Mai zilele trecute, discutând cu ceva colegi de breaslă, am fost surprins să constat câtă lume îi plânge de milă lui Daniel David. Că nu a avut de ales și a trebuit să facă ceea ce i s-a dictat, nu ce a vrut el. Da, sigur, că dacă era David lăsat să facă tot ceea ce avea în cap, eram chiar mai rău decât ne-a lăsat după demisia cu cântec. Și omul e un mare specialist în psihologie, păcat de el că a ajuns să fie urât de toată lumea, că nu merită asta.
Un alt motiv de plâns de mila lui Șocâte e cică faptul că, întors la el acasă, la Cluj, studenții și nu numai îi cer demisia. Curioasă revenire, nu credeți? A plecat din poziția de rector al UBB și a revenit pe fotoliul pe care l-a părăsit. Cu alte cuvinte, ce era al lui a fost pus deoparte, să nu cumva să sufere David că a rămas fără „foncție”.
De ce să plâng de mila lui David? Că își ia șuturi în târtiță? Dacă interesează pe cineva părerea sinceră a subsemnatului, să știți că le merită din plin, ba chiar mai mult decât atât. Merită șuturi cât să-i iasă pe nas. La modul metaforic, deoarece nu încurajez violența.
De felul meu sunt empatic, dar mi se pare o prostie să risipesc empatia pentru un individ care s-a dovedit incapabil să ofere așa ceva celor care au avut nevoie. Daniel David a distrus învățământul și și-a bătut joc de dascăli așa cum nimeni nu a îndrăznit înaintea lui, dar a avut tupeul să pozeze în salvator de sistem și geniu neînțeles. Ba, de parcă asta nu era de ajuns, ne-a făcut pe toți proști. „Uneori am impresia că încerc să salvez Educația de unii oameni ai Educației, care efectiv nu înțeleg această criză majoră prin care trecem și uneori chiar să-i salvez de ei înșiși”. Da, asta înseamnă în traducere liberă aroganta exprimare a celui care s-a crezut cel mai deștept ministru al Educației. Eu încerc să salvez Educația, dar voi sunteți prea proști, prea superficiali pentru a înțelege genialitatea planului meu.
David ne-a făcut pe toți proști, atât de proști încât a trebuit să ne salveze el de noi înșine. Și eu trebuie să empatizez cu el, să-i plâng de milă că studenții îi cer să-și ia tălpășița de la conducerea UBB. Eu unul sper să nu umble cu jumătăți de măsură și să nu se lase până nu-l văd plecat din universitate. Păi de vreme ce a girat subfinanțarea Educației, nu cred că i-ar strica să suporte consecințele directe. Așa, ca experiență psihologică. Ești de acord cu reducerea de posturi? Ce-ar fi să pleci tu primul? Puterea exemplului personal e de luat în seamă.
- 31 ianuarie și zero răspunsuri
- Educația are nevoie de un ministru, nu de un slugoi
- Cum scăpăm de nemuritorii din fruntea sindicatelor?
- Paradoxul suprem al sindicalismului românesc – eșecuri totale, mandate pe viață
- De ce dascălii plătesc cotizații unor trădători „aleși” pe viață?
De ce aș risipi empatie pe „suferința” individului care mi-a mărit programul de lucru cu 25% – patru ore, deși oficial s-a lăudat că normele didactice vor crește cu „cel mult două ore”. „Cel mult” înseamnă că este loc și de mai puțin, nu? Asta se poate înțelege din impecabila exprimare în limba română. Ori, s-avem iertare, pentru mine și alții care au depășit 25 de ani la catedră și au susținut Gradul I, Daniel David a avut un cadou special. Patru ore în plus. Eu unul m-am pricopsit și cu o zi de serviciu în plus. Nu mare lucru, Davidache. Patru ore în plus, o zi de serviciu pe școală în plus… Hai, că nu e chiar așa de mult. O sută patruzeci și patru de ore de predare în plus pe an, la care se adaugă hârțoagele, pregătirea lecției. O bagatelă, acolo…
Nu e mult pentru David, că lui nu și-a crescut programul de lucru și nici nu și-a luat obligații de serviciu în plus. Săptămâna asta mi-a dat târcoale o răceală zdravănă. Abia mă mai țin pe picioare și de-abia vorbesc, dar nu mi-am luat concediu medical. Prima zi e gratis, adică nu se plătește. În douăzeci și șase de ani am avut concediu doar o singură săptămână și atunci mă simțeam cam tot așa. Dar acum, deși chiar am nevoie, am preferat să merg la școală. N-am fost eu 100%, dar nici nu am putut da cu piciorul „avantajelor” ce derivă din refuzul concediului medical. Prima zi e gratis, nu se plătește, apoi se plătește 55% și concediul medical se taie din vechime. E fain rău de tot să fii profesor, nu-i așa? Și la toate aceste „beneficii” a contribuit și Daniel David, de mila căruia plâng unii dintre profesori.
Nu risipiți empatie pe un om care nu merită. David s-a prăvălit, e drept, dar nu a căzut la nivelul unui profesor din preuniversitar, să beneficieze în mod direct de reforma pe care o tot laudă. Da, să aibă și el „cel mult două ore în plus”, dar mai bine patru, să fie beneficiul complet. Să facă două zile de serviciu în loc de una singură și să facă navetă în măcar trei școli. Nu-l jeliți că o duce bine, mult mai bine decât cei care-i suportă reformele. Și nu mi-ar părea rău să aud că UBB l-a trimis la păscut. Dacă e așa deștept, o să facă parale serioase din psihologie aplicată, nu teoretică. O să-i rotunjească veniturile testând efectul parfumurilor, eventual a celui de fasole, asupra stării de spirit a celor loviți în plin de reforma lui. Dacă e așa de deștept precum pretinde, o să se descurce chiar mai bine decât pe vremea când era mufat la paralele Educației. Dacă nu… Să spunem că nu a meritat mai mult.
Un individ care reformează fără să suporte reforma nu e reformator — e birocrat cu discurs găunos.