Se pare că bugetul Educației pe anul în curs o să fie mai mic decât cel de anul trecut. Putem spune că e genul de situație cu care ne-am cam obișnuit, nu? Educația este prioritate națională, educația este cea mai solidă temelie pentru un viitor de calitate, „România educată” și multe altele. Doar sloganuri, nimic concret, nimic care să ajute cu adevărat educația. Asta pentru că, atunci când vine vorba despre bugetul Educației, acesta este folosit pentru a cârpi găurile de la alte ministere.
De ceva ani legislația prevede 6% din PIB pentru învățământ, dar când a primit Educația bugetul legal? Niciodată! Și, la cum se prezintă discuțiile politice și „viziunea” premierului Bolojan, e evident că legea e lege, dar doar pe hârtie.
Bugetul propus pentru 2026 e mai firav decât cel de anul trecut deoarece premierul a precizat că Educația nu va fi exceptată de reducerea cheltuielilor cu 10%, conform intenției Guvernului de a reduce „risipa bugetară”. Nu e rău că Bolojan vrea să reducă din cheltuielile statului, problema că e că vrea „reducere dreaptă” și pozează în nepărtinitor.
Marea problemă e că Educația a strâns cureaua de anul trecut, când salariile dascălilor au fost tăiate indirect cu până la 25%. Prin tăiere indirectă vreau să spun că normele de predare au crescut cu până la 25%, la care mai adăugăm și plata în bătaie de joc pentru orele suplinite, comasarea școlilor și desființarea de posturi. Educația a plătit cu vârf și îndesat prețul reformei, dar se pare că nu e destul.
- Economia statului, plătită de profesor
- Sindicalistul blând suge la două sinecuri
- O lecție de trădare sindicală
- Căutăm ministru la Educație. Se cere coloană de amibă
- Când liderii câștigă, profesorii pierd
Să nu ignorăm un amănunt foarte important și anume că reducerile din Educație au avut loc în septembrie, iar la felul cum e structurat anul școlar, reducerile vor afecta întreg anul 2026, adică ce a mai rămas din anul școlar 2025 – 2026 și începutul anului școlar 2026 – 2027. Și tot așa, deoarece Bolojan nu mai are chef să revină la catedra de 18 ore. Cu alte cuvinte, chiar dacă se păstrează nivelul actual al restricțiilor – să le spunem așa – Educația oricum și-a redus cheltuielile cu mai bine de 10%. Dar, cu toate acestea, premierul vrea alte tăieri.
De ce se încăpățânează Bolojan să taie de la Educație în condițiile în care Educația a strâns cureaua cu mai mult de 10%? Simplu. Pentru că ținta reală a lui Bolojan e reducerea cheltuielilor generale cu 10%; acesta e obiectivul real, deoarece premierul e cât se poate de conștient că nu poate tăia chiar de la fiecare câte zece procente. În unele domenii o s-o lase mai moale, dar nu o să se laude cu asta. Am mai trăit astfel de „senzații de catifelare” pe vremea lui Băsescu, care a spus că taie de la toată lumea, fără excepții, dar după ceva timp au ieșit la iveală niscaiva dedesubturi ce au dovedit niscaiva excepții.
Așa că Bolo taie mai mult de unde se poate. Și de unde poate tăia mai bine decât de la Educație? Nu există ministru desemnat. Teoretic, ministrul ar trebui să țină partea Educației, dar am mai avut și valori care au spus că au primit prea mulți bani. Mai țineți minte cine a spus „Nu am ce face cu atâția bani pe structura asta?” Dar stai, Bolojan e interimar la Educație… Ups, înseamnă că din partea „ministrului” nicio nădejde.
Cine să apere bugetul Educației? Liderii de sindicat? Zilele trecute Parlamentul a respins un proiect de lege prin care liderii de sindicat erau lăsați fără sinecurile reprezentate de salariile plătite fără să treacă prin școală. În condiții de austeritate crâncenă, Ministerul Educației dispune de fondurile necesare pentru a plăti salariile a peste o sută de lideri de sindicat care nu dau pe la școală. Mai pe scurt, sunt plătiți și de școală, și de sindicat. Credeți că ăsta e un cadou gratuit, un „grant” pentru ca activitatea sindicatului să se desfășoare în condiții optime? Nu, oameni buni, e doar o răsplată anticipată pentru obediență.
Așa că, ce să mai povestesc? Bugetul Educației va fi și mai costeliv decât de obicei. Dascălii vor salva țara pentru a nu știu câta oară, dar asta nu va conta prea mult pentru că oricum se va găsi cine să bage căruța națională în șanțul crizei. Liderii de sindicat își vor număra paralele și vor râde în continuare de fraieri.
În România școala nu mai e investiție, este sac fără fund; indiferent cât de mic ar fi bugetul, se găsește câte unul care să pretindă că e prea mult.