După mai bine de două luni de incertitudine și un interimat cât se poate de nociv, Educația are ministru. Mare realizare, având în vedere condițiile date. Daniel David a plecat rușinos din fruntea ministerului, după și-a asumat să preia cu simț de răspundere lopata Ecaterinei Andronescu și aproape două luni nu s-a găsit nimeni care să preia portofoliul. Asta într-o țară care geme de oportuniști din categoria „prostul nu fuge de funcții, doar de răspundere”.
Dacă e să luăm de bună varianta oficială – ceea ce personal nu mai fac de multă vreme – cică a fost bătaie pe post și de asta i-a luat lui Bolojan atât de mult timp până a numit ministru la Educație, că a făcut selecție de selecție. Cum spuneam, nu cred așa ceva, deși e cumva o situație atipică. Prea mulți habarniști au ajuns în funcții de conducere fără să aibă pregătirea necesară, fără niciun de competențe, dar animați de un misecuvenism ceva de speriat. Genul de indivizi care nu sunt interesați să facă ceva bun, ci doar să aibă funcție, să aibă cu ce se lăuda la rudele de la țară și, desigur, să facă niscaiva afaceri.
De ce să fi fost în cazul de față altfel? Daniel David a demonstrat cu vârf și îndesat că nu i-a păsat de „dragi oameni ai Educației”, ci doar de funcție și, desigur, de răsplată. Asta pentru că nu a fost ministru degeaba, UBB a primit un porcoi de bani de la stat. Să aibă cercetătorii de la UBB – și în special o anume secție – fonduri pentru studii privitoare la efectul mirosului de trandafiri asupra psihicului uman. Stai puțin, că studiul ăsta a fost făcut deja de Daniel David… În fine, nu contează, că mai există și alte esențe de parfum ce pot influența psihicul uman.
Să fie vorba de aceeași manevră? Adică îți sacrifici viitorul politic, dar după ce desăvârșești dezastrul din Educație primești și tu ditamai sacul cu paralele și te întorci la Suceava drept eroul care a distrus toată țara, dar și-a salvat cătunul? Se pare că la Cluj doar studenții nu-l vor pe Daniel David, corpul profesoral nu mai știe cum să-l pupe în târtiță pentru că a venit încărcat de bani mai ceva decât cocoșul moșului din povestea lui Creangă. O să se repete situația și la Suceava? Foarte posibil.
- Bine a venit, Domnule Dimian – adio viitor, hello austeritate elegantă
- Mentalitățile cretine nu mor, se adaptează
- Zidurile ignoranței noastre sunt mai înalte decât Burj Khalifa
- Educația pe pilot automat: fără ministru, fără viitor, doar cu promisiuni goale
- Am greșit cu Bolojan – și nu mi-e rușine să recunosc
E drept că Mihai Dimian se bucură de o imagine mult mai bună decât Daniel David. Nu a făcut afaceri dubioase cu parfum și mai dubios, nu are un ghiul de gherțoi pe care să simtă nevoia să-l pună în valoare tot la câteva secunde și nici nu figurează în top 2% cei mai citați oameni în domeniul lui de activitate – o șmecherie cât se poate de neaoșă și nesimțită. Și-a făcut studiile pe bune și a muncit să ajungă sus. Doar că a ajuns acolo sus unde prea puțini ajung fără sprijin politic.
Pe 3 martie 2026, la Cotroceni, a depus jurământul în fața lui Nicușor Dan – rectorul USV din Suceava, inginer electric cu doctorat la Maryland, independent pe hârtie, dar propulsat de Bolojan și susținut discret de PSD pe filieră locală. Singurul rector care a acceptat să intre în horă, după ce alții au zis pas. CV-ul e impecabil: matematică, fizică, ani în SUA, prorector, rector interimar sub Valentin Popa (fost ministru PSD), acum rector ales. Pare omul potrivit la locul nepotrivit.
Dar mandatul lui Dimian se anunță un dezastru lent, inevitabil. Nu pentru că ar fi incompetent – dimpotrivă, e genul tehnic, serios, fără scandaluri –, ci pentru că moștenește un sistem deja mort clinic. Bugetul educației sub 4% din PIB (niciodată cei 6% legali), posturi tăiate, burse înghețate la niveluri de supraviețuire, profesori plecați în masă spre vest sau spre meditații private, universități care vând diplome ca să acopere găuri, elevi care învață după manuale vechi și profesori care predau online din sufragerie ca să nu piardă naveta. Austeritatea lui Bolojan continuă nestingherită – eficientizare înseamnă tăieri, nu investiții. Dimian va trebui să implementeze exact ce a refuzat David: reducerea cheltuielilor, restructurări, poate chiar comasări de universități mici, înghețarea sporurilor, limitarea burselor. Va vorbi frumos de „reformă structurală” și „dezvoltare sustenabilă”, dar realitatea va fi aceeași: un minister care taie din viu ca să supraviețuiască deficitului.
Când va pleca – probabil peste un an, doi maxim –, va avea la Suceava fonduri europene suplimentare, clădiri renovate, poate un laborator nou sponsorizat de stat. USV va fi „salvată”, ca UBB-ul lui David. Restul țării? Va rămâne cu școli goale de profesori, cu copii care văd tramvaiul prima dată la 18 ani și cu un sistem educațional care produce forță de muncă ieftină, nu cetățeni. Dimian nu va fi hulit ca David – va fi apreciat ca „omul echilibrat care a făcut ce trebuia” –, dar efectul va fi același: generații sacrificate pe altarul austerității.
În 2028, la alegeri, vom vedea rezultatul: o țară cu diplome false, cu tineri emigrați și cu bătrâni care regretă că n-au pus mai mult accent pe sapa decât pe școală. Dimian va fi doar un capitol trist într-o poveste lungă de abandon. Pentru că în România, educația nu e prioritate – e variabilă de ajustare bugetară. Și orice ministru, oricât de „curat”, devine complice la crimă lentă.