Ieri am spus câte ceva despre sistemul de Educație din Malta și am desființat ceea ce ne încăpățânăm să numim sistem de educație. Și mai e de adăugat, ca să înțelegem distanța astronomică ce separă cele două – să le spunem așa – sisteme de învățământ. Bine, în cazul celor din Malta se poate vorbi de sistem de educație. La români e cazul să căutăm sau chiar să inventăm altă definiție. Sistem de… Sistem de înlocuit sistemul de învățământ.
Sunt atât de multe capitole la care maltezii ne sunt superiori încât simpla enumerare ar umple un raft de bibliografie universitară. Totuși, câteva aspecte trebuie scoase în evidență. În primul rând, maltezii vor să facă educație și asta fac. Iar pentru educație cheltuie parale serioase. O să se găsească „specialiști” care să spună că au de unde. Da, au de unde, dar pe noi ce ne împiedică să avem? A, chestiile alea care se numesc afaceri pe bani publici, sifonări și cum le mai spune. Au și maltezii, nu-i vorbă, dar la ei mai rămâne ceva și pentru educație.
Într-un an, Malta investește într-un elev cât nu investește România în parcursul primar și gimnazial. 17000 de euroi, atâta investește, în medie, Malta, într-un elev pe parcursul unui an. Cât investește România cu costul standard elev? 9620. De lei, nu de euro. Dacă traducem în euroi, scădem sub două mii pe an. Adică ce spuneam mai devreme. Cât bagă Malta într-un an, România investește în două cicluri de învățământ. Și asta se vede din satelit, se vede de pe Marte, de unde vreți voi.
Printre altele, am vizitat o școală. Acolo sistemul de învățământ funcționează altfel, astfel că în școala respectivă erau nouăzeci și opt de elevi, de la grădiniță până la clasa a VI-a. O școală cu nouăzeci și opt de elevi… Cum de nu s-a gândit nimeni să o comaseze, să mai facă economii la buget? Mai ales că școala cea mai apropiată era la vreo trei sute de metri și nici aia nu avea cine știe câți elevi. Să fi fost în România, așa mergea o comasare de să-i sară părul de pe chelie lui Bolojan. Dar nu, acolo școala funcționa cu sub o sută de elevi.
- Malta are deficit din cauza educației, România – din cauza lipsei de educație
- În Malta educația e asumată. La noi – festival de miorlăială și amenințări la profesor
- Ce am întrebat eu și ce mi-a răspuns NN Pensii
- Educația – cel mai mare transfer de responsabilitate din istoria României
- Naveta profesorilor și nesimțirea sindicală
Și, de parcă nu era de ajuns, școala avea director și director adjunct, ambii degrevați de ore. Păi ori sunt directori, ori nu mai sunt? Nu ca în România, unde Bolo mai are puțin și elimină complet degrevările, dar e în stare să bage toată birocrația în posteriorul directorilor. Am fost director pe vremea când aveam doar patru ore la catedră și mi-a ieșit pe ochi. Acum, să am douăsprezece ore la catedră și să mai vreau director? Bolo, bagă-ți funcțiile de conducere în târtiță.
Școala mai avea și personal de pază, nu profesor de serviciu. Da, mă gândesc la Șocâte, din cauza căruia din toamnă fac de serviciu de două ori pe săptămână. Șocâte e tipul care a adus bucuria asta cu creșterea normei de predare în învățământ.
La clasă erau câte două cadre didactice. O învățătoare preda, cealaltă se ocupa de elevii cu ritm mai încet. Adevărata predare individualizată. Da, am văzut-o în Malta, unde abordarea individualizată nu e doar o expresie care dă bine într-un program râios numit „România educată”. Dar intervenția personalizată presupune resurse pe care statul român nu o să le aloce niciodată. Bolojan și Șocâte au venit cu o bancă-două în plus. Hai, că nu e așa de mult, dacă tot predai la treizeci de oameni, ce mai contează încă vreo patru?
La ora de sport, pe teren erau vreo șase adulți care supravegheau activitatea copiilor. La noi de cele mai multe ori nici teren de sport nu ai. Profesorul român este soldatul universal, care trebuie să le prevadă pe toate și să fie prezent peste tot în același timp. În Malta erau mai mulți prezenți la fața locului pentru a-și da concursul. Șase la o mână de copii.
Școala avea și autocar pentru excursii, la noi majoritatea microbuzelor care deservesc școlile comasate sunt de dus la fier vechi, dar de unde altele noi? Austeritate…
Nimeni nu face caz că Educația contribuie la deficitul bugetar. Asta e valabil în Malta. În România, Educația a creat deficitul, deși niciodată nu a primit procentul legal din PIB. În Malta nu s-au tăiat bursele elevilor pentru a reduce deficitul bugetar, nimeni nu a pus problema comasărilor de școli și clase, deși în unele cazuri distanța e cât se poate de rezonabilă.
Vrem Educație, vrem viitor, dar să nu cumva să investim că iese foc. Vrem copii deștepți, vrem performanță, vrem viitor. Doar să nu ne coste nimic. Pentru că în România, Educația este singura cheltuială care trebuie să producă minuni pe buget de țară săracă. Iar când minunea nu apare, vina este tot a școlii. Nu a celor care au ținut-o mereu înfometată.