Cauza: De ce a ajuns cultura la tarabă?
Una dintre principalele cauze, deși nu cea mai importantă, a fost desființarea infrastructurii specializate. După învălmășeala din Decembrie, s-a declanșat o adevărată vânătoare de spații comerciale. Având în vedere cam ce ne-a oferit Ceaușescu și regimul după care plâng nostalgicii, nu trebuie să ne surprindă că majoritatea spațiilor comerciale au fost preluate de la stat. În această goană după aur, librăriile au fost victime sigure. Majoritatea celor care le-au preluat au dorit să le transforme în ceva mult mai rentabil. Mulți au reușit, și mai mulți au dat faliment, dar la cumpăna dintre milenii o mulțime de librării și chioșcuri specializate în distribuția de carte și presă au dispărut. Nu cu totul, doar că și-au schimbat obiectul de activitate. Era – și este – mai rentabil să vinzi țigări la bucată, cartele telefonice și pufuleți decât cărți. În aceste condiții, cartea a migrat către supermarket, acolo unde se vinde între castraveți și mături.
Costurile de distribuție enorme reprezintă o altă cauză pentru care cultura s-a prăbușit, mai ales când vine vorba de carte. Bine, fenomenul trebuie disecat mult mai atent și promit să o fac, dar, pentru moment să ne limităm la costurile de distribuție. Micile librării nu au putut face față chiriilor enorme în timp ce marile magazine au oferit o soluție logistică ieftină, dar care a impus o selecție de best-seller-uri de calitate îndoielnică. Așa, la prima vedere, nu vi se pare că în rafturile supermarketurilor sunt mai multe cărți cu rețete decât de literatură?
Evoluția fenomenului
Anii ’90 – anii tarabei stradale. Vă mai amintiți cum se vindea cartea în anii de după căderea lui Ceaușescu? Cartea se vindea adesea direct de pe trotuar, așezată pe cartoane recuperate de la magazinul de băcănie. Cărți, casete piratate și baterii „777”. Ace, brice și carice într–o nouă formă de prezentare cum s-ar spune. Cărți de o calitate fizică îndoielnică – dacă erau răsfoite mai tare rămâneai fără carte. A fost momentul în care obiectul cu veleități culturale și-a pierdut demnitatea fizică. Păi ce cultură e aia care se vinde din praf și tarabă?
Anii 2000. Aparent, ceva speranță. Ziarele au început să vândă cărți la pachet. Serii întregi de cărți bine legate – cartonate; cine și-a imaginat așa ceva înainte de 2000 și ceva? – cu coperte de calitate, nu imagini mâzgălite și mai ales cărți la prețuri accesibile. Cărți de calitate la 10 lei… De neimaginat și totuși s-a întâmplat. Cartea mai ieftină decât un cozonac secuiesc. A crescut vânzarea de carte, dar nu și consumul de carte. Mulți români se mândresc cu bibliotecile doldora de cărți în țiplă. Păi dacă nu pot ieși la înaintare cu altceva, măcar cu cărțile necitite să ia fața.
Prezent? Aiurea de tot. Cartea se poate lua fie de pe net, deși în cazul unor astfel de achiziții se cam duce pe copcă toată emoția răsfoitului inițial. Puține librării mai rezistă, fiind sufocate de oferta din online. Personal, prefer să iau carte din librăria clasică. E mai scumpă, dar emoția merită cheltuiala. În supermarket cartea nu mai este rezultatul unei căutări intelectuale capabile să dea emoții, ci o achiziție de moment. Hai, că are copertă mișto și mai e și din aia care te învață să devii nu știu ce.
- Reforma educației: promiți, amâni, demisionezi
- Cum s-a scris singură povestea lui Darien – „Și, totuși, era un „el”
- România fără cultură (8) – Pirateria audio
- România fără cultură (7)- Tradiția în veșminte de plastic
- România fără cultură (6) – Înlocuirea cenaclurilor literare cu discoteci de proastă calitate
Răul produs? Impactul asupra percepției
Când cultura e pusă la vânzare lângă barabule și cercei de plastic, mai devreme sau mai târziu se vor face și asocierile de rigoare. Barabule, pătrunjel, carte… Tot un drac. Cultura nu mai e cultură, e un bun utilitar. Se pierde ritualul vizitei la librărie și magazinul de muzică, sunt chestii care ne lipsesc, nu credeți? Cultura nu se face așa, amestecând ceapă, morcov, pătrunjel și carte. Ciorba e ciorbă, cultura e cultură.
Selecția pe criterii de gramaj. Mda, puteam să o spun altfel, puteam să o spun mai bine, dar nu m-a dus capul la mai mult. Supermarketul nu prea vinde – să nu spun că nu vinde deloc – filosofie înaltă sau poezie și nici literatură de calitate pentru asimilarea căreia e nevoie de ceva cultură. Astea ocupă raftul degeaba; se vând mai bine cărțile de bucate și chestiile alea care te fac milionar doar pentru că tu ești puternic și îți poți umple contul doar cu puterea gândului. Da, cum să nu, e plină România de milionari care au citit cărți de-astea și au aplicat ce au citit.
Marele rău e reprezentat însă de dispariția librarului-ghid, un personaj de care tot mai puțini își aduc aminte. Există recenziile de carte, desigur, dar acestea nu sunt vii, așa cum era librarul-ghid. Ăla de vinde cărțile la tarabă nu știe ce vinde. El vinde, e convins că deja face prea mult. Librarul-ghid era capabil să susțină un dialog despre carte, să ofere o recomandare avizată. Bine, după 1990 nu prea a mai fost; s-a transformat în unul care vrea să vândă cu orice preț, iar ăsta a fost primul pas spre tarabageală.
Cum poate fi remediată acestă situație?
Greu – un cuvânt optimist. Imposibil. Mda, aici intervine ceva realism. Nu știu dacă se mai poate face ceva, dar pașii normali sunt cam ăștia.
Susținerea librăriilor independente. Ministerul Culturii poate subvenționa chiria unor astfel de spații sau să ofere librăriilor spații gratuit. Nu e un moft, e ceva de viață și de moarte. Cultura moare și statul crește TVA-ul la cărți. De asta am spus că e imposibil.
E nevoie ca spațiul de retail să fie gândit – încă o idee imposibilă. Supermarketurile vor să facă profit, nu să culturalizeze masele. Dacă barabulele sunt mai profitabile decât cărțile, vor vinde barabule. Prea puține supermarketuri oferă raioane distincte, frumos aranjate. În multe – nu o să dau nume, dar știu destule – cărțile arată de parcă au fost aruncate pe rafturi, nu expuse.
Evenimente de re-sacralizare a cărții. Ei bine, aici stăm ceva mai bine. FILIT Iași, eveniment la care am participat anul trecut mi-a dat speranțe, dar mai avem nevoie de astfel de evenimente. Orice oraș cu peste suta de mii de locuitori are datoria să se implice. Cultura trebuie scoasă din zona de marfă generală și reabilitată la statutul de experiență spirituală.
Și, desigur, e cazul de educație. Multă educație… Educație care să explice că o carte nu e obiect de decor ce trebuie protejat de o țiplă, ci o investiție în propria persoană.