Luna martie se cerne încetișor și din marile proteste anunțate de sindicate se cam alege praful. Nu mai sunt de ceva vreme membru de sindicat și mi-e foarte bine așa. De ce să cotizez pentru un sistem nenorocit care a moșit o castă de privilegiați ce s-au instalat în funcții pe veșnicie? E nevoie de reformă în învățământ, dar reforma trebuie să înceapă din interior. Mai exact, reforma trebuie să înceapă cu sindicatele. Le place sau nu, dar liderii de sindicat sunt cea mai nasoală frână împotriva reformei.
Nu mai sunt membru de sindicat și recomand asta tuturor celor care mai cotizează la bunăstarea liderilor. Liderii de sindicat nu au nimic de pierdut, doar de câștigat din orice mișcare de protest care, până la urmă, nu produce niciunul din efectele așteptate. Din marile proteste anunțate de sindicate – acele greve generale, boicoturi la simulări și marșuri zgomotoase – se cam alege praful, așa cum ne-am obișnuit de ani buni. Federațiile mari, gen FSLI și Spiru Haret, au tunat și fulgerat în februarie: proteste la Cotroceni, scrisori deschise către președintele Nicușor Dan, amenințări cu grevă de avertisment de două ore exact în perioada simulărilor examenelor naționale. Mult zgomot aiurea; Bolojan nici măcar nu s-a deranjat să discute cu fraierii care protestează. A discutat deja cu liderii, ce să mai negocieze?
Fraierii au protestat și ce s-a întâmplat? O mână de manifestanți, câteva vuvuzele, niște pancarte reciclate și… nimic concret. Simulările au început sau sunt pe cale să înceapă, iar profesorii sunt tot acolo, cu salarii mizere, clase supraaglomerate și zero sprijin real din partea unor lideri care par mai interesați de scaunele lor calde decât de binele membrilor. Cum spuneam, liderii și-au luat paralele, dar trebuie să marcheze la capitolul „Fă-te că lucrezi, Mircea”
În loc să profite de Bacalaureatul din 2025, când reluarea grevei „suspendate” în 2023 ar fi avut impact adevărat, liderii de sindicat preferă să boicoteze simulările și behăie despre grevă în Martie. Există o stare de nemulțumire în sistem, dar liderii susțin că profesorii nu sunt interesați de grevă nici în martie și nici în mai. De ce nu propun grevă la Bacalaureat? Păi nu merge așa – explicație de la un lider județean – direct cu grevă la Bacalaureat. O luăm cu măsuri progresive.
Adică cu oleacă de boicotare, oleacă de grevă japoneză, oleacă de grevă de avertisment și abia apoi grevă adevărată. Cu alte cuvinte, dacă nu se face grevă în Martie, nu prea se justifică grevă în Mai și cu siguranță nu se justifică deloc grevă în Iunie. După logica de fier a liderilor de sindicat, nu poți face grevă la Bacalaureat dacă nu acumulezi o lună și jumătate de grevă înainte.
E o logică tâmpită, dar care nu trebuie să ne surprindă. Liderii sunt corupți și știu să-și aranjeze apele. Sondajele interne arată că 75% dintre dascăli sunt de acord cu greva generală, dar când să se treacă de la vorbă la faptă totul se evaporă. De ce anume? Pentru că liderii propun pentru grevă niște perioade cât se poate de nepotrivite. Greva în Martie e complet inutilă, nu face decât să economisească banii de la buget. Cea din Mai e mai aproape de realitate, dar liderii nu mai vor să riște ca în 2023, când erau să blocheze Bacul beizadelelor cu pretenții de studii în străinătate. Greva în Iunie, taman de Bacalaureat?! Nu o să vedeți așa ceva.
În concluzie, dragi colegi, e timpul să ne trezim din letargia indusă de aceste sindicate parazite: renunțați la cotizații, cereți transparență și reformă reală, nu teatru ieftin cu grevă “progresivă” care servește doar interesele unei elite corupte. Dacă liderii de sindicat nu pot organiza o mișcare autentică care să schimbe sistemul – de la salarii decente la condiții de muncă umane – atunci să-i lăsăm să se prăbușească sub propria greutate. Educația românească merită mai mult decât promisiuni evaporate în martie; merită acțiune acum, înainte ca o altă generație să fie sacrificată pe altarul incompetenței lor.