Zilele acestea mi-am dorit mai mult decât oricând să fiu acel Neghiniță din poveste, să mă pot strecura în urechea lui Daniel David și să aflu ce gândește omul ăsta cu adevărat. Nu mă interesează ce declară, ce spune, mă interesează ce gândește sincer, în mintea aia a lui. Pentru că, s-avem iertare, Daniel David chiar gândește. Cum anume gândește, asta e partea a doua și cea mai importantă, pentru că deciziile lui au afectat un sistem vital pentru România. De la Ecaterina Andronescu nimeni nu a mai reușit o asemenea contraperformanță. Da, dacă aș fi Neghiniță pentru câteva minute, în urechea lui Daniel David aș vrea să ajung; într-o vreme îmi doream să aflu ce colcăie în mintea lui Iliescu, i-aș fi vizitat urechea și mintea cu riscurile de rigoare.
„Ar trebui să intru în istorie ca un ministru curajos care nu a fugit să-i fie bine sau ușor. Care a acceptat sacrificiul de a mă transforma dintr-un ministru al reformei într-unul al austerității, de dragul de a salva salariile și bursele până la sfârșitul anului. Pentru mine cel mai ușor era să plec” – replica lui Daniel David, ministrul Educație, după ce zeci de mii de cadre didactice i-au cerut demisia în stradă.



Învățământul fierbe, stă să explodeze, dar ministrul de resort simte doar dureri la bască în legătură cu asta, adoptând o conduită arogantă, neasumată și iresponsabilă. Profesorii îmi cer demisia?! Care e problema, nu au decât să ceară, cât timp nu mi se cere de la nivel înalt nu am de ce să mă tem. Și, culmea nesimțirii, are pretenția să fie considerat erou și salvator de sistem și patrie. Vine și cu argumentele „solide” pentru a-și susține pretențiile – a salvat posturi, salarii și burse. Ce contează că „salvarea” posturilor s-a soldat cu concedieri masive și cu profesori siliți să facă naveta în și mai multe școli ca până acum sau să predea discipline care, până în toamnă, le-au fost complet străine? Ce contează că dascăli cu experiență și vocație, dar care nu au reușit să se titularizeze nu pentru că nu i-a dus capul, așa cum au sugerat ministrul Educației și premierul Ilie Bolojan, ci pentru că nu au avut unde anume să se titularizeze, au fost alungați din învățământ la modul cel mai propriu și urât cu putință? Important e că s-au salvat salariile dascălilor rămași. Și cât timp s-au salvat salariile, chiar nu mai contează că profesorii trebuie să muncească mai mult.
- Practica pedagogică, îngropată de Șocâte și contabilitatea universitară
- Reforma cu două masterate și zero eficiență
- Unde e degrevarea, domnule ministru?
- Invitat la FILIT Iași
- Câte ore pe săptămână lucrează un profesor?
Cât timp s-au salvat salariile nu mai contează că ministerul are restanțe mari de tot la plata drepturilor salariale ale cadrelor didactice. Despre aceste drepturi legale, neplătite de ani buni – ordonanța devenită lege 15/2008 nu a fost niciodată respectată, dar nici abrogată, prin urmare ministerul e bun de plată – nu mai vorbesc nici măcar liderii de sindicat, ei vorbesc doar despre măriri de salarii. De ce să ceri măriri de salarii cât timp salariile sunt foarte bune? Da, dacă s-ar plăti conform legii, salariile dascălilor din România ar reprezenta ceva, ar fi chiar atractive. Dacă…
S-au salvat bursele… Care burse, că studenții au fost trimiși de ministru la muncă. Așa s-au salvat bursele sau banii bugetului? Bursele elevilor au fost și ele ciuntite, că ministerul nu-și mai permite prea mulți elevi deștepți. Daniel David a venit cu justificări infantile de genul că elevii au declanșat o adevărată goană după note, nu învață. Păi și cum iau notele alea bune, domnule ministru? Cu excepții – că mai există și așa ceva – niciun elev de media șapte nu obține zece pe linie. Când am scris „excepții” mă gândeam la acei profesori mai indulgenți care, la discipline mai… mai bine nu spun să nu iasă discuții, mai lasă de la ei. Ești de șapte, dar ia un opt, că ești bun la română și matematică.



Nu, Daniel David nu este un om curajos, ba dimpotrivă. Pentru că a tăia salarii și burse, a da afară oameni care chiar nu meritau asta nu ține de curaj, ține de lașitate. Curaj era dacă, atunci când s-a stabilit bugetul, Daniel David ar fi ieșit la înaintare și ar fi luptat cu factorii de decizie pentru un buget decent la Educație. Pentru că individul era ministru la Educație atunci când s-a stabilit bugetul, nu poate da vina pe „greaua moștenire” lăsată în urmă de alt incompetent care a acceptat un buget de mizerie doar să-și salveze fotoliul de ministru. De fapt, Daniel David exact asta a făcut, a acceptat mizeria de buget pentru învățământ doar să-i fie lui bine. Și i-a fost bine, încă îi este.
Dacă e măcar pe un sfert atât de specialist pe cât se pretinde, ar fi știut din capul locului cât anume este necesar Educației pentru plata salariilor și nu ar fi acceptat sub nicio formă să primească mai puțini bani decât pragul sub care plata dascălilor urma să fie pusă sub semnul întrebării. Dacă era cu adevărat bărbat s-ar fi luptat pentru procentul legal din PIB pentru învățământ și atunci ar fi fost eroul tuturor. Însă Daniel David nu a avut atâta curaj încât să devină erou. A acceptat ca Educația să primească un buget jenant de mic, care nu a ajuns pentru plata salariilor. În loc să dea dovadă de curaj măcar în ultimul ceas, David a ales să fie laș în continuare și a crescut din pix norme de predare, a tăiat bursele și multe altele.
În loc să se lupte cu cei mari, ministrul Educației a ales să îi persecute pe cei mici, ori asta, s-avem iertare, numai curaj nu înseamnă. Nu, ăsta nu e curaj, e lașitate de cea mai josnică speță.