nu se simte prea bine. Inima mai are nevoie de pastile și… Nu e cazul să vă plictisesc cu problemele mele de sănătate. Mai bine vă povestesc despre colegii noi, cei mai mulți veniți pentru completare de catedră. Au trebuit să-și facă rost de ore în altă unitate de învățământ. N-au făcut-o de plăcere, pentru că le place să cutreiere județul, au făcut-o pentru că le-a fost umflată norma didactică de-aiurea. Șocâte a spus că pentru fiecare profesor timpul de lucru a crescut cu douăzeci și patru de minute pe zi – adică a sugerat că nu mare chestie. Aici intră oare și naveta între școli? Categoric nu, că doar profesorii se teleportează.