Trăiesc în România de prea multă vreme, astfel că pentru subsemnatul „optimist” e de multă vreme doar un cuvânt din dicționarul cuvintelor care există, dar doar pentru că „pesimist” trebuia să aibă un antonim. Sunt profesor de mai bine de un sfert de veac, parcursul meu profesional a fost jalonat doar de cuvinte ca „sacrificiu”, „amânare”, „prorogare”, „vocație” și altele asemănătoare. Când m-am angajat salariul era de-a dreptul mizerabil, atât de mizerabil încât nu te puteai întreține din așa ceva; dacă nu ar fi fost sprijinul familiei n-aș fi reușit să-mi plătesc nici mâncarea. Ăsta era nivelul de salarizare în învățământul românesc acum douăzeci și șapte de ani.
Salariile au devenit cât de cât rezonabile abia după ce România a intrat în Uniunea Europeană, dar tot nasoale au rămas, prin urmare pot spune fără teama de a greși că Europa mi-a mărit salariul, nu România. Am trecut prin curbele de sacrificiu marca Băsescu și Boc, mi s-a mărit salariul, dar numai pe hârtie pe motiv că atât poate România. Atât poate România pentru mine, pentru alții… Pentru unii mumă, pentru alții ciumă.
Știu ce înseamnă sacrificiul și o vreme am acceptat să mă sacrific în speranța că nu va fi în van. Ei bine, se pare că m-am sacrificat degeaba. România e tot în rahat și iată că tot de la mine se așteaptă să o trag la mal.
Măsurile de austeritate au lovit cel mai zdravăn în Educație. S-au mărit norme peste noapte, s-au comasat clase și școli, s-au concediat profesori, s-au tăiat burse și concediile medicale au fost interzise. Nu legal, dar cine mai vrea concediu medical în condițiile actuale. De la profesori s-a luat cum nu s-a luat de la nimeni, deși statul nu s-a prea omorât să le respecte drepturile câștigate în instanță. E jenant că statul are atâtea datorii la dascăli, dar se încăpățânează să-i jecmănească.
- De la Băsescu la Bolojan, Educația în Austeritate Eternă
- Sindicatele din învățământ – tratamentul care a otrăvit sistemul
- Nu ai mâncat pâine de profesor? Atunci nu-ți da cu părerea despre stresul nostru!
- După ce ne-a furat tratamentul, Daniel David ne spune că suntem bolnavi
- Demonizarea dascălilor și hăhăiala proștilor
Da, de la profesori s-a luat și s-a tot luat, dar veștile proaste continuă să vină. S-au tăiat tichetele de vacanță și, mai nou, norma de hrană a fost și ea eliminată pentru cei care depășesc un anume salariu. Bine, confiscarea normei de hrană nu s-a făcut numai pentru profesori, dar puteau fi scutiți de „măsura” asta având în vedere cât le datorează statul. Despre prima de carieră didactică nu se mai vorbește, deși trebuia plătită în cursul lunii ianuarie. Ne apropiem de jumătatea lui februarie și deocamdată nicio vorbă despre Prima de carieră didactică. Se vorbește în schimb despre eliminarea indemnizației de dirigenție. Deocamdată neoficial, dar la ce vă așteptați?
Suntem pe 10 februarie și pentru Ministerul Educației nu există nici măcar nominalizare, deși Daniel David a demisionat de anul trecut. De ce nu vrea nimeni să fie ministru la Educație? Pentru că Bolojan le-a spus posibililor candidați „povestea merge mai departe”. Adică tăiem mai departe. Dacă Daniel David, care s-a dovedit obedientul perfect, a spus stop joc, e clar că viitorul sună nașpa.
Zilele trecute, în toiul scandalului cu concediile medicale tăiate pentru toată lumea, Bolojan a spus că preferă să fie „omul rău din sală” și să aibă bani la buget. Nicio excepție pentru nimeni. Zilele astea vorbește despre reducerea cheltuielilor de personal cu 10%. E de anticipat că Bolojan nu va accepta „excepții” și va prefera să fie omul rău. E drept că a bolborosit ceva pe marginea subiectului, susținând că nu vor mai fi tăieri în Educație, deoarece acestea s-au făcut deja, însă viitorul s-ar putea să-l contrazică.
În modul de guvernare, minciuna nu e situație excepțională, e procedură standard. E drept că Educația a încasat tăierile încă de anul trecut, dar Bolojan nu e omul care să admită excepții. Așa că, fără excepții, Educația dă și ea 10%, dar fără să taie din salarii. Și aici intrăm pe o tarla pe care aleșii au tot prășit. În urmă cu ceva ani, salariile de bază erau mizere, dar erau ceva mai mărișoare datorită sporurilor. Și, din când în când, ni se măreau salariile, dar în manieră românească. Un spor oarecare era băgat în salariul de bază și gata! V-am mărit salariile! Putea spune cineva că nu e adevărat?
Și în momentul de față salariile dascălilor sunt formate din salariu de bază la care se adaugă ceva sporuri. Nu mai sunt multe pentru că au tot fost băgate în salariul de bază. Cel mai important spor e cel de dirigenție. Indemnizația de diriginte este egală cu 10%, deci pricepeți unde bate Bolo? E posibil ca în scurt timp dirigenția să fie muncă voluntară.
Salariile din Educație nu o să scadă, o să dispară indemnizația de dirigenție, dar legal vorbind, Bolojan nu se va atinge de salariul dascălilor. Salariul rămâne același, dar dispare indemnizația. Am spus că nu tăiem salarii, am tăiat salarii? A, indemnizația aia?! Ei, hai, că nu moare nimeni fără ea. Țara e în criză, noi plătim salariile integral și voi vreți indemnizații? Păi ce indemnizație vreți? Programul de lucru e de patruzeci de ore pe săptămână, profesorii predau doar douăzeci, așa că de ce să plătim indemnizații?
Eliminarea indemnizației de diriginte va afecta și cadrele didactice din învățământul primar; mai pe scurt pe aproape toți dascălii. Se va face „dreptate”, că unii primeau indemnizație și alții nu. Se vor face și economii la buget, așa că e vreo problemă? Salariile au rămas intacte, așa cum am promis…
Băi, mi-e silă. Mi-e silă de multe, dar mai ales de fățărnicia celor care vor să facă economii pe spinarea celor care nu și-au primit salariile legale de aproape douăzeci de ani. Și totuși, dacă nu ne ridicăm acum, generațiile viitoare vor moșteni nu doar un buget echilibrat, ci și un sistem educațional falimentar – haideți să transformăm sila în acțiune, înainte să fie prea târziu.
P. S. Așa, ca chestie, primului profesor al țării statul i-a cam iertat datoriile.