Cel de-al șaselea episod al proiectului sisific „România fără cultură” are în vedere acea metamorfoză hidoasă care a transformat spațiul de socializare dintr-un laborator de idei într-un depozit de hărmălaie, de decibeli prost puși în valoare. Înlocuirea cenaclului cu discoteca de calitate îndoielnică nu a fost doar o schimbare de locație, ci una de paradigmă – de la cultura logosului (cuvântului), la cea a zgomotului (decibelul).
Cauza – de ce s-a produs mutația?
Pentru că nu prea era posibil să fie evitată; ăsta e răspunsul scurt. Răspunsul lung e ceva mai nuanțat.
Prăbușirea comunismului a oferit românilor o nouă șansă, dar a deschis și cutia Pandorei mioritice. Spre deosebire de Pandora clasică, în cutia celei mioritice nu erau numai lucruri rele, însă valorizarea acestora a depins foarte mult de modul în care au fost preluate. Nu ne-am descurcat.
Tentația fructului oprit. În perioada lui Ceaușescu discotecile erau prost văzute nu doar de comuniști, ci și de adulții cu pretenții intelectuale. Mi-ar lua ceva timp și spațiu să înșir toate relele pe care le-am auzit spuse despre discoteci. Profesorii cu simț de răspundere efectuau razii în zona discotecilor, iar luni făceau careuri în fața cărora amatorii de distracție erau scoși în față și înfierați cu mânie și pricepere proletară. Unii erau așa de pricepuți la asta că nu s-au lăsat nici după ce Ceaușescu a dat cu praf de dispariție. Le plăcea la nebunie să se joace de-a detectivii, să te facă albie de porci. Ori, s-avem iertare, discotecile nu erau chiar așa de rele… Tentația fructului oprit, nu-i așa?
Și, s-avem iertare, ce așa obstacol au fost pentru invazia discotecilor cenaclurile literare? La cenacluri, în ultimii ani, literatura se învârtea în jurul lui Ceaușescu; nu era greu de doborât așa ceva. Discoteca era, în multe localități, singurul spațiu de interacțiune socială sinceră între tineri. Să nu credeți că cenaclurile stârneau cine știe ce entuziasm.
După 1990 cenaclurile au primit materie primă, era literatură de calitate, doar că se cam pierduse resursa umană. Discoteca a erupt din subteranul unde fusese surghiunită și nimic nu i-a mai stat în cale.
Evoluția fenomenului:
Epoca de Aur: Discoteca era răul întruchipat într-un magnetofon și ceva boxe. Oficial, grangurii comuniști o detestau, dar asta nu înseamnă că odraslele lor nu călcau pe acolo. Serghei Mizil și Nicu Ceaușescu… Ori discotecari, ori nu… Era ceva contradicție între mantra oficială și comportamentul tovarășilor și oamenii s-au sesizat. Oricum, la discotecă te duceai pe riscul tău.
Anii ’90 – epoca de glorie a căminelor culturale. La sate singurul loc unde putea fi înjghebată o nenorocită de discotecă era Căminul Cultural. Fără cine știe ce pretenții, deoarece în peisaj existau personaje dificil de ignorat. Ciobănoii Distrugerii. Înainte de a protesta și comenta aiurea țineți cont că eu i-am cunosc pe Ciobănoii Distrugerii. Ăia care dispuneau fix de apucăturile pe care le înfierau comuniștii. Du-te la discotecă și dacă-mi vii bătut acasă să nu spui că nu ți-am spus. Sfat de părinte din anii ’90. Praf, mult zgomot, puțină muzică, duhoare de deodorant ieftin și transpirație. Amintiri sonore și olfactive.
Anii 2000 – industrializarea distracției. Discotecile de proastă calitate au devenit standardul în mediul rural și în orășele. Alternativele lipseau cu desăvârșire și pe cine naiba interesa cenaclul? Ăla dispăruse din peisaj, pe când discoteca înflorea. Ciobănoii Distrugerii își trăiau apogeul clipelor de glorie. Mult zgomot, prea puțin dans, multă băutură. Și da, Ciobănoii Distrugerii își făceau de cap. Păi ori suntem ciobănoi, ori nu mai suntem?
Prezent – dispariția dialogului clasic. Cenaclul literar a forțat intrare în online – grupurile de Facebook. Nu se poate spune că nu i-a mers, dar nici că i-a reușit foarte bine. Lipsa interacțiunii umane a dăunat foarte mult capacității de a forma caractere. Discoteca însă… Discoteca a devenit club de fițe unde accentul cade pe țoale, accesorii, părăluțe. Nu interesează pe nimeni intelectul.
- Cum s-a scris singură povestea lui Darien – „Și, totuși, era un „el”
- România fără cultură (8) – Pirateria audio
- România fără cultură (7)- Tradiția în veșminte de plastic
- România fără cultură (6) – Înlocuirea cenaclurilor literare cu discoteci de proastă calitate
- România fără cultură (5) – Promovarea vedetelor de carton
Răul produs – în afară de pagubele materiale comise de Ciobănoii Distrugerii
Simplificarea relațiilor umane. Cenaclul era în măsură să genereze legături trainice, bazate pe afinități și valori comune. Discoteca a creat legături superficiale, bazate pe statutul financiar, pe forța fizică (mda, greu de depășit faza cu Ciobănoii Distrugerii). La discotecă pumnul e superior minții, dacă nu mă credeți, întrebați-i pe Ciobănoii Distrugerii. Ei au ieșit tot timpul pe picioarele lor din bombă, nu și cei cu care și-au pus mintea. Puțină minte, forță în pumn. Ghici cine pierde și cine câștigă din înfruntarea asta?
În cenaclu primeai lovituri intelectuale care forțau gândirea să se rafineze. Și în discotecă erau chestii rafinate, dar la distilerii fără pretenții. Marfă de proastă calitate. Și în discotecă încasai lovituri, doar că din acestea învățai că nu e bine să te afli în calea Ciobănoilor Distrugerii după ce își făceau plinul cu licori bahice. O lecție de viață și asta…
Se mai poate remedia ceva?
Greu, dar nu imposibil. Și e nevoie de bani și implicare.
Nu putem închide discotecile – nu e cazul să revenim la mentalitățile de pe vremea Cârmaciului -, dar se pot rea hub-uri culturale care să combine relaxarea cu actul creativ. Greu de crezut că ăla care merge la discotecă (pe Ciobănoii Distrugerii nici nu-i luăm în calcul) o să manifeste vreun interes pentru o lectură publică, dar educația de calitate presupune timp și efort. Hub-ul poate fi o parte din soluție.
Finanțarea cenaclurilor și revistelor pentru tineri. Da, iar am pretenții de la Ministerul Culturii. Mai ales că, datorită evoluției tehnologice, nici măcar nu e așa de scump să produci o revistă. Se poate și ceva online, dar e de preferat varianta tipărită. Buget pentru cultură au toate primăriile, dar cât timp votul vine de pa consumatorii de festivaluri și zile ale fiilor satului… Ei bine, votul vine și de la Ciobănoii Distrugerii, poate că și ei trebuie educați, nu? Paradoxal, lor discoteca le-a făcut mai mult bine decât rău. Păi au ieșit și ei de la stână, au arătat la gagici ce poate stânga lor, chestii de Ciobănoi.
Educație de calitate pentru tineri. Da, știu, e dificil să-i faci să înțeleagă că distracția nu înseamnă doar zgomot și să te spargi în figuri, dar asta trebuie făcut. Și Ciobănoii Distrugerii trebuie educați pentru ceea ce înseamnă discotecă; cu ei e mai greu cu alfabetizarea, măcar să atingă acea culme a dezvoltării personale care să le permită să se distreze fără ca alții să sufere.
Reducerea păcatului elitismului. Asta e de scris cu litere deosebite. Oamenii de cultură trebuie să învețe cum anume pot face cenaclurile atractive. Pornești de la ceea ce ai și încerci să mergi cât mai departe, nu vii cu pretenții de elitism și apoi te plângi că nimeni nu te înțelege. Un cenaclu trebuie să fie ceva dinamic, distractiv, trebuie să aibă și muzică. Mă gândesc la ceea ce au reușit băieții de la Iași, cu FILIT. Cam aia e calea.
E mult de lucru, dar merită. Cultura chiar merită…