Ligia Deca, imagine pe spinarea olimpicilor

Au mai rămas puține zile până la alegeri și, cu ocazia asta, trag speranța că învățământul va scăpa de Ligia Deca, cea care a reușit să demonstreze că se poate și mai rău decât cu Androneasca și Anisie.

Acum ceva ani, când Ecaterina Andronescu răvășea la modul cel mai nociv învățământul românesc, siluindu-l efectiv cu o reformă halucinantă, de inspirație proprie. În cercul meu de colegi mulți spuneau că mai rău nu se poate. Optimist de felul meu, i-am asigurat că e loc și de rău. Am avut dreptate, din păcate…

Nu doar că a fost loc de mai rău, a fost loc de mult mai rău. Câmpeanu și Anisie parcă și-au pus în cap să o lipsească pe Androneasca de titlul de „Groparul Învățământului” și să-și însușească sceptrul, respectiv lopata cu care s-a tot săpat groapa educației naționale. Pe timpul „domniei” lui Câmpeanu a fost dezastru, dar în mandatul Monicăi Anisie s-a murit în învățământ la modul cel mai propriu. Cadrele didactice și elevii răpuși de viroza nenorocită au intrat în pământ cu zile pentru că Anisie nu a fost în stare să gestioneze corespunzător învățământul online, dar nici să furnizeze școlilor materialele necesare pentru protecția elevilor și personalului.

Trimiși în școli fără măști, fără dezinfectanți, fără multe altele câte erau necesare. La ce vă așteptați? S-a murit la propriu în perioada cât Anisie a fost la Educație, dar să nu uităm că în anul 2020 s-a înregistrat o promovabilitate record, conform declarației ministrului Educației. S-a lăudat cu promovabilitatea, dar n-a considerat necesar să ofere detalii asupra modului cum a fost obținută această promovabilitate. Mai țineți minte acea circulară de sorginte comunistă care a ajuns în școli și prin care profesorii au fost cumva obligați să promoveze pe toată lumea, la grămadă? Ei bine, despre asta vorbim…

Ligia Deca s-a străduit să „fure” lopata de la iluștrii săi înaintași. A avut ea pretenția să rămână în istoria educației naționale și are ceva loc asigurat. Din păcate, nu pentru multă vreme, pentru că se va găsi cineva dispus să o detroneze.

Fragmentarea anului școlar în module a fost o idee proastă. Chiar foarte proastă. Acum a venit și cu note la purtare în fiecare modul, ceea ce iar e o tâmpenie.

Sunt multe care se pot reproșa actualului ministru al educației. Unele dintre reproșuri nu țin direct de persoana ei, cum e faptul că multe școli sunt în reparații, deși anul școlar a început de ceva săptămâni. E vorba de bugete locale, de implicarea primarilor și consiliilor locale, de învârteli la nivel local. Însă există câteva chestii de care se face vinovată fără doar și poate.

Acum ceva zile a transpirat în presă un incident de anul trecut, când Ligia Deca și-a bătut joc de olimpicii la Matematică într-o manieră care duce cu gândul la Iohannis. Până să o comită Deca m-am gândit că numai Iohannis ar putea da dovadă de atâta lipsă de empatie și indolență.

Despre ce e vorba, mai concret? Foarte concret e că la întoarcerea din Tokyo, lotul olimpic de matematică a fost blocat pe aeroport pentru că Ligia Deca le-a transmis că vrea să-i felicite pe elevi. De la Tokyo la București este ceva distanță, așa că olimpicii erau mai mult decât obosiți. Dar dacă Deca a ținut să-i felicite…

Însă ministra venea și ea de pe drumuri. Venea din Germania, deci nu cine știe ce distanță dacă e să fie parcursă cu avionul. Și, obosită fiind, s-a răzgândit și le-a spus olimpicilor că pot să se care acasă deoarece nu mai vine… Vă dați seama câtă indolență? Obligi oamenii să te aștepte, dar pe urmă te răzgândești și le spui să plece acasă.

Dacă era așa de obosită pe cât a pretins, putea să ignore prezența elevilor pe aeroport și să-i convoace pe olimpici la minister. Acolo convoca și presa și ieșea ceva frumos, care să cimenteze la imagine.

Părerea mea, dacă interesează pe cineva, știți care este? A aflat că olimpicii sunt pe aeroport și cineva a dezinformat-o că sunt și televiziunile prin zonă. Tare s-a mai bucurat, dar bucuria i-a fost scurtă, pentru că cineva a informat-o că, de fapt, nu e niciun reporter prin zonă. Și ce faci în cazul ăsta? Te dai lovită. Spui că ești obosită și-i aștepți la minister, acolo unde o să vină și reporterii de la televiziunile afiliate partidului – cine mai crede în independența televiziunilor e fraierică rău de tot.

A mai fost și incidentul cu olimpicii în Bulgaria, când olimpicii au fost trimiși cu un microbuz mai mic decât era cazul. E drept, jenantul incident nu a fost generat de Deca personal, ci de unul dintre subordonați, dar cred că se impuneau măcar scuze, dacă nu o demisie responsabilă.

Mai nou, Deca a trimis ucaz prin Inspectoratele Școlare să nu cumva să îndrăznească cineva să pomenească despre premii la olimpiade și concursuri naționale înainte să le prezinte ea. Priceput, deci? Nimeni din învățământul românesc nu are voie să pomenească despre rezultatele copiilor înaintea ministrului Deca. De ce ar face așa ceva? Simplu… Suferă de sindromul Iedera. Vrea să-și facă imagine pe spinarea altora. E încercarea disperată de a-și lega numele de succesul altora, de a induce în mintea celor manipulabili că Ligia Deca este responsabilă de succesul copiilor. Un gest urât, fără doar și poate, care duce cu gândul la anumite practici ceaușiste.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *