Ieri am scris câte ceva despre cine câștigă și cine pierde de pe urma unei posibile greve. Deși mi-am luat ceva înjurături și „ai grijă” presimt că încă nu s-a încheiat. Le mulțumesc celor care mi-au trimis mesaje de susținere, mă bucură să aflu că nu sunt singurul care gândesc altfel decât majoritatea celor care preferă să plătească lună de lună cotizație pentru… nimic. Mă întristează îndărătnicia oilor care susțin că, de fapt, eu sunt ăla care bate câmpii și sindicatul chiar își face treaba. „Ce alte sindicate au mai protestat atât de multe zile anul trecut? Liderii se luptă cu Guvernul și unul ca tine spune că nu fac nimic” – citat aproximativ dintr-un „apreciator” care a ținut să fie anonim. Nu tu poză de profil, nu tu nume de om și, după ce a văzut că am văzut, foarte probabil că m-a și blocat. Așa, să nu apuc să-i dau replica.
E incredibil cât de mulți sunt dascălii care încă percutează la manevrele liderilor în loc să le ceară să-și dea demisia. Pentru că „lupta cea mare” a sindicaliștilor din Educație nu ar trebui să fie cu Guvernul și cu ministerul de resort, ci cu liderii de sindicat, acei indivizi lipsiți de scrupule din cauza cărora învățământul arată cum arată. Dacă liderii de sindicat și-ar fi respectat misiunea și angajamentele, Educația din România ar fi arătat astăzi altfel, iar jenantul proiect „România educată” al celui mai anost dintre președinți nu și-ar fi avut rostul. Ori, s-avem iertare, ce au făcut liderii de sindicat? I-au vândut pe sindicaliști și încă foarte ieftin. Și, cât timp o să li se permită, tot asta o să facă.
Sindicatele din Educație au cele mai proaste rezultate dintre toate mișcările sindicale din țara asta. Și, cu toate acestea, liderii de sindicat sunt instalați pe vecie. Niciunul nu și-a dat demisia și niciunul nu a fost trimis la catedră prin ceea ce se cheamă alegeri democratice, deși rezultatele proaste ar fi reclamat de la sine fie demisia, fie demiterea. Cum e posibil așa ceva?
Păi uite că e posibil, cu consecințele de rigoare. Nu vi se pare ciudat că, de fiecare dată când bugetul e secătuit rău de tot, sindicatele din învățământ declanșează greva generală? În primul an de învățământ am stat în grevă cinci săptămâni și, în cele din urmă, țărăniștii s-au îndurat să ne mărească salariile, dar nu după grevă, ci mai în vară, când cu salariul mărit puteai cumpăra mai puțin decât cu vechiul salariu. Halal mărire! Dar bugetul a avut un moment de respiro. Să nu plătești salariile dascălilor timp de cinci săptămâni înseamnă ceva parale.
- Când liderii câștigă, profesorii pierd
- Greva profesorilor – cine câștigă, cine pierde
- Procese, nu proteste
- Diaspora citește – măcar de acolo vine speranța
- Rămânem și fără indemnizația de dirigenție?
Greva din anul școlar 1999 – 2000 s-a făcut mai pe iarnă, în mijlocul anului școlar, așa că în afară de greva ca atare nu a mai existat vreo presiune reală pe minister și Guvern, respectiv minister. Nu tu încheiere de situații școlare, nu tu examene puse în pericol. Despre simularea examenelor naționale nici nu putea fi vorba. Grevă lungă, pe banii fraierilor.
În 2023 greva a început mai devreme decât era cazul deoarece liderii de sindicat au mizat pe faptul că dascălii nu-și pot permite mai mult de două săptămâni de grevă și după acest interval se vor milogi să oprească protestul. Opriți, domnu lider de sindicat, protestul, că nu ne mai permitem. Socoteala liderilor nu s-a potrivit cu realitatea din teren, așa că au rezolvat rezolvat problema fără consultare, „suspendând” greva. Păi și în cazul ăsta de ce nu au reluat-o în 2024 sau 2025 la examenele de Bacalaureat? De parcă nu s-ar ști.
Câte greve, tot atâtea dovezi de trădare. Ce s-a obținut a rămas promisiune, atunci când ministerul a tăiat, tăiat a rămas. Încă din iarna anului trecut se vorbea despre creșterea normei de predare și de tăierea normei de hrană. Bacalaureatul 2025 era un bun prilej de grevă, dar liderii de sindicat au privit în altă parte. Nu pot spune că n-au știut deoarece, ca lider de sindicat, trebuie să fii mereu atent la ce se vehiculează prin presă și grupuri de lucru și să reacționezi chiar și la nivel de zvonistică. Dacă persoane ca subsemnatul, care nu mai are nicio tangență cu sindicatul, a aflat ce anume se pregătește dascălilor, liderii de sindicat nu pot invoca faptul că nu le-a spus nimeni. Nu trebuia să le spună nimeni, trebuiau să se informeze singuri.
În realitate, sunt sigur că au știut, doar că n-au mișcat un deget, iar acum, la presiunea sindicaliștilor, i-a apucat și pe lideri febra protestelor, ba chiar le-a venit și cheful de o grevă, că doar nu le-a oferit Camera Deputaților sinecuri pe degeaba. Proiectul USR prin care liderii de sindicat pierdeau degrevarea complet plătită a fost respins de Camera Deputaților cu 222 de voturi din 288. Doar 50 de voturi la care hai să adăugăm și 14 abțineri. Un cadou barosan, dar nu gratuit. Prin declanșarea grevei generale bugetul de stat are de câștigat, profesorii au doar de pierdut. Liderii deja au câștigat.
Parcă nu vă mai vine a face grevă, nu-i așa? Nu mai bine îi puneți pe liderii de sindicat să intensifice acțiunile în Justiție? Dar, dacă totuși aveți de gând să percutați pozitiv la măgăria liderilor, aduceți-vă aminte că la începutul anului 2024 Anton Hadăr a calculat pensia unui profesor cu 44 de ani vechime și i-a dat 8216 lei. E ceva pensie, nu-i așa? Doar că numitul Anton Hadăr a uitat să precizeze că era pensia unui cadru universitar. Și, când vine vorba despre pensia unui profesor universitar cu 44 de ani vechime, opt mii și ceva mărunțiș nu poate fi considerată o pensie prea mare, ba dimpotrivă. V-ați amintit de calculele lui Hadăr? Ei bine, acum știți cine vă apără interesele