Am spus-o nu doar o singură dată și o să o repet de câte ori va fi nevoie. Cadrele didactice sunt categoria socio-profesională de care guvernanții își bat joc cel mai mult.
Într-o vreme dascălii aveau salarii de mizerie pentru că România nu putea să le ofere mai mult. Da, chiar așa. România, „cea mai bogată, cea mai frumoasă țară” din lume, că așa am învățat la școală noi, ăștia care avem o vârstă, nu era în stare să ofere profesorilor decât salarii mizerabile. Acum e ceva mai bine, însă asta s-a întâmplat din cauză că am intrat în Uniunea Europeană și, vrând-nevrând, Europa ne-a târât după ea. Dacă era să rămânem la nivelul de dinainte de aderare, cele mai mari salarii din sistem n-ar fi depășit două sute de euro.
Da, salariile au crescut, dar nu și puterea de cumpărare. Guvernanții ne scot ochii cu măririle de salarii, deși acestea sunt departe de cele promise sau măcar legale. Ciudat, cu salariul mărit cumperi mai puțin decât înainte de majorare… Iar situația asta e valabilă mai ales pentru profesori. Alte categorii de bugetari au primit măriri de lefuri în adevăratul sens al cuvântului – nu o să le nominalizez deoarece în acest post nu intenționez să stârnesc invidie și nici zâzanie – care chiar cântăresc în plus la salariu, dar nu și profesorii; dascălilor le e suficientă vocația, nu mai au nevoie de parale. Când le vine foamea-n burtă profesorii o alungă cu un covrig (eventual de Buzău că e la modă) peste care întind un strat gros de vocație, că pateul vegetal e prea scump.
- Românul și sângele de afacerist
- Profesori în Fața Justiției: Când Legea Se Aplică Selectiv în România
- Magazinul cu vocație. Cum să plătești cu sacrificiu și iluzii în învățământul românesc
Și, ca și cum nu e de ajuns, guvernanții se lăcomesc la naveta profesorilor. Trist, dar adevărat, însă prea puțini profesori se pot lăuda că profesează în localitatea de domiciliu. În multe școli din mediul rural majoritatea profesorilor provin din alte localități, eventual din reședința de județ. Iar asta presupune navetă, multă navetă, iar veștile „bune” încă nu s-au terminat. Scăderea efectivelor școlare și creșterea numărului de elevi în clasă a dus la economii importante la bugetul de stat, dar a asprit spolierea cadrelor didactice navetiste. Cunosc dascăli care își împart activitatea în patru școli plasate în diferite colțuri ale județului, colegi care petrec mai mult timp pe drumuri decât la ore. E vina ministerului că nu pregătește profesorii pe arii curriculare, ci doar pe discipline, dar să revenim la navetă.
Cum anume decontează statul naveta cadrelor didactice? În România educată naveta dascălilor e decontată la nivelul… abonamentului la mijlocul de transport în comun, inclusiv pentru acei profesori care fac naveta cu mașinile personale. De fapt, mai ales pentru respectivii…
Concret, dacă ești cadru didactic navetist, pe nimeni nu interesează câți litri de combustibil arzi pe lună pentru a fi prezent la școală. Statul îți decontează doar contravaloarea abonamentului la microbuz, în rest scoți bani din buzunar să-ți urmezi vocația și să culegi satisfacțiile profesionale care-ți vor alina bătrânețile. Pentru că, s-avem iertare, dar abonamentul la microbuz costă mai puțin decât benzina mașinii personale. Nu mai punem la socoteală că mașina nu are nevoie doar de benzină sau motorină, mai are nevoie și de cauciucuri de sezon, ulei, ITP, asigurare etc. Să ne limităm doar la consumul de combustibil care, repet, costă mai mult decât abonamentul la mijloacele de transport în comun.
Doare pe cineva din minister la bască de faptul că la transportul în comun prețul pe kilomentru e tot mai mic cu cât distanța e mai mare în timp ce consumul de combustibil am mașinii profesorului rămâne constant la suta de kilometri? Cu cât e distanța de acasă până la școală e mai mare, cu atât e mai mare diferența între ce cheltuiești și ce primești. Hal de țară…
Care e justificarea guvernanților? Păi cadrele didactice ar trebui să folosească mijloacele de transport în comun, că doar atâta are statul chef să plătească. Dacă vor să beneficieze de confortul propriei rable – că majoritatea profesorilor asta își permit – nu au decât să plătească, dar să plătească din propriul buzunar. Dacă nu le convine, n-au decât să se plimbe cu microbuzul…
Sunt sigur că majoritatea dascălilor ar prefera să facă naveta la serviciu și retur cu mijloacele de transport în comun, însă orarul acesta nu prea bate cu cel de la școală. Pentru că patronii firmelor de transport călători numai la confortul cadrelor didactice nu se gândesc. Nu cred că vreun patron de firmă a fixat în așa fel orarul încât microbuzul să ajungă la Țărănoaia din Vale la opt fără zece, că duce acolo un profesor. Și nu, nu i-a trecut prin cap să bage o prelungire de rută până la Țărănoaia din Deal, că acolo e o școală primară cu cinci clase în regim complet simultan, iar învățătoarea vine tocmai de la reședința de județ.
Atunci când stabilesc orarul mijloacelor de transport, patronii firmelor de profil numai la orarul și nevoile cadrelor didactice nu se gândesc. Sunt profesori care fac naveta cu mijloacele de transport în comun și ajung la școală la șapte și ceva sau mai devreme, deși încep orele de la zece. Sau dascăli pe care îi prinde ora 16 în școală, deși termină activitatea la catedră cu patru ore mai devreme. Dar asta e, depind de mijlocul de transport în comun. Dacă nu au mașină… Cei care au mașină ajung la timp la ore, dar plătesc pentru asta. Plătesc din salariu pentru că statului nu-i pasă de confortul profesorilor, ci doar de economiile la buget.
Apropo, am acumulat peste douăzeci de ani de navetă. În primii ani nu mi s-a plătit un leu pentru că așa a vrut bicepșii primarului de atunci. Și când îi mai auzi pe cei de la minister că se întreabă de ce tinerii nu vor să lucreze în învățământ… Tinerii nu vor să lucreze în învățământ și pentru că statul își bate joc de ei când vine vorba să le plătească naveta.