La scurtă vreme după ce povestirea „Și, totuși, era un „el” a văzut lumina biților – mai e puțin și o să o vadă și pe cea a tiparului – mai mulți cititori au cerut un fragment în avanpremieră. Și ce e autorul fără cititorii săi? Prin urmare, fragmentul promis… Mi-a fost destul de greu să-l aleg – povestirea e destul de lungă și densă, așa că e de unde alege. Lectură plăcută să aveți!
„De când mă știu, locuim în Turnul Gates. Habar nu am de ce i se spune așa. I-am întrebat pe părinți, dar nu au fost în stare să mă lămurească, ba chiar au reușit să lase impresia că vor să ocolească subiectul. Pe Billy și Jenny chiar nu are rost să-i întreb. Pe altcineva nu am pe cine să sâcâi cu întrebările mele. Nu la noi în bloc, cel puțin.
Turnul Gates… Un bloc de vreo douăzeci de etaje. S-ar putea să par puțin ciudat sau chiar prost de-a binelea, dar niciodată nu am reușit să număr cum trebuie etajele blocului în care locuiesc. De cele mai multe ori număr optsprezece etaje, dar sunt zile în care ies la numărătoare douăzeci sau doar șaisprezece. Și eu chiar știu să număr; nu mă fac de râs. Dar, cumva, blocul ăsta reușește să mă uimească. Parcă își bate joc de mine sau vrea să-mi sugereze că reprezintă un mister ce trebuie rezolvat. Tata mi-a spus că, de fapt, nu e vorba de niciun fel de mister și că numărul aparent anapoda de etaje se datorează locului de unde mă apuc să fac numărătoarea.
– Cu cât ești mai aproape de bloc, cu atât o să pară mai puține etaje, Darien. Dacă te plasezi suficient de departe de turn, o să poți număra toate etajele.
Nu prea l-am crezut. Asta și din cauză că a refuzat cu încăpățânare să-mi spună câte etaje a numărat el. Ar fi fost un bun punct de plecare în tentativa mea de a verifica și această teorie.
În Turnul Gates locuiesc doar cei care nu-și permit să locuiască în altă parte. Nu se poate spune că este un bloc social, un bloc în care Primăria și cei de la Protecția Socială îi trimit pe cei care nu au unde să se ducă, dar din anumite puncte de vedere e chiar un bloc de locuințe sociale. Singura diferență e faptul că oamenii care locuiesc aici chiar încearcă să plece în altă parte, însă nu vor reuși niciodată. E un fel de blestem al Turnului. Unul care, din fericire, a fost identificat cu mult timp înainte să mă nasc, altfel bănuiesc că locatarii ar fi ajuns la concluzia că e din vina mea.
- Ministrul (încă) invizibil și somnul sindicatelor
- Ministerul Educației, ministerul nimănui
- România fără cultură (10) – „Fenomenul” Plăieșii
- Și, totuși, era un „el” – fragment
- Cititorul român nu mai vrea cărți moca. Și e de bine
Un turn urât, cenușiu… În unele zone e negru de-a binelea și seara umbrele lasă impresia că pe pereții exteriori se preling siniștri Slender Man porniți la vânătoare de suflete. Este cel mai înalt bloc din această zonă a orașului și, din câte am reușit să-mi dau seama, se numără printre puținele locuite. Străzile din jur sunt pustii, la fel și parcările din fața blocurilor din vecini care, să fiu sincer, arătă așa cum trebuie să arate clădirile de soarta cărora nu s-a mai preocupat nimeni de mulți, mulți ani. Parcă aș trăi într-un film cu zombie, numai că, din foarte multe puncte de vedere, personajul negativ sunt eu. Și nu-mi place să mă gândesc la asta, nu-mi place deloc.
Din fericire, Domnul Martin mi-a explicat care e situația și pot spune că nici măcar nu l-am întrebat. A venit vorba despre istoria orașului și așa am aflat câte ceva. Dezvoltarea industrială a unei zone care secole la rând și-a bazat economia pe agricultură nu e totdeauna o idee strălucită. E drept, prin zonă există ceva resurse de nisip cuarțos, numai bun de transformat în sticlă, însă mai era nevoie și de altceva pentru ca industria să prindă. Și se pare că cei care și-au pus în cap să ridice zona n-au reușit. Prin urmare, orașul a crescut și a pierit peste noapte. Doar o dezvoltare efemeră, lipsită de perspective viabile, însă care a lăsat în urmă ruine și blocuri urâte în care încă se mai poate locui. Așa cum este Turnul Gates. Acolo unde locuiesc cei care au renunțat definitiv la ideea de a-și încerca norocul în altă parte.
Evident, m-am întrebat de ce anume locatarii din Turnul Gates nu preferă blocurile mult mai joase din împrejurimi. Chiar dacă nu mai ai niciun fel de vise și speranțe și te-ai resemnat cu ceea ce ți-a oferit soarta, dacă tot ai ales să rămâi în acest colț de oraș, de ce să nu te muți într-un bloc în care nu e nevoie de lift? Turnul Gates are lift, însă cel mai adesea acesta nu funcționează, prin urmare se poate spune la fel de bine că nu, n-are niciun fel de lift. Oricum, prea puțini dintre cei care își duc viața în Turnul Gates au curajul să-l folosească. Nu e decât o cutie întunecată, cu uși care scot sunete sinistre și care te duce cu gândul la un coșciug vertical. Totul scârțâie și cablurile scot zgomote care parcă vor să-ți spună că nu mai au mult până să plesnească. Și, atunci când o să se întâmple așa ceva, e de la sine înțeles că liftul nu va fi gol și se va afla undeva cât mai sus în hăul întunecat în care își face cursa.
Însă, atunci când accepți să locuiești într-o lume care are pretenții de civilizație, nu poți să te muți oriunde vrei și când vrei, după bunul plac. Mai ales dacă depinzi de ajutoarele sociale. Se pare că cei de la Primărie și alte instituții care depind de cei cu care soarta a fost mai puțin darnică adoră să-i aibă sub un singur acoperiș pe toți amărâții din cartier. Și nu e vorba doar de a-i ști pe toți la o singură adresă. Turnul Gates este singurul bloc din cvartal branșat la utilități. Restul carcaselor de cărămidă și beton nu dispun de apă, canalizare sau curent electric. Și cele mai multe arată de parcă nicio renovare capitală nu le mai poate salva. Nu, odată ce ai fost capturat de Turnul Gates, nu mai poți să pleci de aici. Nu ai unde să pleci.”
Pentru cei interesați, povestirea poate fi citită aici.