Cu răbdare și fără tutun, am ajuns la cel de-al cincilea episod al demersului sisific de a identifica acele cauze ce au băgat cultura românească în moarte clinică. „Vedetele” de azi sunt vedetele de carton.
Cauza? De ce ne-au invadat vedetele de carton?
Principala cauză e una cât se poate de jenantă. Într-o anumită perioadă a istoriei, românii nu se pot lăuda că au avut cine știe ce vedete. În ultimii ani ai Epocii de Aur, cel mai tare inflencer era și cam singurul, adică Nicolae Ceaușescu în persoană. Omul orchestră în materie de vedetism; Ceaușescu ocupa trei din cele două ore de program la televizor, era prezent în presă și la radio. Vedetă dată dracului cum s-ar spune, doar că nu prea îndrăgit. A reușit performanța de a deveni mai iubit după moarte decât când era în viață, dar pentru asta i-a trebuit ceva timp. Timp în care vedetele de carton s-au impus fără drept de apel.
Costurile mici de producție au partea lor de vină. E mult mai ieftin să aduci în platoul televiziunii niște amețiți care se exprimă într-o limbă română aproximativă, nu au nicio ocupație, iar asta le-a permis să se specializeze în arta bălăcăritului.
Dictatura ratigului. Indiferent de ceea ce susțin, televiziunile au doar un singur interes: să iasă banul. Iar banul iese atunci când se lasă cu urmărire. Nu contează calitatea, contează cantitatea. Non-valorile sunt dispuse să facă orice pentru faimă. Mai țineți minte zilele de glorie ale Vulpiței și Viorelului de rigoare? Ăia proști, taică, dar și ce vedete… Vulpița, Viorel și nu numai au oferit genul de spectacol la care un om de cultură nu l-ar oferi niciodată. Asta pentru că bunul simț e consecința educației. Există, desigur, și excepții. Nu se poate contesta că Vadim era un individ cult, dar asta nu l-a împiedicat să presteze la nivelul Viorelului Vulpiței.
Cu așa personaje, televiziunile au creat iluzia că orice prost nu doar că poate fi cineva, dar trebuie să fie cineva. Andreea Țonciu s-a impus lejer etalându-și incultura și lipsa de educație. Ce, nu-i merge bine? Oricum îi merge mai bine decât unei profesoare, așa că…
Evoluția – De la invitatul excentric la moderatorul de televiziune
Anii ’90. Perioada curiozității. Pe la televizor apăreau tot felul de personaje bizare, dar inițial au fost tratate ca excepții. A fost o vreme când tot omul ținea morțiș să se vadă pe sticlă. Era material săditor, cum s-ar spune.
Anii 2000. Epoca de glorie a televiziunii de garsonieră. OTV, desigur, dar nu numai. Elodia e moartă și nimeni n-o găsește… Personajul fără ocupație clară devine protagonist. Nu mai conta ce știi să faci, ci cât zgomot ești capabil să produci. E perioada de glorie a asistentelor TV și beizadelelor. Da, Serghei Mizil.
Prezent. Transferul către online. Vedetele fără profesie devin influenceri pe rețele sociale. Mădălin Ionescu, dacă v-ați gândit la el nu ați greșit. Vedetele de carton nu mai depind de un producător, nu mai trebuie să se ploconească la nimeni, își produc singure mizeriile, iar validarea a milioane de urmăritori le întărește convingerea că, într-adevăr, contează. Are balta pește…
- Cum s-a scris singură povestea lui Darien – „Și, totuși, era un „el”
- România fără cultură (8) – Pirateria audio
- România fără cultură (7)- Tradiția în veșminte de plastic
- România fără cultură (6) – Înlocuirea cenaclurilor literare cu discoteci de proastă calitate
- România fără cultură (5) – Promovarea vedetelor de carton
Răul produs
Un impact colosal asupra sistemului de valori. Când Vulpița și Viorelul de rigoare țin în fața ecranelor milioane de oameni în timp ce emisiunile culturale au mai mulți producători decât spectatori, avem o problemă de securitate culturală.
Distrugerea aspirațiilor tinerilor. Am ceva ani de activitate la catedră, prin urmare pretenția că știu ce spun nu ține de aroganță. Când copiii visează să devină Vulpițe și nu-i deranjează nici postura de Viorei, despre ce vorbim? Când copilul de pe băncile școlii vede că o astfel de vedetă câștigă o avere fără școală, fără cultură, fără bun simț, mai vede vreun sens pentru cei douăzeci de ani de școală? De ce naiba să înveți? Să ajungi profesor muritor de foame? Nu mai bine eviți cartea pentru că s-ar putea să dăuneze prostiei și astfel pierzi din combustibilul pentru parvenire?
Eclipsarea valorilor reale e consecința firească. Vedetele de carton nu pot crește fără să lase umbre. Un scriitor premiat internațional e plictisitor. Era să scriu ceva despre un cercetător, dar asta ar însemna să admit că în România există cercetare. Când prostia ia fața, cultura adevărată e aruncată în întuneric.
Simplificarea discursului public cu consecințele de rigoare. Vedetele de carton folosesc un limbaj limitat, plin de ticuri verbale și dezacorduri. Expunerea îndelungată a publicului la astfel de farse are consecințe. În 2020, în cadrul unei inspecții frontale, o inspectoare s-a întreținut cu elevii discutând despre Vulpița și Viorel. Nu e fabulație. Aș fi preferat să fie…
Soluții pentru remediere
Soluții există, marea întrebare e dacă se mai poate îndrepta ceva. E nevoie de multă determinare și de ceva cheltuială, ori tocmai la capitolele astea stăm extrem de prost.
Avem CNA. Și ce dacă? CNA (Consiliul Național al Audiovizualului) ar trebui să-și facă treaba. În trecut nu s-a prea înghesuit. Libertatea cuvântului a fost prost înțeleasă. „Cenzura” nu trebuie să privească doar limbajul incalificabil, ci și promovarea imposturii. Evident, CNA nu prea are la dispoziție pârghii când vine vorba de online, dar televiziunile încă mai produc proști cu aere de vedetă.
Responsabilitatea sponsorilor. Mă aberez, desigur. Când le-a păsat sponsorilor și despre altceva în afară de rating? Profitul imediat, nu contează de la cine. Dacă emisiunea „aruncă în aer” audiența, mai contează calitatea emisiunii și publicului? Pe termen scurt, treaba asta a produs bani. Pe termen lung s-ar putea să ducă la faliment. Educația de proastă calitate duce invariabil spre așa ceva.
Educația de acasă. Teoretic, o soluție, practic… E dificil să fii optimist în condițiile în care părinții de azi sunt cei care în trecut s-au educat cu Azur, Generic și Dan Diaconescu în direct și înregistrat în același tip.
Promovarea non-valorilor a transformat spațiul public într-o cameră a oglinzilor strâmbe, unde impostura e uriașă și meritul a devenit minuscul. Este o formă de poluare spirituală la fel de periculoasă ca poluarea aerului.