Recent am revenit din Malta cu o senzație de apăsare de-a dreptul fizică. Nu ne mai facem bine… Încă de la aterizare am primit semnalul clar că am revenit în România. Între debarcare și preluarea bagajelor de cală am făcut măcar vreo doi kilometri. Asta pentru ca, odată ajuns la bandă, să fiu informat că, de fapt, bagajele se descarcă în altă parte, că vedeți dumneavoastră, indicatoare există, dar au fost puse la mișto, mai întrebați de personal, că de-aia plătim oameni. De ce să alergi pe bandă când poți să o faci prin aeroport?
În zona de preluare a bagajelor, discuții prin stație: „vedeți că la zborul nu știu care o pasageră a îmbrâncit un membru al echipajului. Trimiteți Poliția de Frontieră”. Bun venit în România unde tot descreieratul crede că are drepturi mai drepturi decât restul lumii. Despre budă ce să vă spun? Ușa ruptă, mizerie peste tot. Da, am revenit în România.
Dar nu despre România vreau să vorbesc; sunt sigur că știți cum arată și, dacă mai aveți vreo speranță să o vedeți mare și tare vă recomand să vă puneți pofta în cui. Nu mai e nici cea mai vagă urmă de speranță. Nici măcar urmă de urmă. Asta pentru că în România educația valorează mai puțin decât serviciile secrete, care au primit un buget cam cât al Educației și în creștere cu 13% față de anul trecut. Educația a primit ce a mai rămas, adică nu mare lucru. Investim în în spionaj – se vede cu ce rezultate – în loc să băgăm bani în Educație.
De ce să băgăm bani în Educație?! Pentru că merită, pentru că doar așa putem construi un viitor pentru amărâta asta de țară. Malta bagă bani în educație și pot spune că nu se prea uită la bani când vine vorba despre școală, iar asta se vede. Elevii știu să se comporte, știu să se stăpânească, nu urlă ca românașii verzișori pentru că așa au văzut acasă și nu dau doi bani pe școală. Doi bani nu dau nici guvernanții, iar asta nu e de ieri, de azi, e de când a apărut educația pe aceste coclauri. Nu se investea în învățământ nici pe timpul lui Ceaușescu, cum behăie nostalgicii, iar după 1990 nici atât.
- Malta are deficit din cauza educației, România – din cauza lipsei de educație
- În Malta educația e asumată. La noi – festival de miorlăială și amenințări la profesor
- Ce am întrebat eu și ce mi-a răspuns NN Pensii
- Educația – cel mai mare transfer de responsabilitate din istoria României
- Naveta profesorilor și nesimțirea sindicală
Da, nu e Malta țara perfectă. Există și acolo probleme, există și acolo corupție – pe alocuri comparabilă cu România – dar există Educație și asta e de neprețuit. Există educație adevărată, iar asta e dificil de ignorat. În școlile din Malta, atunci când se sună la pauză, e liniște. Asta pentru că elevii știu să socializeze și fără să urle unii la alții, să-și de pumni în cap sau să-l agreseze pe cel mai slab – distracția de temelie a loazelor, distracție pe care nu o poți scoate din mintea românașului. Așa știe de acasă și asta face. Nu asta îl înveți la școală, dar dacă nu ai resurse, nu i-o poți scoate din cap.
În Malta elevul își asumă nota și la fel fac și părinții. Atât a învățat, atât poate, atât e nivelul lui. Deocamdată… Încercăm să obținem mai mult, să facem ceea ce trebuie. În România, dacă elevul ia notă bună, e meritul părintelui. Dacă ia notă proastă, e vina cadrului didactic și începe festivalul de miorlăială, de milogeală și de amenințări, că părintele românesc știe ce uși să deschidă și cum să amenințe.
Da, maltezii își asumă odraslele și participă la educarea acestora. La noi… Hai, că deja mi se face rău. Românul nu ratează nicio ocazie să-și declinare orice responsabilitate personală. Când copilul ia 4 la matematică, nu e pentru că n-a deschis cartea acasă, ci pentru că „profesoara e rea”, „nu explică”, „are favoriți” sau „nu știe să predea”. Când ia 9, brusc devine „geniu” și meritul e al mamei care „l-a ajutat toată noaptea”. Părintele românesc vrea note mari mură în gură, la fel cum vrea și permisul auto fără să învețe regulile: plătește meditații, sună la director, amenință cu reclamații la ISJ sau pe Facebook, dar să stea cu copilul seara să rezolve exerciții? Are treabă pe TikTok, cum să piardă ea ce mai spune Sandilauca?
Asta e mentalitatea care ne ține în coada Europei la PISA: aproape 50% dintre elevii de 15 ani nu au competențe de bază în matematică, citire sau științe. Dar de ce să ne mirăm? Când responsabilitatea e mereu a altcuiva – a profesorului, a sistemului, a guvernului, a „soartei” – nimeni nu mai pune umărul. Elevul învață că e victima, părintele învață că poate forța nota, iar profesorul învață să treacă note ca să scape de scandal.
Până când nu vom înțelege că educația adevărată începe acasă, cu asumare și efort, nu cu plânsete și pile, vom continua să producem generații de analfabeți funcționali care mai târziu vor plânge și înjura la Permise, la facultate sau la serviciu. Halal părinți. Halal viitor. Și halal societate în care copilul e crescut să creadă că lumea îi datorează totul, iar el nu datorează nimic.