De ceva timp, de fiecare dată când pe Facebook e distribuit un articol despre revendicările sau protestele cadrelor didactice, pe lângă like-uri, mai apar și reacțiile alea cu hăhăială. Da, că tare mai e nostim. Cum să nu râzi când vezi că profesorii se plâng că guvernanții își bat joc de munca și sacrificiile lor? Cum să n dai cu hăhăială când afli că bugetul Educației nu e niciodată cel legal. Păi să nu te strici de râs când vezi că profesorilor le-a crescut norma didactică de predare?
De ce atâta hăhăială când vine vorba despre nevoile și necazurile dascălilor? Răspunsul nu e simplu de dat, dar reprezintă apogeul unui îndelungat demers de demonizare al cadrelor didactice. Nu cred că există vreun profesor căruia să nu-i fi aruncat cineva vreodată în față „Hai, domnule, știe toată lumea că lucrați doar patru ore pe zi. Păi eu am program de lucru de opt ore pe zi și nu mă plâng atât”. Sunt sătul până peste cap de „specialiști” care știu ei mai bine decât cadrele didactice ce înseamnă să fii dascăl. A, și să nu uităm că „aveți trei luni de concediu pe an, așa că nu vă mai plângeți, că eu nu mai știu de când nu am avut concediu”.
Românul refuză să accepte că activitatea unui cadru didactic nu se rezumă doar la orele de predare propriu-zisă. Nu, profesorii au doar patru ore pe zi și concediu toată vara. Și aici intervine paradoxul românesc. Tot românul îl invidiază pe profesor, dar nu se grăbește nimeni să-i preia „funcția”. Nu vrea nimeni să fie profesor, vrea doar să aibă salariu de profesor și program de profesor. Dar nu adevăratul salariu de profesor și nici adevăratul program, ci alea pe care le are el în cap. Adică patru ore pe zi, cafeluțe, concediu de trei luni și salariul ăla pe care-l flutura acum ceva ani Ligia Deca, salariu pe care nu l-a primit în realitate niciun cadru didactic. 12000 salariu brute pentru un dascăl cu Gradul Didactic I și douăzeci și cinci de ani vechime… Asta flutura Ligia Deca nu cu mulți ani în urmă, dar salariul real a fost pe la 9000. Nouă mii de lei salariul brut; cine e angajat știe foarte bine că între salariul brut și cel net se întinde prăpastia nesătulă a bugetului, care încasează aproape jumătate din salariul ăla mare și baban. Din nouă mii nu mai rămâne mare lucru.
- Demonizarea dascălilor și hăhăiala proștilor
- Kelemen Hunor – alt expert în educație
- Cât plătești să nu te apere sindicatul
- Nea Bolo, hai cu comparația până la capăt
- România fără cultură – (11) Marian Godină
Ordonanța 15 din 2008 a beneficiat de multă publicitate la timpul ei, dar despre amânarea plăților nu s-a vorbit prea mult, așa că tot românul știe că salariile profesorilor au crescut de mii de ori și cu toate acestea profesorii nu se mai satură și cer mai mult. Încă o manevră care a ruinat imaginea dascălilor, bine orchestrată de guvernanți. Din când în când se anunță cu surle și trâmbițe că salariile profesorilor cresc – și cresc substanțial -, dar apoi legea se prorogă sau se anulează. Dacă aș primi toate măririle salariale la care am dreptul, n-aș mai pleca din școală. Nici acum nu prea plec; a avut grijă Șocâte să ne asigure program de permanență.
Guvernanții, cu Ordonanța 15/2008 și prorogările ei infinite, au orchestrat perfect demonizarea. Anunță măriri bombastice, apoi le amână, lăsând dascălii să pară nesătui. Iar societatea mușcă momeala, aruncând cu hăhăieli pe Facebook în loc să susțină protestele. Rezultatul? Un sistem educațional sleit, cu profesori epuizați și elevi care ies analfabeți funcțional. Felicitări, România, ai reușit să transformi educația într-o glumă proastă. Dar râde cine râde la urmă: generațiile viitoare vor plăti prețul, iar tu, hăhăitorule de pe canapea, vei avea copii care nu știu să scrie corect un CV. Atunci să vedem cine mai râde.
Paradoxul suprem – toată lumea vrea copii educați, dar nimeni nu vrea să plătească dascălii decent. Românul mediu invidiază “programul lejer” al profesorului – patru ore pe zi, zic ei – dar uită de planuri de lecție, evaluări, remedieri, ședințe cu părinți isterici și birocrație sufocantă care te ține legat de birou până seara târziu. Și vacanța aia de trei luni? E plină de cursuri de perfecționare obligatorii, pregătiri pentru noul an școlar și pregătirea pentru examenul de titularizare. Dacă e așa de roz, de ce fug absolvenții de pedagogie ca dracul de tămâie? De ce avem deficit cronic de profesori calificați, iar școlile rurale arată ca după război? Și, mai ales, de ce hăhăiesc românii când citesc despre protestele sau necazurile dascălilor? Pentru că nu-i duce mai mult capul e un răspuns. Pentru că prostia le-a fost exploatată și direcționată de guvernanți. Bolojan, cel pe care mai ales oamenii educați l-au votat și l-au dorit premier și chiar președinte, a accentuat batjocura la adresa cadrelor didactice. N-a fost singur, a fost ajutat de Daniel David și, mai nou, susținut de Kelemen Hunor. Mai duceți-vă dracului cu hăhăielile voastre cu tot.