În trecutul nu prea îndepărtat, când spuneam că mă tem mai mult de reformă decât de lipsa ei, aia se dorea a fi o glumă. O glumă intelectuală, mai exact. Ei bine, de ceva vreme am trecut de la glumă la realitate. Da, asta e România educată, rasa mamii ei de treabă. O țară unde reforma numai reformă nu este. Atâtea schimbări de dragul schimbării, preluare de modele fie fără adaptare la realitățile românești, fie prost adaptate, atâția miniștri cu viziuni de-a dreptul cretine – fanteziste este un cuvânt care mai lasă loc la speranțe – ei bine, toate astea la un loc și multe altele numai reformă nu se pot numi.
Gata, nu ma avem speranță! Nu mai e speranță dragi colegi. Ăștia mai tineri, lăsați catedra și plecați încotro vedeți cu ochii, nu mai e de stat în învățământ. Salariile sunt de rahat, condițiile de lucru din ce în ce mai proaste și, de parcă nu e destul, statutul cadrului didactic e de-a dreptul jalnic. De parcă nu era de ajuns, Educația a fost scoasă și vinovată pentru deficitul bugetar. Și, dacă tot a fost scoasă, a și plătit. Salarii înghețate, sporuri tăiate, normă de predare umflată și lista poate continua, că au avut grijă Bolojan și David să așeze apele.
Au trecut două luni de când nu avem ministru desemnat la Educație și nu e firesc. E de-a dreptul diabolic dacă ne gândim că interimar este Bolojan care, între două reprize de tăiat venituri la profesori a găsit timp să aprobe Programa de limba și literatura română pentru clasa a IX-a. Să fim drepți până la capăt, nu chiar el personal s-a ocupat de treaba asta, dar și-a pus semnătura undeva, așa că… E vinovat, ce să mai vorbim.
Evident, suntem în România, așa că e normal ca lucrurile să nu fie normale. Programa a fost aprobată pe șest, noaptea ca hoții, cum se striga acum ceva ani pe străzile din București. Prea puțini știu cum arată și mult mai puțini știu la ce folosește. Forma finală nu e accesibilă publicului, că doar e vorba despre proști care nu pricep ce e bine pentru ei și copii, așa că de ce li s-ar pune la dispoziție documentul?
- Noaptea ca hoții – programa de română aprobată pe sub masă
- Declarații de avere – Hadăr minte prin omisiune, liderii locali o rezolvă prin dispariție totală
- De ce la profesori se taie fără discuție, iar la alții se discută?
- Economia statului, plătită de profesor
- Sindicalistul blând suge la două sinecuri
Mai pe șleau, ce tot atâta democrație? Programa a fost pusă în dezbatere publică și a adunat reacții negative cât să dea și la restul programelor de liceu, gimnaziu și ce se mai poate. Mii de profesori au semnat un memoriu către minister în care au avertizat că e vorba despre un model depășit, iar treaba asta s-a lăsat cu reacții. Cum facem să nu mai refacem? Simplu, aprobăm pe șestache, la ceas de noapte. Nu mai contează că majoritatea celor din comisia de aprobare au făcut parte și din comisia de redactare; adică un fel de Gică Hagi care el centrează, el e la primire și, dacă poate, mai scoate și o lovitură de pedeapsă.
Demnă de… demnă de nu știu ce să spun, că nu mai e de râs, a fost reacția coordonatoarei echipei de „experți”. Nu se mai schimbă pentru că s-a muncit prea mult, efort intens și îndelungat. Hai, mă lăsați cu abureli de-astea? Dacă programa aia pusă în dezbatere publică arăta a „efort intens”, atunci eu unul sunt Leonardo di Caprio. Bine, pe undeva arăt ca el, că m-am cam îngrășat, dar în rest…
Pe scurt, dacă ăștia de la minister ascund programa, e clar că au un motiv. E posibil să fie tot „diacronica”, adică programa de la care a pornit tot scandalul. Nu m-ar mira…
Rămânem, așadar, cu o programă-fantomă și cu un sistem care preferă să se ascundă în spatele ușilor închise decât să dea ochii cu realitatea din sălile de clasă. Când „munca depusă” devine singurul argument pentru a refuza corectarea unei erori, înseamnă că orgoliul a luat definitiv locul pedagogiei. Ne uităm neputincioși cum se mai pune o cărămidă la zidul care desparte Ministerul de catedră, în timp ce singura diacronică pe care o înțelegem cu adevărat este cea a declinului nostru continuu. Dacă nici acum nu ne trezim, măcar să nu ne mirăm când ultima lumină din cancelarie se va stinge din lipsă de personal.