Săptămâna trecută, așa cum am amintit într-unul dintre posturile precedente, am ajuns pe la Consfătuirea profesorilor de specialitate. Uneori, când nu sunt chiar în apele mele, îmi pun o întrebare cât se poate de ancorată în realitatea tehnologică a lumii în care trăim. De ce mama naibii consfătuirile astea nu se desfășoară în format virtual? E mai comod și mai economic… După programul de la școală te retragi acasă, deschizi laptopul și camera, accesezi linkul și participi la întâlnire. Și, în timpul ăsta, dacă ești capabil de activități multiple – multitasking, cum i se spune mai modern – poți face și altele. Citești presa, corectezi testele inițiale, lucrezi la planificare…
Ați reținut, da? Când nu sunt chiar în apele mele am pretenția la consfătuiri virtuale. De regulă, ies din apele mele când consfătuirea este plasată în cursul săptămânii și, pe undeva, se sugerează că am putea ajunge la destinație folosind teleportarea. Nu ai cum, frate, chiar nu ai cum să ai cursuri până la ora 14, iar consfătuirea să fie fixată la… ora 14. Chiar dacă predai în reședința de județ, tot ai niște probleme să ajungi la timp. Așa că… Așa că mai bine cu virtualul.
Pe de altă parte, când consfătuirea este programată în afara programului de lucru, iar deplasarea presupune mijloace clasice, revin în apele mele, care sunt calme și pline de voioșie. Până la urmă, consfătuirea este și despre întâlnirea cu colegii cu care te înțelegi bine, dar nu i-ai mai întâlnit față în față de la consfătuirea de data trecută. Și o astfel de întâlnire face mult… Mult bine pentru psihic. Când te revezi cu colegii din facultate, cu cei de cancelarie, dar care au plecat spre alte orizonturi, consfătuirea chiar merită deplasarea. Pentru că la consfătuire nu te așteaptă cine știe ce încrâncenare (când eram tânăr mai erau și probleme, dar babalâcii ăia enervanți s-au cărat la pensie, iar mentalitățile au mai evoluat), ci colegii tăi, colegi pe care, poate, în ultimii ani nu ai mai apucat să-i vezi și nici să discuți cu ei. Știți voi, Covidul, izolarea și distanțarea socială…
Sincer, nici nu e obligatoriu să fii atent la ce se discută; oricum vei primi raportul pe email, îl poți consulta ulterior, când ai chef, de câte ori ai chef și, mai ales, dacă ai chef.
Iar colegii… Mda, într-un an de zile se adună destule care se vor povestite. Și de la tine, și de la ei… Când se termină consfătuirea și cei mai mulți se grăbesc spre case sau spre unde au treabă te încearcă sentimentul ăla că n-a durat destul. Consfătuirea, nu vă gândiți la altceva, că sunteți cadre didactice.
Eu unul prefer întâlnirile față în față, dar nu pentru că sunt retrograd sau am mentalitatea de pe timpul lui Pazvante. Consfătuirea față în față îți oferă ceva ce virtualul încă nu e capabil să livreze. Voi ce alegeți? Virtual sau față în față?
Apropo, la ultima consfătuire la care am participat am prins și două invitații la nuntă. Sincer, nu cred că le ratam dacă ratam consfătuirea sau dacă aceasta se desfășura în format virtual. Până la urmă tot ajungeau la mine, dar e bine să țineți cont de astfel de posibile incidente când vă hotărâți pentru ce tip de consfătuire optați.