Declarații de avere – Hadăr minte prin omisiune, liderii locali o rezolvă prin dispariție totală

S-a inflamat fierea în Anton Hadăr. Iar…

Spun „iar” s-a inflamat deoarece în ultima vreme individul a reușit să lase impresia că nu mai doarme noaptea de cât de implicat este în lupta pentru apărarea drepturilor cadrelor didactice la modul general, nu doar a celor universitare.

Eu unul zic să nu vă lăsați prostiți de diarea verbală și mutrele ofensate pe care le face Hadăr. Pentru că Hadăr numai sindicalist nu este. E orice vreți voi și orice vrea el, mai puțin sindicalist. Omul este milionar în lei și chiar în Euro sau Dolari, ce vreți voi după ce faceți conversia. Huzurește în trei case și un sfert și are venituri serioase din titluri de stat deoarece a avut unde investi, dar mai ales de unde.

În 2024, conform ultimei declarații de avere accesibile online, a câștigat aproape jumătate de milion de lei din „Activități didactice și de cercetare. Proiecte cu mediul privat, proiecte internaționale și proiecte europene”. Cam tot atât a câștigat și în anii precedenți, dar nu asta e singura lui sursă de venit. Terenuri agricole, investiții… Are de toate de peste tot, mai puțin venituri din activități independente, cum ar fi drepturi de autor.

Un individ atât de deștept ca Hadăr, atât de profesor universitar și ce mai e el pe acolo nu are venituri din drepturi de autor. Valorosul ăsta chiar nu a reușit să vândă vreo carte în 2023? Sau poate că a omis, nu de alta, dar în lunga declarație de avere nu a trecut salariul primit ca lider sindical. Scăpare sau omisiune intenționată? Personal, nu prea cred în omisiuni nevinovate, mai ales când vine vorba despre lideri de sindicat de teapa lui Hadăr. Mă străduiesc de ceva vreme să citesc declarațiile de avere ale liderilor de sindicat de la Botoșani și pot spune că în cazul lor omisiunea e totală. Adică nu sunt de găsit. Declarațiile de avere ale contabililor, consilierilor școlari și alți funcționari mărunți sunt accesibile din două clicuri, dar nu și ale liderilor de sindicat din Botoșani. De ce atâta secretomanie?

Pentru că declarațiile de avere sunt de ochii lumii. Hadăr își permite să mintă fie direct, fie prin omisiune. Nicio instituție nu o să-l deranjeze pe Hadăr pentru omisiuni în declarația de avere, dar trepădușii mai mici, de la nivel județean, nu sunt imuni la probleme, așa că au rezolvat-o în modul mârlănesc. Nema declarația de avere. Dacă nu e declarație, înseamnă că nu e minciună.

Legal vorbind, transparența nu e un moft, ci o obligație morală și legală pentru oricine exercită funcții publice sau reprezentative, inclusiv liderii sindicali. Când Hadăr „uită” să declare venituri esențiale, iar colegii săi din Botoșani aleg pur și simplu să nu declare nimic, mesajul e clar: regulile sunt pentru fraieri, nu pentru ei. Până când instituțiile statului nu vor sancționa aceste practici, vom asista la aceeași bătaie de joc – sindicaliști bogați care predică dreptatea socială, dar ascund cu grijă propria avere. Cititorii merită adevărul întreg, nu jumătăți de declarații și dispariții convenabile. Sau poate tocmai asta e strategia câștigătoare în România anului 2026?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *