Nici bine nu a devenit accesibil postul cu Bolojan și buzunarul meu, că s-au și găsit băgători de seamă care s-au simțit îndreptățiți să mă zgândăre la memorie. „Păi nu ești tu acela care ai scris că era mai bine să candideze Bolojan decât Crin Antonescu?”
Sincer, încă nu simt nevoia de băgători de seamă care să-mi aducă aminte ce am spus sau ce am scris cândva. Da, am susținut la un moment dat că Bolojan era o variantă de premier mai bună decât Ciucă – apropo, ce-o mai face îmbuibatul ăla de Ciucă? – și mai apoi că era mai bine pentru PNL și nu numai dacă îl lansau în cursă pe Bolojan în loc să apeleze la jenanta variantă ce răspunde la numele de Crin Antonescu. Recunosc, am scris, am susținut.
OK, și ce e cu asta? Adică nu mai are voie omul să-și schimbe părerea, nu mai are voie să-și retragă susținerea pentru un personaj politic care l-a dezamăgit? Până la urmă, asta e esența democrației și eu unul nu sunt genul de fanatic care să merg până în pânzele albe agitând steagul pentru un anume „idol” politic.
Poți avea încrede într-un om politic. E firesc și nu e nimic de condamnat, e democratic. Problema apare în momentul în care omul politic ajunge la butoane și începe să se comporte aiurea rău de tot, complet diferit față de ceea ce a promis. Cum procedezi într-o astfel de situație? Îl susții pe mai departe pentru că ai avut încredere și ți-e rușine de ăia care o să-ți bată obrazul cu „tu l-ai ales, e al tău?” Încerci să găsești justificări pentru toate tâmpeniile pe care le face – gen „nu-l lasă serviciile”, „vrea să facă, dar nu-l lasă hoții din Parlament”?
- Am greșit cu Bolojan – și nu mi-e rușine să recunosc
- Bolojan nu are nimic personal cu mine… doar cu buzunarul meu
- Recenzie la Făt-Frumos. Pe Divahair.ro
- Bolojan, luptă cu impostorii, nu cu sporul
- 1 și 8 Martie 2026 – pagubă dublă pentru buget. Profesorii sunt de vină
Eu unul prefer să susțin pe cineva când e jos și să-l critic atunci când ajunge sus. Niciodată nu m-a bântuit fanatismul politic, din contră, pot spune că m-am comportat ca un trădător. Primul vot l-am risipit pe Milică Geologul. A dezamăgit, dar a fost o variantă mai bună decât râia de Iliescu. Nu l-am votat nici pe Iliescu, nici pe Vadim.
L-am susținut pe bețiv, dar la timpul potrivit am devenit cel mai aprig adversar, la fel și cu plăvanul care ne-a pierdut un deceniu de-aiurea. Nu i-am susținut fanatic, ci obiectiv. Când vezi că politicianul în care ai avut încredere nu dă randament nu-l mai susții, încerci altă variantă. Dar băgătorii de seamă au scos la iveală arhiva mea personală, ca și cum aș fi semnat un contract pe viață cu orice politician pe care l-am lăudat vreodată. Da, am scris că Bolojan era o opțiune mai decentă decât Ciucă – acel Ciucă care acum se plimbă prin lume ca un general pensionar cu pensie grasă, în timp ce noi, dascălii, ne numărăm orele suplimentare ca să nu cerșim. Am spus că PNL ar fi făcut o mutare mai inteligentă cu Bolo decât cu Crin Antonescu – acel Crin care a devenit un fel de fantomă politică, util doar pentru momentele când cineva are nevoie de un nume „respectabil” ca să acopere mizeria. Am greșit? Da, am greșit. Și recunosc fără să-mi tremure glasul. Pentru că, spre deosebire de fanii orbi și de oportuniștii care schimbă steagul după vânt, eu nu am jurat credință eternă nimănui. Priceput, oameni buni?
Dacă ai încredere într–un om și acesta te trădează, nu-l mai susții. Am avut așteptări de la Bolojan, dar acesta le-a înșelat.
Bolojan a ajuns la butoane și ce a făcut? Exact ce făceau toți înaintea lui, dar cu un aer de „reformator dur” care te face să crezi că taie din grăsime, nu din carne vie. Norma didactică crescută cu 2 ore? „E medie europeană”, zice el, uitând să menționeze că în Germania profesorii au 24 de ore dar și salarii de 3–4 ori mai mari și condiții care nu seamănă cu ale noastre. Sporul de doctorat tăiat la jumătate (de la ~950 lei brut la 500 lei brut din toamnă 2026)? „Nu de diplome ducem lipsă, ci de competențe”, declară solemn, în timp ce impostorii cu doctorate plagiate continuă să încaseze și să stea în posturi călduțe. Indemnizația de hrană plafonată la salarii nete sub 6.000 lei? Tichetele de vacanță îngropate în birocrație? Prima de carieră didactică amânată sine die? Pilonul 3 naționalizat mascat? TVA pe cărți crescut? Toate astea s-au întâmplat sub ochii lui, cu semnătura lui, și eu, dascălul care l-am susținut când era „soluția salvatoare”, am plătit prețul.
Așa că da, băgători de seamă, am greșit. Am crezut că Bolojan e diferit – că va tăia din birocrație, din sinecuri, din pensii speciale, nu din norma de hrană a profesorilor și din buzunarul celor care predau cu sufletul la gură. Am crezut că va lupta cu impostura academică adevărată, nu că va tăia sporul de doctorat la grămadă, lăsând plagiatorii să râdă în continuare. Am greșit, și acum plătesc cu fiecare factură, cu fiecare oră suplimentară neplătită, cu fiecare carte cumpărată mai scump. Dar spre deosebire de voi, care agitați comentarii anonime ca să-mi amintiți de „păcatele” mele, eu nu mă ascund. Îmi asum greșeala și o corectez: Bolojan nu e soluție, e parte din problemă. Și dacă democrația înseamnă să-ți schimbi părerea când realitatea te pălmuiește, atunci eu sunt democrat până în măduvă. Voi? Voi rămâneți cu amintirile voastre selective și cu iluzia că un politician merită loialitate eternă. Eu aleg să critic pe cine dezamăgește – inclusiv pe cei pe care i-am susținut cândva. Pentru că adevărata trădare nu e să-ți schimbi părerea; trădarea e să rămâi orb când cel pe care l-ai votat îți taie din traistă.